GEORGE TEI
POEZII
-DIN ANTOLOGIA DE AUTOR ”M-AM ÎNTORS…” –
Și voi trăi de-acuma…
Iubito, nu mă trece prin dorurile tale –
Îmi lasă doar o scamă în inima pustie
Să fie amintire când nu vei fi cu mine
Și viața îți va toarce seninul numai ție.
Dar trece-mă prin umbra lăsată peste noapte
Și uită-mă, că drumul spre mine este greu;
Tu mergi pe calea albă ce duce înainte…
Mă vei găsi, asemeni, în gândul tău mereu.
Și lasă-mă, iubito, numai cu clipa asta.
Să mai respir un zâmbet ce-l va primi și versul,
Apoi îl voi ascunde să-ți fiu mult mai aproape
Și voi trăi de-acuma la fel, cât Universul…
Pastel 3
Se stinge depărtarea între pământ și cer
Pe gânduri despletite mai zboară câte-un dor,
Iar din prelungi crevase deschise printre nori
Se scutură lumina câmpiilor stelare
Potecile din vise urcă spre zări de fum
Materia renaște… Iluzie?… Mister!…
Motoarele forțează… Mai e încă puțin
Și-ajungem iarăși teferi sub cealaltă ninsoare…
Te necăjesc…
Te necăjesc mereu cu întrebări,
Deși alături ninge cu speranțe,
Dar să mă lași în gând să-ți viu din nou,
Când urmele vor rugini pe clanțe
Și nu-ntreba de ce mă reîntorc
Atât de rar cu dorurile mele;
Tu le primește înc-odat’, apoi
Poți pune timpul numele să-mi spele…
Cerșind…
Am viscolit cuvinte pentru tine
Numai că vara se născuse mută.
Demitizând și dorul, și suspinul,
Rememorezi un ceas ce nu se mută.
E mult prea greu să reîntorci destinul!
Eventuale semne sau înscrisuri
Ajung târziu în palma ta pleșuvă;
Mai bine te-ai încrede doar în visuri!
Adormi… Lași clipele să te devore –
Redevenind mai mică decât meiul
Intri, cerșind o umbră de lumină
Numai acolo unde arde teiul…
Poetul…
Pribeag în ceasul zborului astral
Un solitar ce caută cu teamă
Când orele sărite peste zi
Te biciuie continuu și te cheamă…
O clipă-ți lași uitarea peste carte
Și te cuprinde iarna ca un scut;
Prin viscolul ce sapă dintr-o parte
Ești iar vânatul timpului trecut…
Miza pe 1
Mizasem pe 1 adânc și departe!
Istoria toată, în mine înfrântă,
Hrănea și izvorul, și verbul din carte
Atât cât să dărui un vers ce încântă.
Iubindu-mi amiaza întinsă pe-o parte
Prezent cu trecutul la masă, în seară,
Orfeul căzuse spre marea de ceară
Popas de o viață, un pas mai departe –
Elimin, cerându-i o minimă șansă,
Săpând cu ideea-n destinul ce-mparte
Curajul și teama păstrându-le-n transă,
Un 2 singuratic venit dintr-o moarte…
Rug…
Mai trece-mă o noapte, iubește-mă o zi,
O clipă ce desparte aceeași emisferă –
Noianele de gânduri de nu se vor trezi,
Ideile vor merge să înflorească-n seră.
Cărările de umbre crescute din condei
Au să revină iarăși, când se vor reaprinde,
Iar tu, ascunsă lunii, în adâncimea ei,
Supusă rătăcirii, ispitele vei vinde…
Poate… apoi vei trece prin doruri și tăcere.
Ai să te dărui lumii, însă acum mă vrei!
Sunt rugul care arde în tainică durere…
