Warning: Declaration of aec_contributor_list::form() should be compatible with WP_Widget::form($instance) in /home/bjargesr/public_html/www/wp-content/plugins/ajax-event-calendar/inc/widget-contributors.php on line 61
Biblioteca Judeţeană "Dinicu Golescu" Argeş » DIANA VRABIE – BĂLȚI: O RETROSPECTIVĂ (NE)SENTIMENTALĂ
Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/bjargesr/public_html/www/wp-content/plugins/page-and-post-lister/cg_pages_core.php on line 391

DIANA VRABIE – BĂLȚI: O RETROSPECTIVĂ (NE)SENTIMENTALĂ


Spațiu al imaginației și reprezentării, orașul nu este doar un loc funcțional, aflat sub spectrul determinărilor geopolitice și demografice, cât mai ales un construct  cultural, reprezentat artistic pe harta mentală a fascinației.

Există orașe-mituri și orașe-legende, orașe idilizate și orașe răsfățate de evocările călătorilor sau ale băștinașilor, beneficiind de superlative generoase. Nu este însă și cazul orașului Bălți, care, cu fericite excepții, a fost fie ignorat, fie tratat cu circumspecție, fie descalificat de condeiul unor călători grăbiți, așa cum putem deduce din reportajul lui Geo Bogza, Un oraș din infern, în care, amplificând ostentativ nuanțele, pe calapodul esteticii urâtului, autorul reduce esența acestuia la o „chintesență a tot ceea ce e murdărie, urâțenie și disperare, în întreaga provincie basarabeană”.

O retrospectivă istorică necesară, condimentată cu efuziuni lirice ne oferă, de pildă, Dimitrie Iov, un cronicar devotat al Basarabiei, care și-a adunat evocările despre orașele basarabene în volumul Priveliști basarabene: „Dintre cele nouă  capitale de județe basarabene, orașul Bălți are o structură și o viață specifică. Zămislit la împerecherea Răutului cu Răuțelul, între uriașe oglinzi așternute de bălți mâloase și duhnind izuri grele, orașul e-n luptă cu zgârcenia naturii în ciuda căreia se-ntinde încetățenindu-și mereu crescânda lui ființă”. De altfel, bălțile din talpa orașului vor fi remarcate, rând pe rând, de diverși evocatori. Același Geo Bogza găsește îndreptățită etimologia orașului care s-a edificat din „smârcuri și nămoluri”. Autorul imaginează cataclisme acvatice care s-au cuibărit în culcușuri de nămol, peisajul geologic fiind profilat de bălți deșirate, una după alta: „Pentru  prima oară, acest fel de denumire nu e numai platonică. Realitatea la care face aluzie e imediată și îngrozitor de elocventă. Mizeria socială a orașului, complicată cu aceea a insalubrelor condiții geografice – și iată viața de pe aceste meleaguri, zbătîndu-se sub un odios blestem, sub o zodie cumplită și nemiloasă”. Ionel Teodoreanu găsește Bălțiul drept „cel mai lugubru oraş al României”, întrucât pare „dospit parcă din nouri căzuţi pe un pământ de ploi, de mlaştini şi mocirle, prin care umblă oameni cu galoşi prinşi de curele peste cizme, scuipând seminţe”. Prima experienţă trăită în Bălţi de protagonista sa, Olguța din La Medeleni, se identifică cu noroiul gării improvizate, care îi înghite unul din pantofi, lăsându-i piciorul uşurat în mod straniu: „Glodul acesta era viu. Respira ca acele fioroase carnivore, care-şi închid grasele petale în clipa cînd insecta a intrat; glodul Bălţilor îşi închidea buzele negre asupra pantofului desprins”. Dacă în cazul lui Ionel Teodoreanu, evocarea insistentă a noroiului ar putea fi pusă și pe seamă imaginației artistice, în cazul profesorului de geologie Neculai Macarovici, care vizitează Basarabia interbelică în câteva rânduri, acesta are explicații obiective:  „(Bălțiul) nu posedă încă o conductă de apă şi nici nu-i canalizat. Canalizarea ar fi cea mai mare binefacere, mai ales că o bună parte din oraş e puțin în pantă. S-ar scurge repede apele din ploi şi în adevăr atunci numele de Bălţi n-ar fi decât o poreclă nedreaptă. Apoi în subsol este de ajuns, la o adâncime de 70-80 m, s-ar putea construi o conductă similară cu cea de la Chişinău, care întrebuinţează tot o apă ce o pompează din subsolul oraşului, însă de la adâncimi puţin mai mari”.

