SOLIDARUL PANDEMINESCIAN DE LA PITEȘTI

Comunitatea culturală argeșeană are nevoie să fie solidară. Numai că solidaritatea a fost mereu ceva ce ne-a scăpat printre degete, gâdilându-ne în ceafă, tocmai când credeam că, în sfârșit, ni s-au mai limpezit orgoliile. Solidaritatea noastră seamănă cu o povestioară hâtră, de târg fățarnic, în care toată lumea laudă pe toată lumea și se minte duios. Desigur, cu cele mai bune intenții.

Ne-a lovit rău de tot pandemia. Ne-a lovit și democrația, pentru care nu suntem nici acum pregătiți, nu avem filtre prin care să cernem valorile. Suntem, pe deasupra, și narcisiști. Am observat cum, de la an la an, a crescut numărul veleitarilor, s-au înmulțit agendele de manifestări, cercurile, cenaclurile, cluburile, asociațiile, organizațiile cu denumiri fantaste  și obiective care rup norii. Se împart, mai ales pe rețelele sociale, premii, diplome și tot felul de distincții patetice. Oamenii cred în ele ca în Maica Domnului, vor să creadă, altfel cum să se suporte, cum să iasă din anonimatul depresiei netratate?

Numai solidaritate nu se găsește. Tocmai de aceea am ales să dedic, atât cât mi se va îngădui, câteva rânduri unui SOLIDAR. Un fel de cavaler de mileniu trei, care știe că un text bun, o lucrare adevărată, orice poartă sigiliul săvârșirii pe drumul spre desăvârșire începe cu unul și sfârșește cu întregul, cu noi toți, adică.

Un asemenea SOLIDAR este poetul CONSTANTIN TEODOR CRAIFĂLEANU, medic stomatolog pensionar, membru al Ligii Scriitorilor din România, prezență discretă sau activ-romantică, după caz, la evenimentele din oraș și din județ. Domnul Craifăleanu se numără printre fidelii Bibliotecii Județene Argeș, onorează toate invitațiile, se întâlnește și   vorbește cu toate vârstele, dăruiește flori și complimente doamnelor și domnișoarelor, nu adoarme în primul rând niciodată, recită cu ochii închiși sute de strofe, fără exagerare, este la curent cu noutățile literare și – cum altfel? – scrie bine. Colaborează, printre altele, la revistele ”Cafeneaua Literară” și ”Cuvântul Argeșean”, este publicat în antologii și are prețioase  volume personale: ”Versuri amestecate”, ”Floarea iubirii”, ”Nopți albastre”, ”Grăbitele clipe…”

În ultimii ani – cei cu corn în frunte, și nu de inorog – domnul Craifăleanu își ține mintea adunată făcând haz de necaz. Parodiază, satirizează, caricaturizează. Este și aceasta o formă de solidaritate, care merită salutată. Iată o ”Pandeminesciană” reușită, sper să vă destindă fețele crispate:

Lasă-ți lumea ta normală,

            Mi te dă cu totul mie,

Las-o dorului de școală,

Doar suntem în Pandemie!

            Vin᾿ cu mine, rătăcește

            Pe cărări de Internet,

Unde Luna strălucește

            În dulci visuri de poet.

Pe ecrane luminoase

De laptop sau de iPhone,

Ne-om da întâlniri fițoase,

Cum sunt astăzi de bonton…

Înspre sânii tăi privi-voi,

Olecuță rușinat,

Iar păcatul mi-l spăși-voi

Mai târziu, singur în pat.

Vom trăi un vis ferice,

            Îngâna-ne-va cu-n cânt

Vreun rapper care zice

Șapte vorbe-ntr-un cuvânt

Sau ne vor suna-n ureche

Niscai acorduri cerești,

Vreo manea fără pereche,

Să-ți vină să te smintești.

            Adormind de feeria

Traiului în izolare,

Vom visa la nebunia

Ce va fi la liberare,

Când ne-om întâlni pe bune

În existența reală

Și-atunci iarăși îți voi spune:

Las-o dorului de școală!

            Vin᾿ cu mine, rătăcește

Pe alei prin cartier,

Unde Luna ne zâmbește

Printre blocuri, de pe cer,

Sau prin parcuri citadine,

            Pe cărări cu cotituri

Și eu să mă rog de tine

Să-mi dai mierea dulcii guri…

Tu s-accepți c-o dulce silă,

            Mai nu vrei și mai te lași,

Zâmbindu-mi cu-n soi de milă…

Și-om mai face câțiva pași…

Iar când visul se termină,

Ne-om adapta amândoi

Răului ce va să vină,

De-i alt virus, de-i război…

DENISA POPESCU