UN ACTOR CU REALE APTITUDINI SCRIITORICEȘTI

FLORIN PRETORIAN, DEBUT FOARTE ÎNTÂRZIAT

L-am văzut pe Florin Pretorian (pentru prieteni, Puiu) ca actor, mai întâi pe scena Teatrului de Stat Valea Jiului din Petroșani, prin anii 1973-1974, cred. Actualmente, Teatrul din Petroșani se numește I.D. Sîrbu, (mă tot întreb de ce nu Ana Colda?) și continuă să aibă un repertoriu și o trupă care se bucură de aprecierea publicului și a criticii. Peste câțiva ani, l-am revăzut pe Florin Pretorian, tot ca actor, pe scena Teatrului Al. Davila, scenă pe care a jucat în zeci de roluri până în 1994, când s-a mutat la Teatrul Fantasio din Constanța, ca actor și textier. Au plecat atunci la Fantasio și Dumitru Lupu, și Ileana Șipoteanu. Regret că nu l-am văzut și la Fantasio, deși din primăvara până-n toamna anului 1997 (la opt decenii după ciclul lui Caragiale despre 1907), am stat mult la Cernavodă. Am ratat o revistă a Teatrului Fantasio, cu titlu incitant – Gina comunista. Știu că, preocupat fiind de calea ferată (spre deosebire de guvernele de după 1990 ale Romaniei, care au sabotat-o!), pe lângă textul celebrului șlagăr Vino iar în gara noastră mică, a mai scris (cel puțin!) textele pentru două reviste – Hai cu trenul roz și Am pierdut ultimul tren. Puțini știu (poate o parte din prietenii de demult, care au cont de FB.) că Florin Pretorian scrie și poezie, și proză în genul scurt (scurtisiiiim, chiar). Pentru a remedia situația, le oferim cititorilor interesați câteva schițe (crochiuri le-a numit autorul). Este un debut – în publicistică – un debut foarte întârziat pentru un autor aproape octogenar (s-a născut la 26 august 1944, la Bălcești, Vâlcea), dar care practică demult literatura – varianta hazoasă.

FILOSOFIE DE PREA BĂTRÂN-CÂND, CUM ȘI DE CE GÂNDIM

Omul e bântuit de gânduri toată viața. Și cel cu o gândire simplă, (ce-o fi aia?), și cel cu o gândire mai complexă. Cel care gândește simplu are tendința să-l întrebe pe celălalt la ce i-a folosit complexitatea. Și nu știu ce-i poate răspunde. Cu cât mai complex răspunsul, cu atât mai de neînțeles. Este adevărat că sunt oameni care despică firul în patru, dar nu țin cont de faptul că, nu-i așa, cu cât despici firul mai mult, pătrimile, optimile și cele care mai vin ca multiplul patrului devin explicații inutile chiar și pentru erudiți.

Făcând o retrospectivă a gândirii mele, am constatat că ori nu am gândit înainte de a acționa, de a lua o hotărâre sau am gândit pro domo. De fiecare dată, trebuia să fac altcumva. Deci:

Când gândim? Pentru mine este clar, atunci când am cam făcut-o fiartă. Ori trebuia să mai aștept puțin, ori trebuia oleacă mai înainte. M-am cam grăbit. Și așa apar la unele persoane regretele. Unele dintre ele se agravează și duc chiar la depresii.

Cum gândim? Așa cum suntem capabili, cum suntem dotați, funcție de circumvoluțiuni, de profunzimea și de numărul lor, de creierul cu care proiectezi gândul, adică cel gros sau cel subțire. Sau bulbul rahidian. Cred că și educația primită are o mare importanță, nu putem să reducem totul la dotarea din sau de la natură. Gândim constructiv sau distructiv? Lăsăm ceva bun în urma noastră sau…după noi potopul?

De ce gândim? Acum chiar sunt derutat. Aș avea o mulțime de răspunsuri. Cel care îmi vine primul în minte este unul din copilăria mea și anume DE-AIA! Dacă o luăm în glumă, gândim să nu dăm în gropi și să nu avem loc de alți semeni ai noștri. Cred că sunt atâtea ocazii când suntem obligați să gândim, că trebuie s-o facem. De exemplu, ești la o răspântie și trebuie să hotărăști direcția. Trebuie să reacționezi la un factor de decizie care te poate avantaja sau dezavantaja. Ești pus în situația să-ți alegi partenerul de viață sau de afacere. Ce alegere faci? Cum gândești? Cum gândești pe câmpul de luptă? Cum aperi oamenii din subordinea ta? Cum ieși dintr-o încurcătură, făcând cât mai puține victime? Și câte și mai câte situații.

