LIMBA ROMÂNĂ, LA TERAPIE INTENSIVĂ!
Nu am folosit un titlu-undiță, care să agațe privirea. Nici pe departe. Este un semnal de alarmă, care mi-aș dori să sune ca un clopot, să se audă ca toate clopotele din toate așezămintele bisericești din țara noastră.
Realitatea este că, așa cum gem de suferință secțiile de Terapie Intensivă, la fel țipă de durere și limba română. Numai că pe ea o aud doar câțiva, care se zbat să spună că, deși nu are corp de carne, lumea nouă, ivită aproape peste noapte, o sufocă, îi înnegrește plămânii.
Unul dintre eroii necunoscuți – și cuvintele nu sunt nici mari, nici ridicole – ai limbii pe care încă o mai vorbim este profesorul MARIN RĂDULESCU, autor de cărți cu conținut didactic și științific, fondator de reviste școlare, fost director al Școlii Nr. 3 din Pitești, astăzi – Școala Gimnazială ”Ion Pillat”.
Acum un an, prof. Marin Rădulescu a publicat lucrarea LIMBA ROMÂNĂ. COMUNICAREA. TEXTUL-MESAJ. TEXTUL. DISCURSUL, o abordare din multiple perspective, deschisă prefacerilor timpului și destinată tuturor celor interesați să înțeleagă ce ni se întâmplă, inclusiv în materie de relaționare verbală.
Volumul iese din tipare. Prof. Marin Rădulescu ne introduce – cu exemplificări și sclipitor, din punctul de vedere al conexiunilor directe și indirecte pe care le face – în zonele de umbră ale interacțiunii prin cuvinte: comunicarea deviată, publicitatea deviată, propaganda, intoxicarea, diversiunea, dezinformarea media, lobby-ul, plagiatul, furtul sau cumpărarea paternității, dezinformarea și manipularea. Totul, repet, cu argumente bine gândite, bine cântărite, susținute de experiența de-o viață la catedră și de o documentare amplă, de profunzime, realizată în ultimii ani.
Prof. Rădulescu este conștient de tenebrele tehnologiei moderne, de perseverența balaurului digital. Tocmai de aceea vine cu prezentul ”îndreptar de comunicare în limba română”. Este convins că poate sluji la reformarea învățământului preuniversitar românesc. Că poate sluji ca punct de plecare, ca instrument de orientare.
Lucrarea – dedicată ”în semn de prețuire, de respect și de gratitudine, prof. dr. Stan Florea, reputat Om de Școală, Mentor în profesie, în viață și în lume și Șansă, neratată, de realizare profesională…” – este binevenită! Ca orice intervenție salvatoare, în situații de criză. Să sperăm că va fi luată în seamă de cine trebuie, de la ocupanții de fotolii înalte din ministere și până la profesorii din toate generațiile.
Se duce o luptă aprigă pentru păstrarea identității naționale. Limba, cultura și credința sunt cel puțin la fel de bolnave cum ne sunt trupurile. Pentru ele, nu s-a inventat deocamdată o Secție de Terapie Intensivă. Pentru ele, există, însă, din fericire sau din mila Domnului, ”doctori fără arginți”, doctori de cuvinte frumoase și triste, abandonate pe fronturile invizibile ale războaielor neconvenționale.
Prof. LIVIU MARTIN
