IMNURILE PELERINULUI – RUGĂTOR

Publicate anul acesta, la Editura ”Stefadina” din București, cele trei volume ale piteșteanului – prin naștere și prin participare la evenimente culturale – ADRIAN GEORGESCU fac o notă aparte în peisajul nostru editorial.

”Focul lui Dumnezeu”, ”Simplă calea” și ”Bucurânda” aparțin ca vibrație, dincolo de formula scriitoricească în sine, unui gen literar nou. Nu mă hazardez să-l numesc în vreun fel, spun că doar la Adrian Georgescu am întâlnit mai bine de 200 de pagini – atâtea are fiecare volum – de rugăciuni literare în proză. Sunt propriile rugăciuni, filtrate de experiențe de viață aspre, care l-au smerit. Adrian Georgescu, acum pensionar, a realizat, timp de cinci decenii,  emisiuni muzicale la Radio România Cultural. A scris romane polițiste, psihologice, horror, dacă e să apelez totuși la genurile consacrate, s-a bucurat de vizibilitate în cercurile literare din București și din județul Argeș – era prezent, în fiecare an, la Centrul Cultural Pitești și la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” – apoi s-a prăbușit.

Mintea și sufletul i-au căzut în țărână. Familia i s-a destrămat. A trăit la mânăstire. L-a bătut gândul să rămână acolo definitiv. Întoarcerea în lume nu mai era, oricum, posibilă în termenii de până atunci. El nu mai era același. Plesnise și Cineva îl înnodase repede la loc. Murise pe dinafară și înviase pe dinăuntru. Adrian Georgescu a ales, la un moment dat, să revină, pentru a scrie pentru cei asemenea lui, pentru bolnavii cu sufletul, pentru suferinzii și tulburații care așteaptă mângâiere și înțelegere.

”Pelerinul Adrian Georgescu face, din nou, o adevărată mărturisire de credință creștină, manifestându-și dorul duhovnicesc și talentul literar în BUCURÂNDA, unde a reușit să fructifice resursele adânci, prea puțin folosite în ultima vreme în peisajul cultural, ale limbii române și ale cugetării doxologice, oferindu-ne nu doar rugăciuni în proză de o copleșitoare frumusețe, ci și o experiență mistică, vrednică de dorit: unirea contemplativă cu Dumnezeu – Sfânta Treime și Iubire, cu Maica Domnului, cu Sfinții și Îngerii”. Aceasta este una dintre prefețe, semnată de arhim. Mihail Stanciu, de la Sfânta Mânăstire Antim, lămuritoare pe deplin în ceea ce privește intențiile autorului.

Ce reușește Adrian Georgescu, din punctul meu de vedere, adică din punctul de vedere al celui nepriceput într-ale tainelor și în Cuvântul Domnului, din punctul de vedere al cititorului curios pur și simplu să se racordeze la fiecare apariție editorială? Reușește să creeze atmosferă, să delimiteze energetic un teritoriu înăuntrul căruia lumea de afară nu are putere. Rugăciunile sale nu se repetă și nici nu sunt monotone. Citite cu voce tare mai ales, intensifică și prelungesc și sunetul, și sensul, până când devin una cu cel de pe buzele căruia se desprind. Efectul este terapeutic: ”Suspin; mă tânguiesc; tac; m-ai adus la bucurie mare, Maria. Păzește-mă să rămân bucuros sub geana vederii tale și așa să vin întru rugăciune. Peste norul luminos care ești, Soarele slavei dăruiește Lumina ce arde întunericul și aprinde bucuria de a ședea la Fața Treimii. Sub cupola conștiinței mi se descoperă cine sunt în această lume: izbit de potrivnicii; luat de valuri; lovit de revărsări; pierdut…”

Toți, fără excepție, avem o menire. Am venit pe lume cu un scop care, odată identificat și privit ca dar, uneori ca Har, ne apropie de esența noastră. Probabil că darul/harul  lui Adrian Georgescu a trebuit să se activeze acum, când confuzia, agresivitatea, lăcomia, întunericul încearcă să se înstăpânească prin toate mijloacele. Vă recomand să-l citiți. Vă poate ajuta mai mult decât medicamentele al căror rezultat, dacă nu e iluzoriu, e oricum pe termen scurt și împovărat, ca orice chimie, de energia materiei grele.

LIVIU MARTIN