CUGETĂRI ȘI REFLECȚII
Redactat în cele două limbi pe care le stăpânește cu ușurință și grație, română și engleză, noul volum de cugetări și reflecții al scriitoarei VAVILA POPOVICI completează suita celor de până în prezent, publicate începând cu anul 2016.
Autoarea își crește textele în solul fertil al marilor teme și frământări omenești, între care nevoia de sens, fericirea, dreptatea socială, anotimpurile ființei, relația dintre părinți și copii, legătura cu patria și cu trecutul, singurătatea și alienarea, rostul artei în procesul devenirii sufletești, rolul iertării, mișcările națiunilor pe axele principale ale istoriei.
Doamna Vavila Popovici este sintetică și limpede. În plus, presară printre rânduri note de melancolie, proprie celor care, privind înapoi, găsesc încă destule motive să creadă că jocul vieții va continua și după ce ei își vor fi sfârșit misiunea aici.
Inspirată este concluzia care se conturează încă de la primele pagini, aceea că viața înseamnă deopotrivă pierdere și câștig, moarte și renaștere, haos și ordine smulsă din chiar mijlocul haosului, renunțare și revenire la un nivel superior.
Autoarea se prinde cu toate puterile sufletești de credință, echivalată cu neclintita convingere că forțele latente ale vieții înving întotdeauna. Credința include și moartea, așa cum include și rațiunea, așa cum include și lupta contrariilor. Viața este, în esența ei, tragică, iar acest adevăr numai credința îl poate accepta, nu și logica, nu și gândirea liniară. Respectându-l, subliniază autoarea, este mai ușor de purtat pe conștiință, cum porți pe un umăr obosit, frumusețea măcinată de spaimă a acestei lumi. Pentru că ”este important să știm să trăim în noi înșine viața celor din jurul nostru”. Altminteri, ne va acoperi cu totul o resemnare grea ca un exil: ”La bătrânețe, ne spun unii, n-ar trebui să ne plângem de durerile trupului și ale sufletului, fiindcă bătrânețea ține puțin. Dar ce altceva am putea face, ca să ne distragă atenția de la durere, când suntem lipsiți de putere?”
Prof. LIVIU MARTIN
