5 POEME DE PABLO NERUDA, Traduse de Dinu Flămând

Tigrul

Eu sunt tigrul.

Te pândesc dintre frunze

mari ca lingourile

de minereu muiat.

Fluviul cel alb crește

sub ceață. Iată-te.

Tu te cufunzi goală.

Eu te aștept.

Iar atunci dintr-un singur salt

de foc, de sânge, de dinți

sub gheara mea îți prind

pieptul, șoldurile.

Îți beau sângele, îți strivesc

membrele unul câte unul.

Și mă ascund să veghez

prin ani de pădure

oasele tale, cenușa ta, rămas nemișcat, ferit

de ură și de mânie,

dezarmat în moartea ta,

traversat de liane,

neclintit sub ploaie,

santinelă implacabilă

a iubirii mele asasine.

Totdeauna

 Eu nu sunt gelos

pe cei de dinaintea mea.

N-ai decât să vii

cu oricare bărbat după tine,

să vii cu o sută de bărbați încâlciți în păr,

să vii cu o mie de bărbați între gleznele tale

și sânii tăi,

să vii ca un fluviu

ticsit de înecați

ce ajunge să întâlnească marea furioasă,

spuma ei eternă, timpul!

Ia-i pe toți după tine

acolo unde te aștept eu:

căci totdeauna vom fi numai singuri

totdeauna vom fi numai tu și eu

singuri pe-acest pământ

ca să începem viața!

Steagul

Ridică-te împreună cu mine.

Nimănui nu i-ar plăcea

mai mult decât mie

să rămână pe perna unde pleoapele tale

vor să închidă lumea pentru mine.

Și aș vrea să doarmă sângele meu,

până și sângele meu

înlănțuit cu tandrețea ta.

Dar ridică-te, da,

ridică-te,

ridică-te odată cu mine

să plecăm împreună

să ne luptăm corp la corp

contra pânzelor de păianjen ale celui rău,

contra sistemului care împarte foame,

contra organizării mizeriei.

Să mergem,

tu și eu, dulcea mea stea, după mine,

tu, recent născută din propria mea argilă,

care ți-ai găsit deja izvorul ascuns în tine,

iar în mijlocul acelei vâlvătăi vei sta

alături de mine,

cu ochii tăi neîmblânziți,

ținând sus steagul meu.

Sosesc fluviile

Iubită de fluvii, înfruntată

de ape albastre și de picături transparente

seamănă cu un arbore traversat de vene

spectrul tău mușcând din mere: părea pe atunci

de zeiță neagră, când te trezeai goală

erai toată tatuată de fluvii

iar capul tău ajuns la altitudinile umede

acoperea pământul cu un strat nou de rouă.

Apa tremura în jurul taliei tale.

Erai construită din izvoare

iar pe fruntea ta lacurile străluceau.

Tu culegeai în frunzișul tău matcă

apa ca pe niște lacrimi vitale

și târai albia fluviilor spre nisipurile

marine prin noaptea planetară,

încrucișându-te cu aspre pietre dilatate,

dislocând pe drum

toată sarea geologiei,

tu doborai păduri și ziduri compacte,

tu deschideai mușchii cuarțului.

Orinoco

Orinoco, lasă-mă iar pe malurile tale

ca pe vremea când ora nu avea nicio oră:

lasă-mă să umblu gol ca atunci

să intru în tenebrele tale botezătoare.

Orinoco, în apele tale stacojii,

lasă-mă în apele tale să mă arunc cu pumnii

strânși ca și cum aș plonja în maternitatea ta,

în curentul tău de fluviu al raselor, patrie a rădăcinilor,

uriașul tău mormăit, lama ta sălbatică

sunt de acolo de unde vin și eu, de pe înaltele

și săracele înălțimi, dintr-un secret

ca un sânge, dintr-o tăcută

mamă de argilă.