Pe scena de la Davila, Steluțe pe cale de a deveni STELE
“Am scris tot timpul doar despre cum sunt obligați oamenii să trăiască în condiții inumane” – Alexandr Galin
Când și când, mai avem parte și de surprize plăcute, altfel viața ar fi de neîndurat. De o astfel de plăcută surpriză mi s-a întâmplat să am parte dând curs invitației regizorului Bogdan Cioabă, aceea de a urmări spectacolul de licență al anului III Actorie, care – o spun de la început, ca să fie foarte clar!- mi-a plăcut muuuuult. Nu că ar fi fost totul perfect, dar spectacolul prezentat este o bază solidă de plecare pentru o generație de tineri actori.
Dar iată câteva detalii despre piesa lui Alexandr Galin, pe care regizorul spectacolului, Bogdan Cioabă, ni le-a oferit cu multă amabilitate: “Spectacolul Stele în lumina dimineții, de Alexandr Galin, este spectacolul de licență al anului III, Actorie, 2022, Universitatea din Pitești. Textul inițial a fost redus, astfel încât spectacolul să capete un plus de ritm și să se încadreze într-o problematică mult mai apropiată de vârsta și de puterea de înțelegere a studenților. Astfel, povestea de dragoste dintre Nikolai și Maria (Luis Picui și Alexandra Bulucea), contrar scriiturii, a fost transformată într-o iubire pură, inocentă, totală și tragică, dovedindu-se astfel că, în orice fel de situație-limită, de nenorocire sau de soartă crudă, sentimentele curate își găsesc loc și se manifestă, uneori cu mai multă putere decât în condiții normale. Lora (Alina Georgia), deși a îmbrățișat meseria de prostituată, își închipuie că se trage dintr-o familie nobilă, de savanți renumiți, că are o proprietate în stațiunea Sudak din Crimeea și un apartament la Moscova. Întâlnirea cu Alexandr, fizicianul atomist aflat la sanatoriul de boli mintale, îi redeșteaptă visele copilăriei și se aruncă în nou-înfiripata idilă cu toată dorința acumulată de-a lungul anilor de frustrare. Valentina (Gabriela Roșu), sora lui Kleopov, milițianul-șef care este responsabil peste toată comunitatea de doamne ce practică această meserie, dincolo de aparenta ei atitudine de femeie-comisar, fiică a poporului, dezvăluie un suflet în care se regăsesc și milă, și înțelepciune, și sensibilitate, dar și o forță uriașă, cu care își apără familia pentru care nutrește un devotament ieșit din comun. Elocvent este monologul despre soț, tătar din stepa Crimeei, care nu se putea acomoda vieții urbane și-și căuta libertatea de-a lungul căii ferate, cântând ceva asemănător unui urlet de lup. Singurul personaj care își asumă în mod evident situația în care se află, ba chiar e mulțumită de ea, este Klara (Hatice Yazbahar), cea care spune adevărurilor pe nume. Savoarea spectacolului stă în Anna (Rafaela Preda), un amestec de tandrețe, bucurie și umor, pentru ca, la final, să descoperim o inimă mare, „care se dăruiește tuturor”! Spectacolul l-am lucrat sub îndrumarea coordonatorului de an, prof.univ.dr. Adrian Titieni, iar scenografia, machiajele și costumele au fost realizate sub supravegherea scenografei Cristina Ciucu. Repetițiile au fost găzduite cu generozitate de către Teatrul Alexandru Davila din Pitești.”
