IN MEMORIAM GHEORGHE ILIESCU-CĂLINEȘTI (14 iulie 1932 – 12 martie 2002)

Am avut bucuria să-l cunosc pe maestru în Anul Internațional Brâncuși, dintr-o poziție privilegiată, aceea de manager executiv al Simpozionului de Sculptură, primul de acest fel, organizat la Pitești. Era în vara lui 2001, mult mai prietenoasă decât vara noastră de-acum. Artiști români și străini, clocotind de viață, încrezători în forța și în steaua lor, ciopleau – de dimineață și până târziu, în noapte – în Parcul Ștrand, marmura care urma să le poarte ființa mai departe. Piteștiul avea nevoie – are și astăzi – de o estetică autentic modernă, în armonie cu spiritul locului și cu temperamentul concitadinilor. Avea nevoie să se împace cu trecutul și, în aceeași măsură, să facă saltul în viitor. Este soarta orașelor răstălmăcite de istorie și de regimuri. Târgul de odinioară dispăruse de mult. Blocurile socialiste, grele și fără personalitate, cartierele și bulevardele care nu mai respectau nicio noimă urbanistică trecuseră în mileniul trei așa cum treci pe culoarea roșie a semaforului – neatent, neglijent, fără perspectivă.

Sculptorul Gheorghe Iliescu, originar din Călinești, a răspuns prompt invitației de a participa la primenirea orașului. A venit cu sugestii, i-a recomandat pe ceilalți artiști. Era un bonom și un sfătos. Când se uita la tine, simțeai că te vede și pe dinăuntru. La fel se întâmpla când îți vorbea. Ți se adresa ție, cel care aștepta un răspuns, dar îl țintea mai ales pe cel care urma să afli că ești, pe cel care urma să devii. Pot să afirm, azi, cu tărie, că maestrul Gheorghe Iliescu-Călinești a fost un vizionar.

S-a născut, spuneam, la Călinești și n-a pierdut niciodată legătura cu pământul lui, cu ritmurile și cu obiceiurile de-acolo. Cioplitul în lemn este specific pentru zona din care se trage. Este element de civilizație. Mai mult, este blazonul unei civilizații. Sculptorul Iliescu-Călinești i-a înțeles valoarea simbolică, frumusețea și puritatea, faptul că, oricât de departe ne-ar duce progresul, profunzimile noastre vor păstra mereu căldura, mirosul, gustul lemnului.

Lucrările sale – și nu doar cele din lemn – sunt deopotrivă trecut, prezent și viitor. Un continuum spațio-temporal care, ca și în cazul lui Brâncuși, trece dincolo de tendințe, curente, mode, raționamente și ierarhii lumești. Pentru că înseamnă simplitate mergând până la esențializare, tensiune și grație, alternând subtil, epifanie.

S-a bucurat de recunoaștere în țară și în lume. Și a fost onorat – nu există onoare mai mare după ce ai dobândit consacrarea – și la el acasă, în Argeș. La Topoloveni, se află lucrarea ”Familia” (2000), executată în bronz. Galeria de Artă ”Rudolf Schweitzer-Cumpăna” din Pitești i-a dedicat o secțiune. În Parcul Ștrand, se găsesc lucrările ”Îngemănarea” (1966) și ”Femeia și pasărea” (1971). În scuarul din fața Teatrului ”Al. Davila”, poate fi privită ”Hora” (1966), iar în proximitatea Galeriei de Artă – ”Oameni ai pământului” (1967), ”Odihnă” (1971). ”Nodul generațiilor”, lucrarea realizată din marmură albă, în 2001, în cadrul Simpozionului Internațional de Sculptură, așteaptă, liniștită, timpul să treacă, în micul parc din apropierea Colegiului Național ”I.C.Brătianu”. Mie mi-a dăruit, cu puțin înainte de a păși dincolo de Marele Prag, o lucrare de grafică, tuș pe carton, intitulată ”Portret solar”. O păstrez ca pe o moștenire de familie.

Gheorghe Iliescu-Călinești – din 2002, Simpozionul Internațional de Sculptură i-a purtat numele atât cât s-a desfășurat – a venit pe lume în ziua de 14 iulie. Eu îl aștept, în fiecare an, pe 14 iulie, să vină dintr-o amintire care se învechește odată cu mine. Fie-i sufletul liber!

Prof. Liviu Martin