Slaba dezvoltare a orașului este explicată de Dimitrie Iov prin intemperiile istorice prin care a trecut Bălțiul de-a lungul timpului: „Lipsa de personalitate, în trecut, a județului și orașului Bălți, se datorește faptului că până la 1887 ținutul de astăzi se numea Iași și făcea parte din capitala Moldovei. Abia de la 1887, Bălți devine de sine stătător și orașul începe să-și dovedească o existență proprie. Deși izolat în inima Basarabiei și grănicerit de bălți, orașul a fost deseori pustiit de vrăjmașii flămânzi veniți de peste Nistru”. Cronicarul descrie incendiul și jaful la care a fost supus târgul de către hanul tătarilor, Ghirai-Kan, încât Petru cel Mare la 1711, „după ce-a fost bătut la Stănilești pe Prut, trecând prin târg, s-a minunat de casele ce răsăreau dintre mlaștini ca niște uriașe ciuperci negre”. Abia începând cu anul 1818 târgul Bălți își sporește temeiul, odată cu înființarea administrației comunale a județului.

Revenind periodic în Bălți, scriitorul Leon Donici ia pulsul acestui oraș, după 1920, notând impresiile sale de drum, sub genericul Priveliști basarabene. El se arată plăcut surprins de dezvoltarea orașului, inspirat gestionat de prefectul Emanoil Catelli: „Bălți. N-am fost pe aici de trei ani. Pretutindeni clădiri noi, în perioadă de construcție sau aproape gata. Bineînțeles, asupra lor n-a pogorât încă adevăratul gust fin și elegant. Totuși, ele dovedesc mișcarea neîncetată a vieții. O noutate pentru mine: „Hotel Continental”, nou, frumos, confortabil, precum și întreaga stradă Praporgescu, cu clădiri noi, cu prăvălii în regulă, bune și pentru o stradă mai veche”.

După marea criză economică mondială (1919-1933), care a afectat și Basarabia, orașul Bălți se primenește treptat. Apar străzi pavate, sporește activitatea comercială, se dezvoltă industria, dar și mişcarea culturală: „Nu cu mulţi ani în urmă, cea mai mare aşezare urbană din partea de nord a Basarabiei îşi merita numele. În momentul de faţă, denumirea îi este amintirea altor timpuri, căci acum e în rândul celorlalte târguri basarabene, ceva mai răsărite. E tot aşa tihnit, cu locuri largi, străzi drepte şi mai late decât sunt cerințele circulaţiei. Centrul pavat mulţumitor, însă periferia şi partea de jos, dinspre Răut, în urma unor mici îmbunătăţiri ce s-au și făcut, mai au de aşteptat. De altfel prima piatră de pavaj s-a pus acum vreo 20 ani, între timp războiul a zădărnicit orice încercare de gospodărire, aşa că de-abia de la 1924 încoace s-a continuat şi se continuă intens împietruirea străzilor mai umblate”. În același timp, ca și Leon Donici, prof. Neculai Macarovici se arată nemulțumit de lipsa oricărui stil arhitectural, care alterează profilul urbei: „Clădirile sunt toate la fel, de o monotonie exasperantă în stil, mai degrabă putem spune fără stil. Faţadele, fără nici o preocupare de artă, sunt aşa cum au ieşit la întâmplare din mistria zidarului, iar împărţirea interioară a caselor e lipsită de confort”.

