GABRIEL CAZAN – UN SCRIITOR ASUMAT

Cu mai bine de o duzină de romane publicate – mă refer la cele SF – cu o carieră importantă și o familie care zumzăie ca o primăvară fără sfârșit – este bunicul a două gemene delicioase – Gabriel Cazan aduce în urbe, printre scriitori, un aer proaspăt, de călător venit de departe. Prolificitatea lui este dublată de nota distinctă, de elementele care nuanțează genul literar pe care-l reprezintă. Este vorba despre trimiteri fulgurante la ” lumea de dincolo de noi”, despre semnale clare cu privire la multivers, care nu sunt numai decorative, nici vorbă. Gabriel Cazan știe, intuiește faptul că legăturile noastre cu spațio-temporalitățile alternative sunt, acum, mai puternice, iar felul în care o comunică, folosind un limbaj limpede, la îndemână, accesibil păstrează tonul literaturii mainstream.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 2012, Gabriel Cazan se adaugă frumoasei galerii de autori argeșeni de literatură SF – acad. Gheorghe Păun, Bogdan Ficeac, Cezar Mazilu și, mai nou, Ion Olteanu. Cenaclurile ”Juventus”, ”PSI Zone”, ”Hidalgo” și ”ANTARG SF” – pe care l-am găzduit la Centrul Cultural Pitești, în perioada 2000 – 2005  – au prilejuit, de asemenea, un rodnic schimb de idei și de informații și au generat revista ”ANTARG SF”, urmată de o serie de mici mărgăritare literare în domeniu, mă refer la dimensiunea lor.

Debutul lui Gabriel Cazan a avut loc în anul 2008, cu romanul ”UMBRA”. Zilele trecute, i-a apărut ”AN LOCH DORCHA” sau ”LACUL ÎNTUNECAT”. Intriga este simplă, stilul cursiv și antrenant, oral, cu elemente de argou, dar și de jargon, iar documentarea social-istorică, inclusiv cea despre valorile regionale, locale, este de aplaudat. Descrierile vii doar conturează contextele, conturul este, însă, suficient de  bine trasat, ca să poți păși cu încredere pe acele urme, personajele sunt puține, și ele schițate din tușe puternice, și nu lipsesc, scriam și mai devreme, semnalele fine, antenele inspirate, întinse către alte posibile manifestări ale lumii fizice, semnale care apar în momentele-cheie.

Personajul principal nu are un nume, să-i spunem X. Este educat, rasat, are o poziție privilegiată în lumea corporatiștilor, este puțin sociabil, din punctul de vedere al nevoii de aderență la turmă și este marcat de un trecut sentimental confuz încă. X este detașat, în vederea optimizării activității economice, la sucursala din Glasgow a firmei, în inima Scoției, acolo unde mai tot timpul plouă, este frig, iar toamna și iarna se succed liniștit, pentru că știu că un al treilea sau un al patrulea anotimp nu mai încape între ele. X are puțini colaboratori și muncește mult și eficient ”de acasă” – deja ne sună cunoscut – acceptă să fie introdus în mediul citadin, superb și ospitalier, de un coleg scoțian, după vorbă, trup și port, descinzând direct din zeitățile nordice, mai tot timpul în kilt, ghid turistic de ocazie, colindător asiduu de pub-uri și curtezan de turiste singure. Apare în cadru, desigur, și o colegă, un fel de icoană roșcată a Nordului, poate așteptată din alte lumi și din alte timpuri. Intriga începe să se rotunjească, să se condenseze, fiecare cititor caută în direcția care-l interesează. Și este meritul autorului că știe să deschidă atâtea direcții, să creeze atâtea așteptări câți cititori sunt. Nu întârzie să se insinueze indiciile insolitului. Este vorba despre un trofeu – telefon vintage, chilipir conținând mesaje ciudate, absconse. Este vorba apoi despre Lacul LOCH NESS, din proximitate, sumbru, înfricoșător, clocotind de legende. Pe malurile lui, dăinuie ruinele cetății URQUART, cu inscripții care dau fiori, și bântuie mii de turiști, gata să prindă și cea mai vagă imagine a monstrului despre care se știe, dar care rămâne de negăsit. De nicăieri, se ivește și un vortex, care încrețește oglinda lacului și care face să dispară subit o pasăre, susură comentarii despre apariții și ieșiri piezișe din raza vizuală de animale și de oameni chiar. Iată atmosfera generală, compactă, înăuntrul căreia portalul-gaură de vierme și paradoxurile temporale sunt emanația unei  puteri difuze, cu rădăcini în altă realitate. Gabriel Cazan împletește toate acestea într-o manieră interesantă, citești cu plăcere și cu atenție, pentru că ai presentimentul unei iminente înțelegeri a ceva esențial, ceva care ți-a scăpat tot timpul și care acum, în sfârșit, te-a ales ca să ți se destăinuie.

Prof. LIVIU MARTIN