FLORIN FAIFER SAU DESPRE HARUL HERMENEUTIC
Bine orientat în hățișurile bibliografice ale dramaturgiei și memorialisticii românești, Florin Faifer denotă o uluitoare mobilitate a inteligenței creatoare, care i-a permis să se consacre restituirilor şi explorărilor în laboratoarele literaturii: „O vână satirică neistovită dezvăluie publicistica lui Hasdeu, ca și polemicile și șarjele lui întotdeauna de răsunet. În <Aghiuță>, el plasează câteva scenete de suculență comică – semn că modul dramatic pătrunde în manifestările gazetărești”. Aceste studii constituie un fel de marcă identitară, care conferă personalităţii criticului ieşean un contur bine definit, de redutabil profesionist şi, nu mai puţin, de pătimaş apologet al valorilor autohtone şi universale. De fiecare dată, la fel de acribios și subtil, constant în principiile și mijloacele criticii, Florin Faifer conjugă în chip admirabil rigoarea și luciditatea exercițiului intelectual cu reflexivitatea ludică și spiritul livresc.
De altfel, pasiune mai veche, teatrul l-a fascinat dintotdeauna, dovadă fiind aplecarea din tinerețe spre ”Expresia dramatică a operei lui Mihail Sadoveanu” spre ”Structuri (le) dramatice în teatrul lui G.M. Zamfirescu”, ocupându-se, în același timp, de prefațarea unor volume de sau despre dramaturgie, cum este cel al lui I. L. Caragiale, ”Teatru şi proză”, al lui Constantin Popa, ”Maşina de vânt”. Teatru” sau al Ioanei Petcu, ”Urmaşii lui Thespis. Identitate şi alteritate în tragedia greacă etc. Verva scânteietoare, performanța stilistică, erudiția vie, condimentate de spiritul ludico-ironic convertesc exegezele literare în niște lecturi extrem de agreabile, în care Melpomena și Hermes devin suprapersonajele fascinante ale unor universuri îmbietoare. E ceea ce presupune a transforma literatura în realitate culturală și pe criticul literar în artist. În această lume a realităţilor şi tentaţiilor interpretative centrifuge, Florin Faifer a știut să țină în cumpănă dreaptă fenomenele literare asupra cărora s-a aplecat cu dăruire pe tot parcursul vieții sale, manifestând o certă voință de formare culturală.
Capacitatea de a comunica lucruri cu rost l-a adus, după 1990, în învățământul superior, în 2005 obținând titlul de profesor titular al Universității de Arte „George Enescu“, unde a predat istoria dramaturgiei române și universale. Înzestrat cu o excelentă memorie și cu o rară voluptate a descoperirii labirinturilor textuale, Florin Faifer deținea harul hermeneutic, care-l împingea în subteranele cărților pe care le analiza cu simț detectivist. Iar asta se vedea nu doar în prelegerile sale, ci și în scris, unde primau judecățile pătrunzătoare.
De altfel, activitatea publicistică a cercetătorului s-a construit și ea în jurul teatrului, ca redactor la „Arlechin“ și „Stagiunea“, reviste ale Naționalului ieșean, unde timp de trei ani a fost și secretar literar. În altruismul său intelectual efervescent, Florin Faifer a avut multiple colaborări în diverse reviste culturale de prestigiu, scriind mereu cu aceeași dedicație și pasiune. Ni s-au întâlnit textele pe coloanele revistelor „Expres cultural”, „Convobiri literare”, „Dacia literară”. În ultimii ani, în virtutea unei presimțiri mistice, a început să publice în paginile revistei „Expres cultural” diverse evocări, însemnări de călătorie, corespondențe, grăbindu-se parcă să le aducă în fața cititorului. În ”Poveste cu un profesor”, de pildă, ne face martori ai dialogului epistolar cu Paul Cornea: „A fost o poveste frumoasă, care îmi dă și după atâta trecere de vreme nostalgii ce nu se sting. Despre doctoratul din vara lui `89 stau și îmi amintesc, și despre tot ce s-a petrecut atunci și după aceea” . O anumită melancolie și un dor imens de oameni răzbate din toate aceste evocări, așternute în cadrul rubricii „Cutia cu scrisori”, până la momentul nefast. Ca într-un joc halucinat, plonjează oameni și amintiri, oglinzi și oglindiri, mărțișoare și efuziuni, iar deasupra tuturor se ridică … „Tărâmul de hârtie”.
DIANA VRABIE
