”ANOTIMPURILE” LUI MIRCEA BÂRLOIU
Dorul de libertate, de mișcare, de îmbrățișare a tot ce este și poate fi atins l-a împins pe graficianul și pictorul Mircea Bârloiu să evadeze în peisajul pictat. Expoziția cea nouă, deschisă zilele trecute, la Galeria ”Metopa”, este dedicată anotimpurilor așa cum le știam, așa cum ni s-au imprimat pe retină și cum ne-au intrat în sânge. Lucrările – uleiuri pe pânză – sunt strălucitoare, fără nicio exagerare. Artistul a realizat o friză, cât sala de expoziție, de-a lungul căreia pădurea se răsfață de la înmugurire până la somnul cu pleoape de zăpadă. Toate tablourile au aceeași înălțime – 50 de centimetri. Lățimea este variabilă – între 35 de centimetri și 1 metru.
Liziera este proaspătă, în sensul că ești tentat, imediat ce intri în expoziție, să te apropii și să pipăi. Repet, cred că n-am trăit niciodată ca acum depărtarea, distanța, separarea. De-aici senzația, aproape dureroasă, de ieșire din timp și chiar din corp, senzația că ești și nu ești aici, că ești și nu ești nici acolo cu totul.
Lui Mircea Bârloiu frumusețea îi zvâcnește în degete. Orice face este armonios, este întreg, indiferent de calitatea privirii care se întâlnește cu lucrările lui. Mi-a mărturisit că și-a dorit ca ”Anotimpurile” să fie o expoziție decorativă, s-o priceapă toată lumea, s-o simtă toată lumea. Cred că a reușit mai mult de-atât, pentru că trece, abia sesizabilă, de la o lucrare la alta, o mângâiere din alte ceruri, simți o ușurătate și o grație luminoase, iluzia că pădurea aceea va începe din clipă în clipă să danseze, să-ți facă semne, poate chiar să-ți vorbească. Locuiește acolo un duh, mai multe, nu știu, e sufletul lui Mircea, suspendat ca un porumbel între rame, pe pânză?
În mod cert, însă, artistul reușește să ne întoarcă instantaneu în copilărie, când natura respira odată cu noi, în același ritm, cu aceeași bucurie de a fi. Reușește, pe de altă parte, să trezească, să activeze tipare vechi, amuțite, tipare ideale, înăuntrul cărora noi ne regăsim omenescul, firescul, identitatea. Este suficient să privești pădurea iarna, o iarnă-pădure albastră, o iarnă-pădure violet, o iarnă care nu învinge pe nimeni, care nu e crudă, ca să realizezi cât de puternice sunt încă legăturile cu care am venit pe lume.
”Anotimpurile” lui Mircea Bârloiu, pe simeze până pe 17 aprilie, sunt basmul realității noastre profunde, o realitate pe care nu ne-o mai amintim decât uneori și doar, cum spuneam, ca basm, ca proiecție. Și asta datorită unor artiști ca Mircea, pe creștetul cărora Dumnezeu a pus mâna.
Prof. LIVIU MARTIN
