CONIȚA LENA ”UN RÂU NEGRU, POEMUL” (Editura Tracus Arte, 2022)
BOA
Coloana vertebrală a omului e șarpele
dacă-n vertebre se-aud clopoței ascultă
simfonia astrală:
frate, frate, fugi cât mai departe!
gura omului e șarpele
cu sau fără dinți veninul se extrage
înghițirea întregului vine din ou
ca și rotunda lui rostogolire spre ispită.
Inima omului șarpe este
o groapă fără fund care se-mpreună
sângele, carnea și moartea,
unde nimeni nu vede pe nimeni.
Creierul omului?
șarpe Boa este –
înghite, digeră și doarme
și iar se scoală-ngreunat și-nfometat –
dacă nu află nimic de mâncat
pe el se mănâncă.
Coloana vertebrală și gura și inima și
creierul lui Dumnezeu –
omul – cuvânt cu limbă despicată de șarpe.
PE TAVĂ
Nu mă mai trezesc cu gândul la poeți
cocoșii ceasului lor au uitat să-mi dea ora,
unii au adormit odată cu găinile
fugărite prin bateriile poemului
după ce-au strâns ouă cu en gălbenușuri.
Alții au adormit citind cărți despre specia
umană.
Au citit până le-au căzut fulgii de admirație
și-au tulit-o fără a mai da ora exactă.
Ultimii cocoși din ceasul crăpatului de ziuă
în poem
au înghițit punguța cu doi bani
și abia au mai putut râgâi un cuc-curu-ri-gu-gu-guuuu…
Nu vă mai treziți cu gândul la poeți!
Cocoșii din ceasul lor sunt pe tavă.
TUMORI
Din poemele mele cresc tumori.
Las frunților voastre câte una.
Între ochi stă maligna nepăsare –
caracudă răpitoare, fluviu fără
vărsare.
Din poemele mele cresc tumori.
Las frunților voastre regești câte una.
Testamentul e inatacabil.
GHILOTINĂ
Invidia strălucește ca lama ghilotinei
tăind frunză la câini.
Nimeni nu omoară pe nimeni
numai uneltele din suflet n-au timp de odihnă.
Moartea vine cu înghețată de căpșuni
culese de compatrioți în Spania, un pahar
cu apă de ploaie și cu frunze
tăiate la câini.
Precisă ca o prietenie numai ghilotina, acest
instrument barbar, ar putea tăia fără
durere gâtul oricărei frunze, așa cum taie
pagini de carte din noi.
Dezmierdarea timpului pierdut vine și te-adoarme-n
mai puțin de-un poem.
Visezi benzi rulante și morți care-ți spun:
ține-te bine, asta merge repede, ajungem imediat.
Și viciul ușor năpădește în gura somnului ce te scrie.
Dulce păcat din care nu mai vrei să cobori
când nimeni nu omoară pe nimeni,
când strălucește invidia ca lama ghilotinei
tăind frunză la câini
și când numai poemul, numai poemul, când numai el
SUNTEM.
ROCHIA
Azi mă voi îmbrăca frumos
îmi voi pune un costum decent
(o rochie, de fapt)
conform cu marea schingiuială
la care sunt invitat-invitată.
Costumul meu, rochia mea
trebuie să rămână imaculată,
de la picătura de sânge
până la aripa de rochie
nici sarea din lacrimă
nu trebuie s-o atingă.
Rochia (costumul) pentru marea schingiuială
trebuie să fie veșnic o rochie de virgină –
ea însăși virgină
la care se vor zgâi toate craniile
pictate pe piepturile voastre,
vor rânji toți colții de vampir
și-o vor îmbrăca în vis toate mințile bisexuale.
Pentru că eu port un costum, o rochie, de fapt,
a niciunei case de modă de pe pământ.
Și totuși, azi, m-am îmbrăcat atât de frumos,
atât de decent, atât de modern,
încât nu se vede nici operația mea de
