DAN DRĂGOI – Poeme din volumul ”Cireșe amare” (2022)
Dansul vieții
Hai să dansăm, iubito, dansul vieții,
Pe câmpul vast, ce nu ne mai ucide,
Să ardem partiturile tristeții
Din portative sacre sau perfide.
Iubita mea, tu mă-nflorești cu totul
Când mă atingi c-o lacrimă de stea,
Iar dansu-acesta ne-mplinește rostul,
Că-n el este iubirea mea și-a ta.
Tărâmuri ne așteaptă, mări de sare
Și anotimpuri fără de pereche
Ne împresoară dansul, totul moare.
Doar noi purtăm cireșe la ureche.
Putrezeam
Eram singur în noapte și putrezeam.
Deasupra, cerul negru de catran.
Eram boabă de strugure căzută din ciorchini.
Sub frunzele viei putrezeam în lumini
Și căutam prin pământ ca o râmă
Să mai găsesc din suflet o fărâmă.
Dimineață
Streașina verii s-a izbit de un munte,
Dimineața își prinde roua în gene.
Mă inundă ceru-i până la frunte,
Lângă ochiul florii din poeme.
Norii peste prund și-au frânt cărarea,
Mă cuprind și iarba, și-adierea.
Peste codrii ce-și ascund mirarea,
Îți aduni în stupii coapsei mierea.
Culeg doar incendii
Culeg doar incendii din ochii tăi mari
Și toate se duc și nu mai apari.
Culeg doar incendii din ochii căprii
Și toate se duc și tu nu mai vii.
Culeg doar incendii din ochii tăi triști,
Dar în focul de-acum tu nu mai exiști.
Culeg doar incendii din icoana curată,
Dar ochii tăi calzi sunt o poveste uitată.
Chemarea
Totul a început cu chemarea.
Totul se sfârșește cu plecarea.
Totul povestește pădurea, descântecul,
Jocul ielelor, sărutul zânelor, cântecul.
Totul povestește despre neprețuita copilărie,
Din satul meu dintre două doruri,
din satul meu cu două râuri,
dintre două cântece de mierlă,
din aburul subțire al dimineților răcoroase,
din plecare mierlei spre neștiute zări.
Cântecul mierlei
Iarăși aud deslușit glasul mierlei,
Ea mă cheamă acasă.
Dar eu întârzii la joacă, pe prund.
Alerg cu acel căluț de sticlă.
Trag cu praștia după văzduh.
Mă rătăcesc în lumea fără sfârșit
Din cântecul mierlei și nu aud chemarea,
Chemarea ei de mierlă.
Chiar atunci îmi cotrobăie prin suflet
Crângul și nu aud strigătul ei,
Înnobilat de neliniști, de îngrijorare,
Cântecul mierlei astrale…
Și iarăși nu mai găsesc
Prin pulbere o cale.
Numai la soare devenim curcubeu
Ați auzit de fluturele de cristal,
De aripile lui cristaline, transparente,
Pure precum zările,
Precum sufleul nou-născutului,
Precum florile sărutului dintâi,
Precum infinitul,
Precum taina nevăzutului?
El trăiește în umbra mea,
Dar când iese din culcușul lui cald,
Sub soarele strălucitor,
Aripile lui se colorează
Cu toate culorile curcubeului…
Este primul fluture născut pe pământ.
Apoi el s-a înmiit în toți fluturii pământului
Și în toate culorile astrale ale vieții.
Astfel au apărut pe pământ
Fluturi colorați diferit,
Dar niciunul curcubeu.
Numai la soare devenim curcubeu,
Numai la soare ne umplem de toate culorile,
Numai în lumina Domnului.
Poate și noi o să avem cândva aripi
Și o să ne întrupăm în zboruri colorate.
