SINGURI. CÂINI ȘI OAMENI

”Până când nu iubești un animal, o parte a sufletului rămâne adormită”. Cu acest panseu al lui Anatole France începe romanul ”SINGURI” al lui GABRIEL CAZAN, autorul nostru sensibil la tot ce înseamnă sănătatea naturii căreia îi datorăm apa, aerul, pământul, mineralele și, în bună măsură, imaginarul nostru.

Cartea a apărut la sfârșitul anului trecut și se deschide cu o prefață plină de substanță, semnată de doamna Carmen Ștefănescu, medic veterinar. Prefața este urmată de câteva rânduri ale autorului. Ele ne conduc și îl conduc deopotrivă înapoi, în miezul sentimentului care l-a împins să scrie cartea. Gabriel Cazan a văzut cu ochii lui, a mângâiat cu palmele lui, a întrebat cu vorbele lui, dar mai ales a trăit intens povestea celor doi cățeluși metiși de teckel din Delta Dunării, lăsați în fiecare iarnă de izbeliște, fără hrană și fără apărare, pe un vas ancorat într-o singurătate absolută, din care evadează când foamea devine insuportabilă, dar care rezistă în mod miraculos. Mai mult, își venerează în continuare stăpânul, deși el se întoarce pe vas, nu la ei, odată cu primăvara. Îl venerează, pentru că este ființa omenească de care s-au legat, alături de care au crescut. Și pentru că au atâta nevoie să iubească, încât nu mai contează cine iubește și cine se lasă iubit.

Cartea lui Gabriel Cazan se citește cu sufletul la gură. Este scrisă alert – poate fiindcă autorul n-a vrut să piardă nimic din ce a simțit. Este vizuală – transformată în scenariu de film, ar avea cu siguranță mare succes de public. Mizează pe dialog – ceea ce te face pe tine, cititor, să vrei să participi activ, să-ți dorești să fii de față și să ai, eventual, drept la replică.

Benji și Fetița sunt numele celor doi cățeluși. Ei dorm pe vas toată iarna, ling de sete gheața subțire, își păcălesc foamea cu câte-o aripă de egretă rănită, pândind disperați să nu se ivească de undeva șacalii care pun, oricum, până la urmă, stăpânire pe pradă.

Damian este numele stăpânului lor, un inginer burlac, pescar vechi, trăitor la bloc, indiferent față de nevoile lui Benji și ale Fetiței. Existența lor este, pentru el, opțională. Damian este nemilosul prin excelență. De fapt, Damian nu are sentimente. Celelalte personaje, care populează universul cățelușilor neiubiți, sunt Moș Calistrat, om cumsecade, el le pregătește, de câte ori poate, friptură de oaie și îi dezmiardă, înduioșat de soarta lor. Apare, apoi, doamna Flori, proprietara bondoacă a unei pensiuni mici de pe Brațul Chilia Veche. Doamna Flori se atașează de Benji și de Fetița, mai ales că are, în propria gospodărie, trei câini. Se bucură când o vizitează, pentru că doamna Flori trăiește ea însăși la limita disperării. Este nedorită acasă, nu i se simte niciodată lipsa și i se poruncește să stea mereu departe, cât mai departe, în timp ce Benji și Fetița se dovedesc a fi camarazi adevărați, care o încălzesc toată noaptea cu trupurile și cu respirația lor, după ce cade pe gheață și se accidentează.

Nea Sârbu, Oana, francezul brunet și păros și blonda lui soție, Gelu și Nicu, Iosif Axinte și nevasta lui sunt, și ei, prinși în rama poveștii celor doi căței. Intervin, cum era de așteptat, și aventuri, și incidente vizând exclusiv lumea necuvântătoarelor. Avem în față, cu alte cuvinte, o narațiune plină de dramatism, a cărei concluzie moralizatoare se desprinde ușor și plutește deasupra noastră ca un abur sau ca un nor de forma iubirii.

Cu romanul ”SINGURI”, Gabriel Cazan ne convinge din nou că are forță literară și că poate aborda grațios orice temă, orice subiect, orice sentiment.

LIVIU MARTIN