ION C. HIRU – PROFIL DE CĂRTURAR
Profesorul, publicistul și scriitorul Ion C. Hiru este unul dintre cei mai agreabili și mai joviali interlocutori, pe care nu mă satur să-l ascult povestind. Este purtătorul de flamură al unei generații cu inimă mare, generația celor ce încă mai cred în puterea exemplului personal și în idealuri. Are o memorie de speriat, forța de a duce până la capăt tot ce-și propune, simțul umorului este întotdeauna în buzunarul de la piept și mai are ceva, o calitate atât de rară astăzi, că pare imposibilă, incredibilă, copiată dintr-o poveste – nu poartă pică, nu este ranchiunos, știe să ierte. Mărunțelul cu ochelari și cu zambetul larg s-ar îmbrățișa cu toată lumea, i-ar primi pe toți în casă și la masă, ca să ciocnească țuică zdravănă de-a locului, nu s-ar da dus din viață, pentru că nu isprăvește niciodată de iubit oamenii.
Ion C. Hiru s-a născut acolo unde trăiește și astăzi, la Domnești, în ziua de 27 iulie a anului 1942. A absolvit Liceul Nr. 2, astăzi Colegiul Național ”Zinca Golescu”, și, în 1966, Filologia, în cadrul Institutului Pedagogic din Pitești.
Scrie la ziar încă din 1961. Cu dezinvoltură, documentat, exact așa cum vorbește. Pe alocuri, sfătos. Dar cu o sfătoșenie care te face să te simți bine, nepoțel uituc, dojenit de un bunic vioi și distrat ca și el. Tot ce este Ion Hiru în viața de fiecare zi este și în cărțile sale, cele 40, publicate până acum. Cărți de o diversitate care dau măsura omului care le-a scris – romane, memorii, nuvele, schițe umoristice, monografii.
Director de cămin cultural, membru în Consiliul Național al Culturii, realizator de emisiuni radiofonice, la postul local din Domnești, membru al Ligii Scriitorilor și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, fondator și coordonator, alături de publicista Nușa Cantemir, al revistei ”Pietrele Doamnei”, cărturarul de rit vechi, Ion Hiru, adună, în sălile în care-și lansează cărțile, batalioane de cititori. Am impresia că domnul profesor Hiru e un comandant, care nu știe că e comandant. Se face respectat în mod natural, n-are nevoie de simboluri ostentative ale autorității. E precum șefii de trib, în jurul cărora războinicii vopsiți și înarmați – în cazul de față cu volume groase și serioase – strâng rândurile și ascultă cum trebuie să câștige bătălia.
Profesorul Hiru este un mare patriot. Îmi vin în minte acum romanul ”Dor de Ardeal” – în care personaje fictive își dau mâna cu oameni care au trăit cândva – și ”Basarabia și Transilvania, lacrimi de suflet românesc”, ambele dedicate Marelui Centenar. Patriotismul profesorului Hiru se vădește și prin osârdia cu care publică manuale de gramatică, în speranța că-i va aduce înapoi pe cei pierduți de limba română.
Remarcabile sunt și recentele sale apariții editoriale, neprezentate încă publicului din pricina pandemiei – ”Întru rugăciunea amintirii… Alfons Popescu – Altar al muzicii corale românești”, ”Cartea Zorilor” – poeme, eseuri și meditații ale fostului prim-secretar al județului, de dinainte de 1990, Gheorghe Năstase. Amândouă sunt concepute împreună cu doamna Nușa Cantemir. De asemenea, ”Întru neuitare – Periplu de suflet prin istoria unui sat (Domnești: documente, oameni, fapte)”, scrisă alături de doamna Mădălina Elena Danciu, ”Suflete în vâltoarea vieții”, dedicată blândei sale soții, trecute la cele desăvârșite, în urmă cu doi ani.
Îl stimez pe cărturarul Ion C. Hiru, care merită, la Domnești, o statuie, Și o spun cât se poate de serios. Ne ducem prea repede, în ultima vreme, nu ne mai despărțim cum se cuvine. Să ne bucurăm măcar cât trăim unii de alții și să le reamintim celor care se grăbesc să trăiască faptul că viața înseamnă, în primul rând, oameni. Și că, dacă ei seamănă cât de puțin cu Ion Hiru, atunci abia merită să mergi până la capătul ei. Să ne trăiți, domnule Hiru, întru mulți ani DOMNEȘTI!
prof. LIVIU MARTIN