Doamnele și domnișoarele care, în piesa lui Galin, sunt profesioniste ale plăcerii, nu sunt instituţionalizate, nu lucrează într-un bordel; sunt un fel de traseiste, care îşi satisfac cu solicitudine (şi rapiditate) clienţii în decor sau care sunt arondate pe la hoteluri, restaurante ș.a. Se află şi pe acolo clienţi dornici de satisfacţii intime şi senzaţii tari şi (dacă se poate) ieftine. Fetiţele vesele făceau parte din viaţa obișnuită a Moscovei, dar în vara lui 1980 exista pericolul să le arate participanţilor la Olimpiadă faţete nedorite ale comunismului sovietic. Era un risc pe care guvernanţii vremii nu şi-l puteau permite. Așa că autorităţile moscovite au luat măsurile adecvate pentru preîntîmpinarea unei astfel de situaţii delicate. Era în joc prestigiul capitalei sovietelor şi a sistemului. Olimpicele nu erau dorite în Moscova, așa că au fost – eufemistic vorbind – invitate insistent ca, pe durata jocurilor olimpice, să se stabilească la o altă reședință, fiind această reședință un fel de domiciliu obligatoriu pe durata olimpiadei, cum spuneam. Li se interziceau astfel olimpicelor nu doar niște câștiguri mai mari (poate) pe timp de olimpiadă, dar chiar și veselia patriotică, dată de apartenența la poporul organizator al olimpiadei ’80, veselie culminând cu momentul trecerii flăcării olimpice. A nu se crede că doar totalitarismul sovietic a fost capabil de astfel de “detașări în interesul obrazului curat al regimului”. Peste câțiva ani, la EXPO SEVILLA 1992, la fel a procedat și Juan Carlos (după abdicarea forțată, a și fugit din Spania), care a curățat orașul-expoziție de drogați și prostituate, pe un model mai dur decât Moscova-1980.
Dramaturgia rusă, de la Cehov, Ostrovski şi Gogol, trecînd prin Maiakovski, Gorki, Fadeev şi Bulgakov, pînă la Ghelman, Zorin, Vampilov, Arbuzov, Galin și (după 2000) Alexandr Mardani, a prezentat cu hazul însoţit de lacrima sufletului slav faţa nefardată a societăţii, cu ridurile fizionomiei şi rictusurile expresiei. Schimbând doar caracterul hohotelor, ruşii pot trece de la râs la plâns, de la veselia debordantă la disperarea cea mai adâncă. Bineînţeles, ajutându-se nu de puţine ori cu conţinutul unei sticle de vodcă. Tipul declasatei sau al prostituatei apare în opere importante ale unor scriitori ruşi – de la Tolstoi şi până la Dostoievski. În “Stele pe cerul dimineţii”, Alexander Galin nu face altceva decît să ne prezinte condiţia prostituatei ruse din 1980. Şi o face cu convingere, decupând câteva destine feminine ajunse, din diverse motive şi circumstanţe, pe calea pierzaniei. Adunătura de curve, temporar cazate într-un fost balamuc stalinist, reprezintă materialul uman cu care – în principal – operează autorul. În jurul nucleului constituit de fetiţe, gravitează, din diverse pricini (pe scenă sau în afara ei, dar cu efecte asupra personajelor vizibile), alte personaje. Faptele care se întâmplă ori cele care s-au întâmplat şi sunt evocate reuşesc să facă lumină într-o zonă de obicei umbrită, ascunsă sub preș, a societăţii. Să prezinte viaţa fără sulemeneli şi (aproape) fără speranţă. Cuplurile constituite ad-hoc, ciudate binomuri, bazate pe contrast sau complementaritate (autoritate-delincvenţă şi depresie acută-mitomanie) sunt fragile, pasagere, nu rezistă regulilor societăţii, nu-i satisfac prejudecăţile ridicate la rangul de norme de conduită. Şi totuşi câtă delicateţe poate exista acolo, în lumea plină de abuz şi violenţă de la marginea societăţii! Chiar unele violenţe verbale sau/și amenințări fizice (adecvate mediului dur în care se desfăşoară acţiunea) contribuie la caracterizarea mai exactă a personajelor. Oricât de pervertit ar fi trupul, rămîne totuşi undeva, într-un ungher ascuns, aspiraţia către salvarea sufletului copilului care dăinuie în fiecare, spre puritatea de început a fiinţei umane. Rămâne ideea că, între oameni, importantă este dragostea şi nu un biet substitut – plăcerea sexuală.
