ZIDUL CARE UNEȘTE
De obicei, zidul desparte. De obicei, zidul închide perspectiva și viața. De obicei, zidul ți-L ascunde pe Dumnezeu. Nu și în cazul expoziției de pe simezele Galeriei ”Metopa”, deschise în perioada 25 septembrie – 15 octombrie, expoziție a cărei autoare este RUXANDRA SOCACIU din Curtea de Argeș. Absolventă a Universității Naționale de Artă din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, Specializarea ”Artă Textilă”, prof. Ruxandra Socaciu este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România din anul 2006 și a obținut titlul de doctor în Artă Vizuală în anul 2022. Prezență constantă la saloanele naționale și internaționale, cu un palmares notabil de expoziții personale, se remarcă printr-o abordare nouă, tentantă, provocatoare a domeniului ei de referință.
Ruxandra Socaciu cultivă, în artă, paradoxul. Expoziția ”ZIDUL” este exemplul la îndemână. Contradicția dintre metaforă și concretețea formei ei plastice mărturisește în fața oricărei instanțe critice – ochiul, portretul și autoportretul, masca, aripa de înger, drapelul cu stema smulsă, tot o aripă, dar de felul celei în care cred, pentru că o văd, oamenii, veșmântul femeiesc, atârnat pe umeraș și – surpriză – textul poetic devenit materie, tangibil, palpabil, consistent – toate acestea îi conferă ZIDULUI, prin definiție orb, mut, surd, nemișcat, o personalitate vie, complexă. Zidul vorbește. Zidul privește. Zidul nu mai separă. Zidul unește.
Iată ce consideră, în acest sens, pictorița Lavinia Vieru, doctor în Istoria Artelor: ”Ruxandra Socaciu expune un poem, materializat într-o viziune originală asupra memoriei și a trăirilor personale. Discursul este ermetic și inovator, prin modalitățile inedite de expunere, îmbinarea materialelor și multitudinea tehnicilor folosite. Arta jonglează cu spațiul bidimensional, tridimensional și cu sugestia latentă a altor posibile dimensiuni. Ruxandra Socaciu ne-a obișnuit să transforme spațiul în expozițiile sale, creând o atmosferă inspirată din real, dar care depășește cu mult granițele de manifestare ale acestuia. Trecutul și viitorul coexistă, aerul ancestral și viziunea proaspătă sunt parte a aceluiași cadru. Armonia mijlocelor de expresie vizuală este dublată de versurile artistei. Ruxandra Socaciu este un spirit explorator, trăiește și respiră arta. Ochiul este motiv și metaforă. Ochiul artistei cuprinde lumea și, prin el, simte Creația, pe care o continuă cu dăruire”.
Ruxandra Socaciu introduce conceptul de sustenabilitate în arta contemporană, concept socio-ecologic, tradus – în înțelesul comun – prin capacitatea de a realiza echilibrul dintre nevoile personale și comunitare, pe de o parte, și resursele planetare, pe de altă parte, astfel încât calitatea vieții generațiilor viitoare să nu fie pusă în pericol. Un concept care implică responsabilitate în cazul fiecărei inițiative, al fiecărui demers, mai cu seamă astăzi, când se consumă excesiv, patetic, aproape deznădăjduit, pentru că – nu-i așa? – dacă nu consumi, nu ai valoare; dacă nu consumi, cazi pradă depresiei; dacă nu consumi, nu exiști.
Conceptul de artă sustenabilă o preocupă de ani buni pe Ruxandra Socaciu, care și-a conceput lucrarea de doctorat ținând cont de prefacerile la ordinea zilei – poluare, efectul de seră, schimbare climatică – prefaceri de natură să genereze o mentalitate nouă, inclusiv în artă.
”Întotdeauna am simțit nevoia să caut diferite expresii în creația mea, motiv pentru care am lucrat în multe medii și tehnici. Consider că învățarea este continuă și mă aflu constant în căutare de noi răspunsuri și puncte de vedere în exprimarea mea artistică. În prezent, utilizez materiale și tehnici diverse, experimentale, creez de asemenea în volum, instalații și obiecte. Prin artă exprim viața, așa cum modelează ea, ca o privire spre sine, care sondează procesul evoluției personale, chestionând impactul societății, educației, familiei, dar și al experiențelor cotidiene, în conturarea personalității” – declară, cu modestie, artista.
Vă recomand să priviți îndeaproape expoziția de la ”Metopa”. Este, în ultimă instanță, expresia gândirii holistice, care începe să fie recunoscută, reconsiderată, respectată și în colțul nostru de patriarhat.
LIVIU MARTIN