Un interesant exercițiu (auto)imagologic asupra bălțenilor realizează Leon Donici: „Ce contrast izbitor între orașul Bălți și orășenii lui! Pe cât e orașul de frumos, simpatic cu verdeața sa, cu bulevardul și chiar cu unele din străzile sale ce poartă numele pitorescului inconștient, cu atât orășenii par plictisiți, obosiți și somnoroși. Nimic absolut nu-i interesează și nu vorbesc mai vioi decât despre afacerile reușite ale altora. Domnul Z. a câștigat bine, domnul X. a dat o lovitură extraordinară și a rămas cu două milioane în plus etc. Am fost la Bălți după concertele cântăreței Lidia Lipkovskaia. Despre dânsa, despre arta ei n-am auzit nimic. Despre diamantele sale și despre costume s-a vorbit foarte mult, ca și cum Lipkovskaia n-a cântat, ci numai ar fi expus tualetele firmelor pariziene de modă”.

Spațiu al plictisului și al ignoranței, Bălțiul „e orașul comercializat, unde domnește numai banul”: „Lumea d-aici se adună la cafeneaua „Franҫois”, în centrul orașului, cafenea scumpă și proastă. Oamenii stau la masă și … tac. Cineva schimbă două-trei cuvinte și din nou tăcere, tăcerea înțelepciunii, poate și-a concentrării spirituale, iar pe deasupra plutește un val nevăzut de plictiseală”. Atmosfera comună, de plictis omniprezent, reanimată periodic doar de discuțiile despre prețuri și polemicile politice este evocată și de Dimitrie Iov: „Alții, aceiași în fiecare zi, ocupă mesele din fața restaurantului Popov și pun țara la cale. Iar când birja aduce de la gară vreun pasager bucureștean, bălțenii pun stăpânire pe el și-l descoasă „Ce se mai aude cu politica?” Și orice minunății ar spune noul sosit, cred că pentru Bălți, ca nicăieri în alt loc, cetățenii torc din știrile politice firul amăgitor al vieții lor. În fața unei sticle de bere, lângă trăsurile ce stau șirag la bordura trotuarului, bălțenii ascultă povești politice pe care apoi le amplifică și le angrenează în fapte ce par verosimile”.

În același timp, Bălțiul constituie un decor complice al femeii, care reanimă peisajul urban. Femeia devine simbolul spectacolului citadin. Ea are un rol fundamental în comedia urbană, fiind pusă în relație dintotdeauna cu esența orașului pe care îl reprezintă conștient sau inconștient.  Astfel, Bălțiul devine pentru femeia de aici un oraș-scenă pe care ea evoluează, emanându-i spiritul: „Pe trotuar, ici și colo, apar femeile care au ieșit la plimbare. Îmbrăcate cu gustul modern, rafinat și completat de către croitoresele bălțene, ele se plimbă în sus și în jos, cu ochii speriați, răspândind adierea parfumului ieftin”. E chiar imaginea femeii basarabene, triste, melancolice, jinduind marea libertare a spiritului. Prin modul în care își concepe existența, ea cultivă enigmatica morală a tăcerii.

Marcat de provincialism, monotonie, blazare, însingurare, ignoranță, Bălțiul interbelic, așa cum rezultă din evocările acestor cărturari, își cultivă un soi de rezistență defensivă, pasivă, lipsită de vigoare într-un univers centrifug, dinamizat de tendința spre decontextualizare a valorilor și stilurilor. În același timp, răzbate o sensibilitate modernă și un cod comportamental specific peisajului urban, marcat de configurările succesive ale rețelelor de schimb. Orașul Bălți își desăvârșește esența prin intersectarea cu o serie de influențe economice, politice, administrative, culturale, așteptând convertirea într-un labirint stimulativ.

Articol adăugat în 8 aprilie 2024

Mai poţi citi şi…