INIMI ÎN BALANȚĂ. SEMNIFICAȚIILE UNUI DAR ANIVERSAR
Întreaga lume cunoaște și utilizează forța simbolurilor. Din negura vremurilor, darurile au fost vehicule ale semnificațiilor. Herodot povestea că împăratul persan Darius, pornit în campania sa împotriva sciților, a primit, într-o zi, printr-o solie, următoarele cadouri de la sciți: o pasăre, un șoarece, o broască și cinci săgeți. Inițial, Darius a crezut că acestea toate simbolizau recunoașterea de către sciți a puterii sale imperiale. Un înțelept, cunoscător al obiceiurilor acestor înfricoșători nomazi, i-a descifrat însă adevăratul sens al cadourilor: ”Dacă nu veți zbura în înaltul cerului, o, perși, veți fi preschimbați în păsări, dacă nu vă veți ascunde sub pământ, veți fi preschimbați în șoareci, dacă nu veți sări în bălți, veți fi preschimbați în broaște, dar înapoi n-o să vă întoarceți, căci veți pieri de aceste săgeți.”
Credeam că epoca darurilor vorbitoare, a darurilor purtătoare de tainice înțelesuri a pierit demult. Le consideram asemenea dragonilor desenați de cartografii medievali pe teritoriile necunoscute. Entități legendare, vetuste, care nu-și mai au locul într-o lume tehnologizată, în care semnificațiile se construiesc și durează cât bătaia de aripă a unui fluture. Această credință mi-a fost zdruncinată din temelii. Dăruiește-mi cîteva clipe, cititorule însetat de povești cu tâlc, pentru a afla în ce mod s-a prăbușit această cernită presupoziție.
Ziua mea de naștere este 1 noiembrie, zi numită în calendarul catolic Ziua Tuturor Sfinților. În seara acelei zile, începe Luminația, căci porțile Tărâmului de Dincolo se deschid, iar sufletele răposaților au dreptul să-i viziteze pe cei vii. Așadar, am venit pe lume în dimineața unei zile în care două lumi, îndeobște separate, se întrepătrund. Să fie o binecuvântare? Să fie un blestem? Ssst! Nu e locul să vorbim aici.
Anul acesta – vestitul 2020 – 1 noiembrie a picat într-o duminică mohorâtă, înnorată, ploioasă, însuflețită de vânt. Cu greu ar putea fi descrisă drept o zi potrivită pentru o aniversare. Și totuși atmosfera aceea mohorâtă mi-a fost risipită de gândurile bune, trimise pe calea undelor, și de un dar ”vorbitor”. În ce a constat acest dar?
Închipuiți-vă o mică balanță metalică, având un suport de lemn, prevăzut cu locașuri pentru mici greutăți, și ele metalice. Cu siguranță ați văzut așa ceva prin magazinele de cadouri și suveniruri. Nimic deosebit până aici. Fiind cadru didactic la Facultatea de Drept, vă mărturisesc că este a treia balanță de acest tip pe care am primit-o cadou. Și atunci ce are ea special? De ce vă rețin atenția cu ea?
Când mi-a fost prezentată, balanța era înclinată într-o parte. Pe un taler se afla așezată o inimă de rodonit (piatra care evocă bucuria, pacea și dragostea). M-am mirat foarte mult văzând acest simbol al instabilității, această expresie a dezechilibrului meu interior. Ca prin farmec, darul a fost completat cu o a doua inimă de rodonit, așezată pe al doilea taler al balanței. Cum era firesc, balanța s-a echilibrat.
Au trecut zile de atunci. Balanța se află pe biroul meu și obișnuiesc să cuget la înțelesul acestui dar, înlăturând sau adăugând una din cele două inimi.
Ție, cititorule, ce înțeles îți dezvăluie imaginea acestei balanțe și a celor două inimi așezate pe cele două talere? Ca în povești, aș da un bănuț pentru gândurile tale.
Mie, echilibrarea balanței prin așezarea celei de-a doua inimi de rodonit pe talerul rămas gol îmi sugerează, întâi de toate, o urare superbă, dar ascunsă precum tainica tălmăcire a cărților de Tarot: ”Să-ți găsești sufletul pereche!” Adică acea parteneră care să te iubească așa cum ești, cu toate defectele tale! Care să te ia în brațe, atunci când ți se pare că meriți cel mai puțin. Dacă există o astfel de persoană sau rămâne la fel de reală ca un unicorn, he, he, asta e altă poveste!
Într-una din zile, pe când urmăream efectul miraculos al celei de-a doua inimi din rodonit asupra balanței și îmi golisem mintea de alte gânduri, am mai înțeles ceva. Darul acesta este cu adevărat magic, având el o structură polisemantică. Are un sens mai profund decât urarea de a-ți găsi iubirea. Care să fie acela?
Îți amintești, dragă cititorule, că îmi extrag sensul vieții predând la Facultatea de Drept. Procesul psihologic prin care un judecător ajunge la verdict, prin cântărirea probelor, îmi este familiar și o constantă preocupare. De asemenea, undeva, în adânc, sunt sentimental. Așadar, echilibrarea balanței prin așezarea pe talere a celor două inimi reprezintă, pentru mine, cea mai bună imagine a unui proces echitabil. Inima înfricoșată a inculpatului (în procesul penal) trebuie contrabalansată de empatia judecătorului, de compasiunea lui. Inima îngrijorată a pârâtului (în procesul civil) trebuie echilibrată cu inima plină de speranță a reclamantului. Judecătorul trebuie să țină seama de sensibilitatea ambelor părți și să încerce să proclame soluția prevăzută de lege, protejându-le, pe cât posibil, sentimentele. Iar în caz de îndoială, inima judecătorului trebuie să țină seama de inocența (fie și prezumtivă) a pârâtului. Într-un litigiu cu oameni adevărați, rațiunea singură nu poate face dreptate. Doar intervenția compasiunii, a umanismului, a milei pot echilibra cu adevărat balanța rațiunii. Soluția obținută astfel va fi nu doar justă, ci va fi divină. În Cabala, tradiția mistică evreiască, Asprimea (Dreptatea) și Clemența sunt două din numele lui Dumnezeu. Clemența liniștește rigorile generate de Dreptate. Totul devine pace și mizericordie.
Fără sentimentul de milă, dreptatea nu se poate înfăptui sau, dacă e realizată, devine o stâncă gigantică de bazalt, care îi strivește pe justițiabili. Fiind sărăcită de orice dimensiune afectivă, soluția ”dreaptă” nu poate fi veșnică. Lumea oamenilor respinge soluțiile exclusiv raționale, care nu țin seama de nevoia noastră de bucurie împărtășită, de iubire, de compasiune!
COSMIN DARIESCU
