MIHAI EPURE ȘI LIRICA DE CARANTINĂ


Binecunoscutul diplomat, niponolog și scriitor MIHAI EPURE, argeșean mândru de originile sale, iese în lume, atât cât se poate ieși astăzi, cu un nou volum de versuri. ”Reverii în amurg”, publicat la Editura ”Destine” din București, subliniază profilul unui visător, al unui idealist, în stare să declare război, răspicat și cu mâinile goale, tuturor celor care, în numele unor ideologii mai mult sau mai puțin absconse, își permit să întineze frumosul, binele, adevărul din noi.

”Reveriile în amurg” ale domnului Epure sunt inspirate din trista și statornica realitate. Pandemia – cu tot alaiul ei de constrângeri, de știri false, anomalii, monstruozități, morți, dar și scăpați printr-o minune – este tema centrală a volumului cu șapte încăperi. Întocmai ca o casă de vară, la țară, departe de dezmățul fariseu al acestor zile, fiecare odaie cu aerul ei, cu propriile amintiri și cu propria candoare. Chiar dacă, repet, peste această casă de departe – departele ține de natura solară a autorului – planează pasărea neagră a bolii planetare.

”Armonii crepusculare”, ”Reverențe conjugale”, ”Iubire de îngeri”, ”Lirică de carantină”, ”Ilustrate din Rucăr”, ”Fulguiri cordiale” și ”Haiku-uri” reunesc, în fapt, catrene cu ritm, rimă și măsură clasică, scrise pentru toată lumea, pentru că toată lumea are nevoie, acum, să fie protejată și mângâiată, fie și numai prin câteva cuvinte cu bunăvoință și cu credință rostite.

Mihai Epure se răzvrătește, spuneam, împotriva acestei barbare puneri la cale având ca țintă omenirea, care este pandemia de COVID-19. O face ca trăitor în acest veac, dar și dintr-o perspectivă personală, aș zice intimă. Unul dintre nepoții săi, foarte tânăr, angajat al unei companii multinaționale, chitarist într-o formație din Timișoara, proaspăt căsătorit, și-a pus capăt zilelor, din cauza depresiei. O depresie provocată de neînțelesurile acestei lumi, în care era convins că își va face un rost frumos. S-a zbătut, dar n-a rezistat. Știm toți ce înseamnă să te lupți de unul singur cu demonii.

”Balada carantinei”, unul dintre poemele de forță, a fost scrisă în transă, după mărturisirea autorului. De altfel, când recitește anumite catrene, anumite poeme, își continuă domnul Epure mărturisirea, abia de se mai recunoaște. Se poate spune că acesta este volumul în care s-a așezat cu toată greutatea ființei sale interioare: ”…Am tot urcat trepte de ani,/ Acum, cobor pe străzi de zile,/ În locul sumelor de bani,/ Azi, decontez trăiri umile./ Cu ochi de suflet pesimist,/ Înregistrez cum curge anu’/ Și vă declar, neoptimist,/ Că îmi lipsește mult Gliganu./ Adică satul de sorginte,/ Unde am plâns și am visat,/ Pe care o să-l port în minte/ Și când voi fi înmormântat./ Că el a însemnat acasă,/ Indiferent unde-am plecat,/ Și e anafura ce-mi lasă/ Gustul iertării de păcat.”

”Reverii în amurg” este cea de-a 17-a carte a diplomatului de carieră Mihai Epure. Desigur, îi vor urma și altele. Mai ales acum, când avem atâta nevoie să spunem lucrurilor pe nume, pentru ca și ele, și lumea în care trăim, cu fereală și chiar cu sminteală, să se limpezească.

 

Prof. LIVIU MARTIN

Articol adăugat în 4 februarie 2021

Mai poţi citi şi…