“Intimitate” – doar bune intenţii?
Împrejurările au făcut să văd – într-o singură zi – un serial Netflix care mi-a plăcut foarte mult, un serial tip thriller, care poate fi clasificat şi ca feminist. Şi, de ce nu, și ca un film social. Un serial care-şi are rădăcinile (sunt convins!) în evenimente petrecute în Spania în ultimele decenii, evenimente care nu trebuie uitate şi care au avut impact deosebit asupra câtorva femei, dintre care unele au plătit cu funcţia şi reputaţia, altele chiar cu viaţa.
Două realităţi triste
Cazul Olvido Hormigos
În deja depărtatul an 2012, Olvido Hormigos, membră a Consiliului Local, din partea Partidului Socialist din Los Yébenes – o comună cu 6400 locuitori, din provincia Toledo – a trimis unui bărbat un filmuleţ erotic. Până aici, nimic grav, nimic ilegal, chiar nimic deosebit, am mai auzit despre astfel de cazuri… Numai că filmuleţul cu pricina nu-i fusese trimis soţului său, tâmplarul toledan, Jesús Atahonero Rico, în vârstă de 46 de ani (născut în 1966), cum Olvido susţinuse în prima declaraţie, ci unui tânăr cunoscut ca mare cuceritor şi amator de amoruri facile – Carlos Sánches – de 27 ani, portarul echipei de fotbal din Los Yébenes – presupusul său amant.
În momentul izbucnirii scandalului, Olvido Hormigos, consiliera PSOE, (născută în 1971), profesoară de limba engleză, căsătorită şi mamă a doi copii, avea 41 de ani, iar în filmuleţul respectiv, ea apărea masturbându-se. La răspândirea filmuleţului cu masturbarea a pus umărul în mod serios şi Pedro Acevedo, primarul localităţii, membru al Partidului Popular (P.P., formaţiune politică rivală a Partidului Socialist) care – probabil pentru o mai bună şi mai sigură răspândire – a întrebuinţat poşta electronică a Primăriei. Era o metodă de a compromite un potenţial contracandidat cu şanse reale la un viitor scrutin. Eei, de’ale politicii locale (spaniole!)… Erau întrunite toate ingredientele necesare unui scandal erotico-politic şi mediatic: o femeie matură, frumoasă, căsătorită, mamă a doi copii şi un amant mult mai tânăr, un playboy local, foarte cunoscut.
Filmuleţul circula încă din 8 august şi, deşi a încercat oprirea difuzării, n-a reuşit, aşa că în 5 septembrie 2012, Olvido Hormigos a depus o plângere penală. Acea plângere a fost actul care – în 2015 (se mişcă greu mecanismele justiţiei şi la spanioli) – a schimbat Codul Penal Spaniol.
Niciodată – scria un ziar – clădirea Primăriei nu a fost luată cu asalt de atâţia jurnalişti ca în ziua în care Olvido Hormigos a venit să-şi prezinte demisia.
În polemică, a intervenit şi vice-secretarul general al PSOE, Elena Valenciano, care prin Twitter şi-a încurajat colega să nu cedeze şantajului şi să nu-şi depună demisia. Pe principiul #Metoo, a apărut #yotambiénmemasturbo (şi eu mă masturbez) şi chiar o petiţie online, prin care Olvido Hormigos era îndemnată să nu renunţe. “Nu ai făcut nimic rău, cei care trebuie să-şi prezinte demisia sunt aceia care ne mint şi ne fură în fiecare zi!”. Totuşi, filmul cu masturbarea i-a terminat cariera politică (deşi nu văd legătura directă între sex, administraţie locală şi politică) lui Olvido Hormigos, dar i-a deschis o alta, în media spaniolă. A apărut în multe pagini de presă, în multe emisiuni TV, a publicat şi un roman “Îmbrăţişare trădătoare” (roman erotic, păi cum altfel?). S-a dovedit a fi o femeie puternică, deşi a fost aproape de a claca şi de a se sinucide, după cum declara în 2016. A avut nevoie şi de ajutorul psihologului, dar a trecut peste acel episod şi şi-a reinventat viaţa. În 2014, a pozat goală, cu câteva săptămâni înainte de naşterea (la 31 iulie 2014 ) a celui de al treilea copil, o fetiţă numită Valeria.
- Cazul Verónica Rubio
Un videoclip vechi de 5 ani, despre Veronica Rubio, pe care un fost amant, cu care ea terminase relaţia, l-a plasat pe orbita NET-ului. Aceasta se căsătorise între timp şi avea doi copii. Fostului amant i-a venit poftă să reaprindă relaţia şi, dacă ea n-a vrut, a încercat s-o şantajeze cu acel video. Fiind refuzat din nou, fostul amant şi-a pus ameninţarea în practică. Filmul a început să circule pe grupurile WhatsApp ale firmei Iveco din San Fernando de Henares (Madrid), care avea 2.500 de angajaţi, ba chiar – pe principiul prieteniilor virtuale – şi în afara firmei. Verónica făcuse filmul cu pricina in 2014, pe când avea 27 de ani şi nu era căsătorită. Prin “bunăvoinţa” cumnatei sale, filmul a ajuns şi la soţul Veronicăi. Acestuia – deşi filmul era făcut înainte ca ei să se căsătorească – i s-a făcut rău. Colegii au început s-o privească cu subînţeles, să-şi dea coate, să-i facă semne obscene. Imagini foarte umilitoare pentru ea, mamă a 2 copii (cel mare de 4 ani, cel mic – 9 luni). Veronica s-a adresat Compartimentului de Resurse Umane al întreprinderii Iveco. A primit indicaţia să facă plângere în justiţie, ceea ce ea a refuzat. Într-o vineri, a părăsit locul de muncă înainte de terminarea programului de lucru şi sâmbătă a fost găsită spânzurată. Veronica n-a avut forţa pe care a avut-o Olvido şi a cedat, deşi din 2015 era în vigoare acea “Lege Hormigos”, care pedepsea faptele comise de colegii săi de muncă. Responsabilitatea penală era deja împărţită între cei 2500 de angajaţi care puteau fi condamnaţi la pedepse cu închisoarea între 3 luni şi 1 an, pentru răspândirea fără autorizare a materialelor intime.
