TIBERIU TUDOR – POEME

Uliul

Pentru frumusețe tu ești vinovată,

Spală-te în lacrimi ca să poți uita,

Viața își ridică țipătul de pradă –

Trece ca un uliu tinerețea mea.

Hăituit de spaime sunt asemeni ție,

Moartea îmi înalță fum la orizont,

Singura scăpare e în nebunie,

Uită-mi mângâierea părului tău blond.

*

Aburul cafelei mai ascunde

Voile destinului în cești

Însă, prin oglinzile rotunde,

Simt cum, pe furiș, mă iscodești.

Genele umbrite sunt pricina

Dacă în văzduh au tremurat

Fluturi albi ce caută lumina

Sufletului meu întunecat.

*

Fiecare cu amurgul tânăr

Ca un roib nebun, neînșeuat,

Să ne despărțim, să ne rămână

Dragostea la care am sperat.

S-ascultăm, înlănțuiți în funii,

Cântecul sirenelor verzui,

Fiecare cu lumina lunii

Ocrotind singurătatea lui.

Albă cămașă de zale

Fără de veste-ntr-o seară

Liniștea mi se pierduse,

Dragostea mea de o vară

Tremurul plopilor fuse.

Astăzi zadarnic lucește

Febra privirilor tale,

Tremurul plopilor mi-este

Albă cămașă de zale.

Stihia amenințătoare

Mareea nopții se retrage

Cu unda visului ce trece

Și îmi aruncă iarăși leșul

La țărmul dintre somn și veghe

Acolo unde, încă-n ceață,

Trăgându-și sângele din mare,

Lumina zilei își înalță

Stihia amenințătoare.

Nu mai port cu mine nicio amăgire

Nu mai port cu mine nicio amăgire,

Singurele lucruri mi-au rămas de preț

Luna – ca un hánger scânteind subțire,

Iarba – ca o blană aspră de mistreț.

Bărăganul doarme tresărind în noapte,

Toată strălucirea arșiței s-a dus,

Vaierul de nuntă-al bufnițelor oarbe

Îmi călăuzește drumul spre apus.

Pasul mi-este sigur, inima ușoară,

Încă am puterea ultimei trufii,

Înfruntând tăcerea care mă-mpresoară

Amenințătoare dinspre galaxii.

Enisalá

Martoră iluziilor mele-apuse,

Dunărea trece furându-mi chipul,

Enisalá, în cetățile duse

Tot ce-am clădit este numai nisipul.

Și dacă scriu este doar pentru moarte,

Preț pentru ultima mea erezie.

Sufletul meu răzvrătit îl vor arde,

Nevindecat de imensa-i trufie.