CEL MAI TÂNĂR DINTRE CEI PE CARE ÎI ADMIR

Nu putem trage oblonul peste luna august, omițându-l din tabloul personalităților argeșene pe profesorul, publicistul, istoricul literar și cozeurul teribil, VASILE GHIȚESCU. Domnia-sa are, din 20 august, 83 de ani. O vârstă înțeleaptă, dacă judecăm după cutumă. Adevărul se află însă undeva, la mijloc: prof. Vasile Ghițescu este și înțelept, și adolescent, aliaj care, e bine să recunoaștem, se potrivește de minune cu timpurile.

Să mă explic. Înțeleptul Vasile Ghițescu deține comori de amintire, este povestitor și moralist fără cusur, dăruit de Dumnezeu cu puterea de a readuce la viață oameni, faptele lor, locuri și împrejurări notabile. Căderea în uitare seamănă, astăzi, cu căderea din Rai. Întunericul e mai dens ca altădată, nu mai poți vedea – în sensul de cunoaștere, de înțelegere – și nu mai ești văzut. Lumea noastră a început să fie de partea morții. Din acest motiv, oameni ca dl. Vasile Ghițescu ne fac un bine uriaș, de care nu sunt, probabil, conștienți pe deplin – țin moartea la distanță, aprind felinare în beznă, aleg cele mai frumoase cuvinte, delicate formule magice, fragile incantații, astfel încât pomenirea, evocarea să se transforme în invocație, iar întoarcerea printre noi, cei rămași, a celorlalți să nu pare numai, ci să și fie adevărată. În fond, dincolo de o anumită limită – autoimpusă – suntem una cu amintirile noastre, ele ne vizitează mai des decât prietenii, cu ele purtăm lungile conversații revelatoare.

Adolescentul de 83 de ani, Vasile Ghițescu, este absolut fermecător. Și-a păstrat intactă curiozitatea, vrea să știe, să afle, să țină pasul cu tot și cu toate. E nerăbdător și are nevoie să-i spui că face bine ce face, se bucură atunci când îți întâlnește privirea și când te simte complice. Nu cred că lansările de carte, evenimentele culturale în general au același șarm în absența domnului Ghițescu. Pot fi și sunt consistente ca informație, ca atmosferă. Pot avea și au sare și piper, chiar și condimente exotice. Domnul Ghițescu este, însă, cel care vine și  lasă să curgă mierea aceea groasă, aromată, prin care simți cum te atinge lumina tuturor vârstelor și a tuturor anotimpurilor.

Știu că a fost rugat, în repetate rânduri, să-și publice însemnările și amintirile. N-a făcut-o. Poate pentru că e înnebunit să se dăruiască, să fie activ, să se implice. Arderile din viață sunt altfel decât arderile în scris. Canonul vieții ține de alte ritmuri decât canonul scrisului. Alegerea îi aparține, oricum.

Îi doresc domnului Vasile Ghițescu să rămână același adolescent risipitor și sclipitor! Și, chiar dacă îl dor – din ce în ce mai des – și corpul, și sufletul, să nu uite că are încă o datorie de împlinit aici, în mijlocul nostru.

Prof. LIVIU MARTIN