MARIAN GHIȚĂ

FANTEZIE BORGESIANĂ I

 Aud

Boncăluitul

Cerbilor

 

Din

Estul

Făgărașilor

 

Grăbite

Horesc

Ieruncile,

 

Jocul

Kilometrilor

Lunecă

 

Mereu

Nălucile

Orbesc,

 

Privirile

Rânduite

Soldatului

 

Șerpuitoare,

Țigăncile

Urcă

Valea

 

Zănatecele.

FANTEZIE BORGESIANĂ II

 Aburii,

boabele

Cerului

 

Dorul

ereților

fulgerați

 

Ardealu-i

bogat,

crede-mă,

 

Domnule

elev

fruntaș

 

Copacii cresc

ciudat

către

Cer

 

Crestează

coarnele

Coasa

 

Crede-mă,

Cerbule

 

Cred,

Căprioară.

FANTEZIE BORGESIANĂ III

Prea multă

ceață,

Señor,

apasă

Pădurea

muribundă

 

Mă-mpotmolesc

adesea

 

prin mlaștina

burgundă

 

E seara

de

Novembre

 

E dimineața

de

Fevruar ?

 

Busola chinezească

a

rătăcit

 

pe

undeva,

prin

Prerie

 

posibila tangență

cu

ochiul

de Ciclop

 

al astrului

OldMar

 

întreb la

Intendență

 

întreb la

Salvamar

 

Toți saltă

impasibili

 

din umeri

de

Cristal

 

scrâșnind din

măștile

sticloase

 

priviri fără

speranță,

 

priviri

fără

hotar

 

spre

Calea Lactee

 

Un licăr

de

Lumină

 

abia se

întrezărește

 

Dinspre

incandescentul

glob

Solar

 

Quo Vadis ?

PANORAMA BORGESIANĂ I

Lui Oddyseas Elitis

Deasupra este

Marea

oțelită

 

din care

cad

pieziș

 

Lacrimile

nimănui

 

Dedesubt e

Huma

primelor zile

de

Octombrie

 

În stânga

și

în dreapta mea

 

Sunt Coloanele

de Siliciu

 

 

Ale Eternității

 

În mijlocul

acestor

locuri

 

așezate pe

lespedea

de

Onix

 

stau

Nestatornicia

și

Imprevizibilul

 

În afară

de acestea

Toate

Nu se

mai

află

Nimic

 

În afară

poate

de

Musonul

 

sclipirilor

Cenușii

dintre ultimele

încercări

de

a

prefigura

 

Un teritoriu

al Mării

al Humei

 

și al

Cariatidelor

și poate

al

Certitudinii

 

 

Că din

Pământ

venim

 

Și în

Pământ

ne

Întoarcem