Deci, de ce gândești? Poate pentru că avem această capacitate care ne ridică deasupra celorlalte viețuitoare. Dar nu sunt sigur de asta. Când privesc în ochii câinelui, mă îndoiesc de ce și cum gândesc. Am prieteni care spun asta și de ochii pisicilor. Or avea dreptate. Sunt multiple exemple.

Noi dăm vina pe reflexe, pe obișnuințe dobândite la dresaj, la chemarea hranei, la belciugul din nas. Dar numai asta să fie? Oare gândesc numai cuvântătoarele? Celelalte viețuitoare ce fac? Ele de ce și cum comunică între ele? Nu au și ele o formă de gândire? Atât timp cât sunt oameni care fac rău, convinși că fac bine, alții care fac rău, că așa gândesc ei că e bine, cum e cu gândirea? Le spunem psihopați și scăpăm de explicații.

Cred că toate răspunsurile sunt la Dumnezeu. Cel care crede cu mintea și trupul în El va gândi bine. Și binele numai Dumnezeu îl cunoaște. Trist este faptul că omul uită permanent că, da, cu Dumnezeu nu te târguiești, nu negociezi, nu-l păcălești, un Îl minți, pentru că El știe ce este în mintea ta și te lasă să decizi. Se pare, așa cred eu câteodată, că și El mai renunță uneori să-l îndrepte pe prost. Dar prostul crede în continuare că, dacă face pomelnicul mare, cu rugăciunile lui păcătoase, și dă bani mulți să i se citească toate prostiile la altar, Domnul se oprește din lucrarea Lui și-i face voia. Păi cu câți bani îl poți cumpăra? Ai? N-ai!

Și, uite așa. mi-a venit în minte Jiji, care se joacă cu cuvintele scripturii, cu jongleriile lui cu credința, cu mai fac o biserică, mai fac un pas spre Ceruri, mai dau un pumn de bani la amărâți, care or fi ăia, și mai scad din păcate, mai ajut cu un spital gratis din care trebuie să câștig și eu ceva, că doar n-oi fi prostul proștilor. Mai behăie la televizor, că e mort fără trufie, mare păcat, dar știe dumnealui cu bulbul? Unii, cred, gândesc chiar cu măduva spinării cum să-l fenteze pe Dumnezeu, mai împart averea la fete, că doar n-o iau cu ei dincolo. Și uite-așa a rămas, nu încă, dar nu mai e mult, Jiji în popoul gol, dar fericit că sărăcia este cea mai de preț avere. Mai are câteva drumuri la Athos, mai lucrează la fcsb, să-l epureze, și ne va spune el la un adânc târziu CÂND? CUM? DE CE GÂNDIM? Și mai ales el. CU CE GÂNDEȘTE? CU CARE CREIER? CU CARE DINTRE CELE TREI? Cu cel gros, cu cel subțire sau cu bulbul? Unii o fac cu măduva spinării.

 OMĂTUȚE

În mica grădiniță, într-un răzor, aparte, au apărut, firave, câteva căciulițe plăpânde și umile, și parcă tremurânde. S-au uitat la termometru, apoi la calendar și, nevenindu-le să creadă, au scos timid capetele afară din pământ. Erau câteva omătuțe ca niște balerine în așteptarea muzicilor. De câteva zile stau așa, în așteptare și uluire. Ce să facă? Nu se pot retrage, nu pot crește… Le-am dat speranțe și le-am spus că se anunță niște zăpezi. O fi adevărat, o fi minciună, ele s-au bucurat și așteaptă. Vine și vremea voastră fetelor, artistelor! Nu vă pierdeți speranța.

Natura ne-a dat numai dovezi de a obține pacea, dar noi vrem s-o distrugem și pe ea. De ce? De buni ce suntem. Ha, ha, ha! Poate nebuni vrei să spui. ”Femeia, eterna poveste, nu-ntreba cine este și iubește-o mereu!” Se agăță de candelabrul stil Ludovic Multiplul și zgârie versurile cântecului care putea să-l facă celebru, dacă, desigur, l-ar fi compus cineva.