Regia lui Bogdan Cioabă pune pe deplin în valoare viaţa din text, cu vanități, cu complicități, dar și cu destule adversități, iar scenografia semnată de Cristina Ciucu, realizată cu economie de mijloace, dar sugestivă (paturi de campanie supraetajate, pereți tapetați cu Pravda), creează un cadru adecvat de mişcare şi oferă reperele scenice și temporale necesare. Distribuţia îşi face cu prisosinţă (şi talent) datoria, tinerii actori CONVING spectatorul că textul autorului conţine în el viaţă adevărată. Este de notat faptul că actorii acestei trupe foarte tinere se află la prima ieșire pe o scenă profesionistă. Adică “olimpicele” Rafaela Preda (care o prezintă – cu exuberanță și nonșalanță – pe Anna, prostituata cu mai multă experiență și cu multe relații nefericite, care n-au reușit totuși să-i altereze fondul bun și care o protejează (cât poate) pe Maria, Alexandra Bulucea (Maria, o minoră gravidă, care a ajuns să practice această meserie din cauza unei triste întîmplări, o fată care nu-şi doreşte decît închiderea nedoritei paranteze existenţiale şi dragostea adevărată), Hatice Lidia Yazbahar (Klara, o resemnată adaptată la cerinţele meseriei şi la violenţa clienţilor, care-și caută parteneră ), Alina Georgia Boancăș, (Lara, Larisa cea capabilă încă de multă gingăşie, mitomana care-şi crează un fals curriculum pentru a-şi salva pe cît posibil imaginea. Lara, cea care crede că “femeile au fost făcute pentru a înfrumuseța Pământul”, este profesionista fără vocaţie, ea nu-şi doreşte decât să scape de această meserie, cu prima ocazie), Luis Picui (Nikolai, miliţianul aflat sub papucul unei mame mult prea autoritare, ezitând între dragoste şi datoria de fiu) şi Nick Ungureanu (Alexandr, visătorul, fizicianul nebun, delicat şi inofensiv, preocupat să nu-i deranjeze pe ceilalţi). În cazul Gabrielei Roșu – pompiera Valentina (o abordare regizorală inedită – calmă, aproape plictisită de treaba pe care o are de făcut, dar sigură pe autoritatea sa) un fel de supervisor (varianta soft a cunoscutului KAPO), nu mai putem vorbi de confirmare a talentului, fapt petrecut cu mult timp în urmă și în multe spectacole.
Există diverse forme ale declasării, Maxim Gorki a parcurs o parte din acestea în al său “Azil de noapte”. (De fapt, titlul exact al piesei lui Gorki este Jos de tot). Alexandr Galin se opreşte doar la un fel de decădere, la tema prostituţiei sau, mai precis, la figura prostituatei, acea fiinţă decăzută, dar capabilă de infinită generozitate. Ca un paradox al sufletului rus, prostituata rusoaică e gata să-şi închirieze trupul, dar și să-și dăruiască pentru totdeauna sufletul.
În urmă cu aproape un sfert de veac (prin 1998-1999, cred) Teatrul Al. Davila a pus în scenă piesa lui Galin, în regia lui Marinescu Goange (scenografia – Miriam Mihail, muzica – Vasile Șirli), bună ocazie pentru câteva roluri mari: Ileana Zărnescu – Valentina, Lia Deaconu – Larisa, Mirela Popescu – Anna, Cristina Caragea – Maria, Cornelia Niculescu – Klara, Adrian Damian – Alexandr). A fost, gândesc eu, cel mai bun spectacol piteștean de la momentul acela de sfârșit/început de mileniu. Nu putem compara un spectacol profesionist cu un spectacol de licență, dar tinerii actori care au fost pe scenă au demonstrat că au talent și dăruire. Că sistemul Bologna – este opinia mea – defavorizează pregătirea în anumite specializări (inclusiv Actorie) este evident. Dar plăcerea cu care tinerii actori au plonjat în roluri extrem de solicitante a fost atât de transparentă, încât merită toate felicitările și urările de (mai) bine. Să sperăm că versiunea aceasta redusă (și gândită pentru scenă mică), beneficiind de oarece șlefuiri pe parcurs, va mai atrage public, permițând rodarea actorilor în debutul în meserie. Pentru că, pe câte am văzut, auzit, simțit și rezonat, aceste – deocamdată – steluțe de pe cerul dimineții pot ajunge curând stele strălucitoare pe scena românească. Așa să fie, succes!
CRISTIAN SABĂU
