CONIȚA LENA, LA ANIVERSARE!
N-aș putea spune că o cunosc pe poeta Conița Lena. Să cunoști pe cineva e un dar. Meritat sau nu, darul e al tău și nu se dezlipește de tine. Pot spune, însă, că o admir pe Conița Lena, de la bun început, adică de peste 15 ani. Este copleșitoare. O femeie vie, spumoasă, ar fi putut fi o actriță remarcabilă, în orice caz, spațiul public argeșean a câștigat mult prin prezența ei de leoaică impetuoasă, care nu se dezminte niciodată: Cu bocancii trec încet/ peste-un deget de sonet/ și mă-ntreb curat nemțește/ ce vers mi se-nvinețește/ ce Paris mă amintește…
Conița Lena este poetă din cap până în picioare. Au remarcat-o confrați și critici exigenți. Iată ce scria Alex Ștefănescu, în ”România literară”, nr. 20/2005: Scrisul Coniței Lena nu seamănă cu al nimănui, deși seamănă cu toată literatura română, de la folclor la poezia livrescă din secolul douăzeci”. Marius Chivu este atras de ineditul și de savoarea versurilor, care vin din schimbarea permanentă a ipostazelor vocii lirice. Conița Lena ”performează”, când cu gravitate, când cu nostalgie sau cu umor, atitudinile unei femei evlavioase, smerite, tânguitoare sau, dimpotrivă, ale uneia cochete, mucalite, frivole, chiar perverse”. (”România literară”, nr.16/2005). De luat în seamă și notația lui Marian Drăghici: Poezia Coniței Lena, cultă, filtrată prin experiențe lirice asumate, de la Anton Pann la Cezar Ivănescu, are o personalitate autonomă, puternic marcată de vocația anonimatului, a resorbției în impersonal, ”popular”, ”genetic”. (”Ziua literară”, 26 ianuarie, 2004). De asemenea, cea a lui Dumitru Augustin Doman, pentru care Poezia Coniței Lena e un spectacol lingvistic luxuriant, care are în culise un regizor ce gândește grav, familiarizat fiind cu temele mari și serioase ale lumii…” – Revista ”Argeș”, mai, 2005.
Numele ei de poetă este fermecător ca inelarul unei domnițe. Conița Lena, în realitatea zilelor cu acte – Elena Predescu – s-a născut într-o zi de 19 iulie, în orașul Titu din Dâmbovița. Anul nașterii este irelevant, căci toate conițele, la fel ca domnițele, vin din poveste, or povestea nu are niciodată trecut, ea există și-atât. De amintit faptul că este soția recent aniversatului Valentin Predescu, poetul cauzelor nobile și disperate. De altfel, am crezut mereu că legătura lor a fost scrisă în alt plan, în altă dimensiune. Amândoi s-au luptat cu viața, s-au străduit să nu se lase înghițiți de parantezele ei mâloase. Cu prețul însingurării, al izolării, al bolii. Fascinantă este Conița Lena privită și din acest unghi. Cine ar zice că doamna aurie, care vorbește fără să respire, care crește câini și pisici, hrănindu-le din mâncarea ei, care știe să fie elegantă și frumoasă, fără să se repete, cine ar crede că s-a luat la trântă cu cancerul și că l-a învins? Cine ar crede că poezia îi este și lumină, dar și lumânare? Conița Lena e în stare să meargă, desculță, până la capătul lumii, dacă are convingerea că poate să ajute, că poate să fie de folos. Seamănă cu acei supraviețuitori ai marilor dezastre, în cazul cărora orice încercare ulterioară, orice nou început se transformă în operațiune de salvare.
Membră a Uniunii Scriitorilor din România, Conița Lena este autoarea volumelor ”Ușă de biserică” (Ed. Junimea, 2005), ”Kenzo, floare cheală” (Ed. Tiparg, 2007) și ”Supradoza – poeme de uscat zilele” (Ed. Tiparg, 2008). În 2005, a fost distinsă cu Premiul pentru Poezie, la Festivalul Sensul Iubirii, de la Turnu-Severin. În 2006, cu Premiul pentru Debut al Filialei Pitești a Uniunii Scriitorilor din România. În 2008, cu Premiul pentru Literatură al Revistei ”Argeș”, revistă în care a deținut rubrica permanentă – ”Păzitoarea de câini”, iar în 2014, cu Premiul pentru Poezie al Revistei ”Cafeneaua literară”. Publică, periodic, din 2003, în revistele ”Poesis”, ”Luceafărul”, ”Nord Literar”, ”Paradigma XXI”, ”Familia”, ”Convorbiri literare” etc. Este inclusă în ”Dicționarul scriitorilor români de azi” (Ed. Porțile Orientului, Iași, 2011).
La mulți ani, Coniță dragă! Să ne trăiești și să ne fii, și mai departe, poem în pârg, leoaică sclipitoare și umăr de sprijinit lacrima! Sau așa cum spui tu: În pantofi cu toc subțire/ mă încalț cu nemurire/ strânsă doar de etichetă/ în conița mea sonetă / grasă, neagră și secretă”.
prof. LIVIU MARTIN
