SĂ POȚI SĂ ZBORI DEASUPRA CUIBULUI DE CUCI! – INTERVIU CU CANTAUTORUL DUCU BERTZI –


Cum v-ați contura, cum v-ați defini, în câteva fraze, în contextul acestei perioade? Ați obosit sufletește? Ați reușit să vă liniștiți, deși liniștea de pandemie nu e tocmai liniște, dar reglează și ea, în bună măsură, respirația ființei? Ați descoperit mai multe despre dvs., inclusiv cu ce anume sau cum anume nu puteți trăi, respectiv ce vă este indispensabil, care-i sarea, care-i piperul existenței dvs.?

Ușor bulversat, uluit, dar îmi va trece! Starea de inactivitate mă obosește! Eram obișnuit cu un ritm care, de două luni, s-a frânt. Da, e adevărat că, într-un fel, m-am liniștit! Am urmărit atent (am avut timp) evoluția naturii din jur, m-am bucurat mai mult de sunetele naturii. De obicei, observam schimbările, mai ales pe cele ale primăverii, în fugă. Dar mă bucuram și așa. Acum, am sorbit pe îndelete venirea primăverii, deși nu era primăvara mea! Era și este altceva!

Nu trebuia să descopăr, știam că sarea și piperul vieții mele le reprezintă activitatea artistică. Mai în glumă, mai în serios, înainte spuneam că, dacă nu am activitate trei săptămâni, mă îmbolnăvesc! Acum, nu-mi permit “luxul” asta! Încerc să mă mențin sănătos, într-o oarecare formă (am umblat mult pe jos în aceste luni, asta e un mare câștig!), am lansat un cântec nou – “Ziua ta” – realizat cam”pe picior”, fără a apuca să-i dau forma finală! Dar văd că este foarte apreciat, era nevoie de așa ceva, de o “zi cu soare”!

Se vorbește despre faptul că lumea nu va mai fi la fel, că societatea va învăța să funcționeze pe baza altor reguli. Să însemne acest ”nu va mai fi la fel” că lumea ar putea fi mai bună? Putem încerca o sugestie hipnotică? Închideți ochii, respirați profund, vă concentrați, așteptați să se lumineze ecranul interior. Sunteți în România anului 2021, pe un bulevard din București. Cum arată, ce simțiți, sunteți integrat în tablou?

E adevărat ce se vorbește, lumea nu va mai fi la fel! Nu are cum să fie mai bună! Dacă nu poți mângâia pe creștet un copil, dacă nu te poți îmbrățișa cu persoane cunoscute, dragi ție, dacă nu poți urmări conturul buzelor unei femei, cum poate fi lumea mai bună?! O strângere de mână spune multe, citești omul, starea lui. Așa… cu salutul din coate, vom deveni altceva! Ne vom înstrăina, ne vom îndepărta încet, încet unul de celălalt. Ne vom suprima gesturile normale de afecțiune, de apropiere.

Iar în plan artistic, lucrurile sunt și mai grave. Noi eram obișnuiți cu oameni peste noi, care ne simțeau răsuflarea când cântam, care stăteau umăr lângă umăr și cântau cu noi, se legănau, se bucurau. Închipuie-ți un foc de tabără, în care toți păstrează “distanța socială” (această expresie total  nefericită!). Sau participarea mea la un concert, lumea este în sală, în club, mai răsfirați să  spunem, ok, iar la intrare mi se ia temperatura și, fiind înainte de concert, sigur am peste 37,3. Și mă trimite acasă! E o nebunie ce trăim  și nu văd cum ne vom face bine, cum vom reveni la starea de normalitate. Poate peste câțiva ani, dar sechele tot vor rămâne.

Nu trebuie să aștept anul 2021, ca să știu ce simt pe un bulevard în București! Am simțit deja, când erau restricțiile, eram cam singur, era bine, dar straniu. Acum,  când vine câte un grup, simt că mă apucă transpirațiile! E normal asta? Nu. Dar aici am ajuns cu toții.

Cum credeți – credința, intuiția, mintea inimii nu greșesc niciodată –  că se vor transforma artele spectacolului în anii următori? Ce fel de artiști vor atrage atenția? Ce fel de consumatori de artă vom avea? Care va fi miezul/miza relației lor artistice?

Grea întrebare! Nu știu… Se prefigurează un public consumator de artă pe internet. E în regulă. Dar cred, în egală măsură, că un artist are nevoie de public în modul cel mai direct cu putință. Să îl simtă de pe scenă și reciproc. Atunci se petrece acel miracol, care te face să treci în altă lume, în altă stare. E ca o vrajă! Care se risipește la finalul actului artistic. Asta am simțit și într-o sală de teatru, de concert, ca simplu spectator, dar și atunci când am fost pe scenă. Asta cred că înseamnă arta. Să vibrezi la ceea ce vezi, să te transpui pentru un moment într-o stare, să te rupi de lumea în care trăiești pentru câteva secunde, minute… Pentru o clipă, toți devenim mai buni și un pic mai fericiți! Iar treaba asta o pot face artiștii de toate genurile, împreună cu tine, spectatorule! Într-un anumit cadru, care îți dă posibilitatea să visezi, să zbori deasupra cuibului de cuci!

Articol adăugat în 28 mai 2020

Mai poţi citi şi…