ÎNTRU RUGĂCIUNEA AMINTIRII

Unul dintre ultimele volume monografice, realizate înainte de a trece în lumea drepților, de prof. Ion C. Hiru din Domnești, este cel dedicat memoriei dirijorului, compozitorului și pedagogului ALFONS POPESCU.

Conceput împreună cu doamna Nușa Cantemir, omagiul ”ÎNTRU RUGĂCIUNEA AMINTIRII. Alfons Popescu – Altar al muzicii corale românești”, publicat anul trecut, sub egida Fundației ”Petre Ionescu-Muscel”, surprinde episoadele reprezentative din viața celui care, mai bine de 35 de ani, s-a închinat muzicii așa cum ne închinăm la icoane.

Alexandru Alfons Popescu a venit pe lume la 6 octombrie 1912, în Tânganu-Stoienești din Ilfov, în familia unui preot sărman. La șase ani, cânta prohodul în biserică, uimindu-i cu vocea lui clară pe enoriașii tatălui său. După absolvirea liceului, în 1934, la București, s-a înscris la Conservatorul din Cernăuți, specializându-se în dirijat și compoziție, sub îndrumarea unor profesori mari ai vremii – Alexandru Zirra, George Onciul, Sava Arbore, George Georgescu. A urmat, simultan, cursurile Facultății de Filosofie din Cernăuți. În acei ani, a început să se aplece ca un fiu iubitor asupra folclorului nostru, ale cărui accente proaspete se regăsesc în primele sale prelucrări corale.

Relația de suflet cu Argeșul datează din 1940, când a dirijat Corul Liceului Comercial din Pitești și pe cele ale Bisericilor ”Sf. Gheorghe” și ”Sf. Vineri”. Și tot la Pitești și-a cunoscut viitoarea soție, pe domnișoara Maria Neț, alături de care a trecut prin viață frumos și demn. În anul căsătoriei – 1944 – Alfons Popescu părăsește capitala pentru Domnești. Aici, se dăruiește pur și simplu oamenilor locului, atât în calitate de profesor de gimnaziu (în paralel, a predat muzică și filosofie la Seminarul din Curtea de Argeș), cât și în calitate de dirijor. A înființat, în toamna lui 1947, Corala ”Râul Doamnei”, apelând la preoții și la învățătorii din comunele din zonă, corală remarcată repede și răsplătită ca atare la concursurile republicane de amatori.

Alfons Popescu a părăsit această lume la sfârșitul lunii iulie a anului 1978. A trăit fără să pregete, între București, Domnești, Pitești, Câmpulung-Muscel, Curtea de Argeș, Scornicești, Vitomirești, Vișina, Rucăr, Lerești, Boteni, Malu cu Flori, Bughea de Jos. Toate corurile formate și dirijate de el au prins ușor, ușor să strălucească, iar compozițiile sale, între care ”Balada haiducească” și ”Cântecul Hidrocentralei de pe Argeș”, au ajuns să facă parte din repertoriul de gen.

Volumul realizat de prof. Ion C. Hiru și de doamna Nușa Cantemir are peste 350 de pagini. Este documentat cu asupra de măsură și conține inclusiv fotografii și copii de partituri. Au scris, cu emoție, despre acest OM-MINUNE, mulți dintre cei care l-au cunoscut. Iată câteva dintre numele semnatarilor de amintiri din volum: Moise Mitulescu, Daniel Dejanu, Costin Alexandrescu, Cezar Neacșu, Mircea Neagu, Nicolae Nistor, Ion Grecu, Elena Popescu, Sorin Mazilescu, Mihail Ghițescu, Marian Mecu, Teodora Păunescu Țucă, Gabriela Popescu, Ion Oană.

Cu siguranță, oameni de felul acesta, nu doar extrem de înzestrați, ci și responsabili, conștienți de menirea lor, vor rămâne, până la sfârșit, patria noastră. Ori de câte ori vom ezita să spunem cine suntem, ori de câte ori ne vom îndoi de noi înșine, de adevărurile și de credința noastră, patria dinlăuntru ne va sări în ajutor. E destul să ne amintim drumul către casă.

Prof. LIVIU MARTIN