POEZIILE BUNICULUI DAVID PENTRU NEPOATA LUI, VALERIA

Cărțile pentru copiii mici sunt, astăzi, în opinia mea, greu de scris. Întreg procesul de structurare, de armonie între văzut și nevăzut, de ritm și de nuanțare – care se referă la intrigă, la personaje, la deznodământ – se petrece, ca să ne păstrăm în actualitate, pe un front necunoscut. Copiii recenți ne seamănă prea puțin, seamănă în treacăt sau de departe până și cu acel copil interior, păstrat cu grijă, cu tandrețe, într-un petic de grădină sufletească, în care adăstăm când și când.

Copilul acestor ani lipsiți de grație este produsul exclusiv al imaginii. O imagine gata confecționată, lucitor ambalată, livrată cu eticheta de întrebuințare imediat sub adresă. Imaginația intră în joc doar ca o notă de subsol. Cuvântul are nevoie, și el, de catalige, ca la circ, pentru a putea fi văzut și abia apoi înțeles în realitatea lui de cuvânt. Pe scurt, cine se hotărăște să scrie pentru copii are un curaj nebun.

Un astfel de aventurier, deocamdată norocos, este autorul cărții Poezii pentru Valeria și prietenii ei (Juventus Press – Pitești, 2022), profesorul David Ilina. Profesor de filosofie – simt nevoia să adaug – sobru, rațional până în pânzele albe, pe care rar îl vezi zâmbind, atât de rar, că te gândești dacă nu cumva vreo dihanie i-a furat, în somn, zâmbetul. Mi-am permis să mă agăț și eu de formula poveștii.

Profesorul de filosofie a început – ce să vezi – să zâmbească mai des, să scrie și să deseneze – atenție, toate ilustrațiile din carte îi aparțin – de dragul nepoatei sale, Valeria, care nu a împlinit încă trei ani. Cele 16 poezii – Cocoșul Serafim, Bobocul de trandafir, Pisi, Orchestra din pădure, Umbra copilului, Lingura și lingurița, Alegerea numelui, Fiecare în felul lui, Colivia, Batista, Iedul, Păgubașul, Lăcusta, Un motan hoțoman, Cei ce se aseamănă, Ursulețul – curg ca pe apă. Bărcuțe din cuvinte, jucării din cuvinte. Multe dintre ele au nevoie să fie explicate. Or tocmai aici este arcana. Cea din cărțile de tarot, pentru că autorul și-a propus nu numai să înveselească, ci și să educe, să instruiască. Atât pe copii, cât și pe părinții care le vor citi poeziile și care au  renunțat și ei, din motive de progres ultrarafinat, la cuvinte. Și și-a mai propus domnul profesor încă ceva: să ne conducă dezinvolt pe noi, cei câțiva încă dedicați frazei dulci și lungi, în mintea și în sufletul de altădată, cele de fetițe și de băieți cu visuri multe, cu multe dorințe, în bună parte scăpătate, dar prin care mai poți privi lumea, la răstimpuri, cam cum te uiți la soare prin ciobul de sticlă colorată.

DENISA POPESCU