COSTIN BRĂTEANU. LIMBAJE VIZIONARE

Mă desprind greu – probabil că n-aș face-o, dacă n-aș fi silită să trăiesc în timpul liniar – de lucrările artistului timișorean, Costin Brăteanu. Mă desprind greu și m-am întrebat, încă de la început, de ce? Nu știu în ce măsură răspunsurile pe care mi le-am oferit, pe care le-am șlefuit, cărora le-am adăugat nuanțe, în timp ce le aliniam ca pe niște copii silitori, ambițioși, premianți dinaintea judecății mele, oricum subiective, sunt pe deplin mulțumitoare. Nu știu nici măcar dacă sunt corecte, din perspectiva specialistului, a expertului uns cu toate alifiile teoretice. Răspunsurile mele sunt reacții directe ca îmbrățișarea, ca zâmbetul, ca alergatul prin ploaie, vara. Iată-le:

Costin Brăteanu creează un limbaj. În sensul propriu al termenului. Se trăiește, se respiră în lucrările lui așa cum se respiră în viață. Se comunică, se transmite, se stabilesc relații între entități și realități pe care ochii fizici nu le decelează. Forma, în felul în care o vedem și o înțelegem, e doar un vehicul, adesea nici atât, e o premisă, o condiție primară, o circumstanță. Poate că artistul se joacă, ne provoacă, ne ia în zeflemea, ne pândește. Jocul lui are, însă, o miză extrasenzorială. Ca în noaptea de Sânziene, când se deschid Cerurile și orice, absolut orice devine posibil. Costin Brăteanu propune versiuni ale realității cunoscute – spații reale, asocieri reale, contexte reale, chiar și identități reale asimilabile, astfel încât sfârșești prin a accepta că adevărul s-a aflat, de la început, în prelungirea tonalităților, luminilor, umbrelor, liniilor, punctelor, petelor, golurilor lui.

Un al doilea răspuns sau o a doua perspectivă asupra căreia m-am oprit ar fi aceasta: trăim îngrădiți de materie, de cele cinci simțuri și de programe care ne sfidează intimitatea. Când spun intimitate, mă refer la ceea ce e nepervertit în noi – ideal, credință, veșnicie, Dumnezeu. Presiunea tuturor acestora – materie, simțuri concrete, liniarități limitative – ne îndepărtează de esență. Tehnologia însăși e concepută astfel încât să ne convingem că abisul și iluminarea sunt atât cât își permite fiecare. Niște buzunare. Mai strâmte, mai largi, dar buzunare. Or Costin Brăteanu aruncă în aer convenția, prejudecata, tiparul sclerozat. Arta nu este, în viziunea lui, pentru identificare, arta este pentru modelarea firii și pentru reamintirea evenimentelor relevante ale minții și ale sufletului.

DENISA POPESCU