O modă anglo-americană: Revenge porn sau porno-răzbunarea
Se pare că această modă, de a pune în circulaţie filmuleţe erotice, vine din lumea anglo-americană, unde metoda are şi un nume: “Revenge porn” sau mai pe româneşte, porno-răzbunarea. Metodă care se foloseşte pe scară destul de mare – cu precădere pentru umilirea/şantajarea femeilor de către foştii iubiţi părăsiţi. Acum multe ţări şi-au adaptat legislaţia penală pentru a acoperi acet tip de delict. Și, după cazul Olvido Hormigos, în Spania au fost sute de procese încheiate cu condamnări. Aşa că – spunea avocata lui Olvido Hormigos – oricât de compromiţătoare ar fi publicarea unor imagini intime, răspunsul normal şi recomandabil este denunţul. Indiferent de daunele pe care le-ar aduce reputaţiei, stimei publice (şi chiar autostimei) este de preferat sesizarea organelor de poliţie şi justiţie, singurele în măsură să ofere mijloace de protecţie. Din păcate, încă mai rezistă (şi funcţionează) un cerc vicios al impunităţii generalizate, de tipul acoperirii reciproc-avantajoase, un fel de “eu te acopăr, tu mă acoperi, el ne acoperă”. Încă mai funcţionează Legea tăcerii şi acea omerta, caracteristice unei societăţi patriarhale, conform moralei cărora o femeie violată sau/şi bătută e mai bine să înghită şi să tacă. Ca să nu mai ajungă şi de râsul lumii. Sigur că există un mediu prielnic acestui tip de abuz, există agresori potenţiali şi victime potenţiale şi mai există martori tăcuţi, indiferenţi, care-şi apără propria poziţie în societate şi nu se “expun” pentru a apăra onoarea (interesul) unei femei care “sigur şi-a căutat-o”.
**
“Intimitate”, care porneşte de la astfel de realităţi crude şi nude, este o serie necesară şi complexă care, cu fiecare episod, este mai adânc analitică şi mai explicit acuzator-denunţătoare a unor mentalităţi intolerabile.
Intimitate urmăreşte evenimentele prin care trece Malen Zubiri, eroina principală a filmului, viceprimar în Bilbao şi candidat cu cele mai multe şanse pentru funcţia de primar. În paralel, se mai prezintă – cu totul întâmplător, susţin realizatoarele – şi alte istorii personale ale unor femei de vârste diferite, dar supuse aceluiaşi tip de presiune psihologică. Serialul ar putea fi categorisit ca film feminist şi correct politic, realizat ca un thriller pentru a putea obţine şi niscaiva beneficii pentru casa producătore – Netflix. Se pare că este la modă împachetarea în reţeta comercială a thriller-ului a mesajelor cu o anumită ţintă socială, politică, feministă. Pentru că – se pare – niciun producător n-ar arunca banii pe filme declarat politice sau doar sociale. Linia de demarcaţie între filmul de tip thriller şi filmul social sau politic – ce-i drept – e foarte subţire şi fragilă, oricât ai vrea să cantonezi filmul într-o anumită arie, e imposibil (sau foarte greu) să nu derapezi şi în alte zone. Mai ales în zona discursului dacă nu direct politic, cel puţin (un pic) moralizator.
Cu scenariste ca Verónica Fernández, Laura Sarmiento şi cu o actriţă ca Itziar Ituño, publicul avizat (mai ales cel spaniol şi hispanic) chiar se putea aştepta la un thriller 100% politic. Mai ales că din pachetul echipei face parte şi regizorul Koldo Almandoz. Dar, din criticile care au apărut imediat după lansarea seriei, se putea vedea că aşteptările au fost şi ceva mai mari şi ceva mai altele. Adică lumea aştepta un thriller politic 100% şi nu împănat cu acroşuri feministe sau de natură socială.
Realizatorii au ţinut să nu se piardă nimic din mesajul pe care voiau să-l transmită publicului, poate de aceea au suprapus, au ajutat (puţin cam mult, aş spune) replicile din scenariu cu un comentariu al gândurilor personajelor. Poate chiar şi ancheta făcută de poliţista interpretată (foarte bine) de Ana Wagener este direcţionată puţin cam prea activist şi cam pro-antisexism, dacă ne putem exprima astfel.
CRISTIAN SABĂU
