”… de fapt, sunt tot mai aproape de a mă numi ultimul refugiu…” – INTERVIU CU POETA DANIELA TOMA –

Denisa POPESCU: Dacă Daniela Toma nu ar fi o femeie frumoasă, din carne și oase, cu lacrimi și memorie, ci un text poetic și atât, cum l-ai interpreta? În ce cheie? Și cum l-ai dezbate de la o catedră ideală, cu niște ucenici literari ideali?

Daniela TOMA: Ce minunată asemănare! Un text, un poem pe care îl scrii atât cât respiri, un poem al etapelor şi al arderilor intense, de un lirism pe care ţi-l doreşti delicat şi profund, cu o putere de sugestie extrem de înaltă, nu poate fi considerat şi analizat decât într-o alternanţă mai mult sau mai puţin justă a luminilor şi a umbrelor, ştii, asemănătoare acelora din portretele lui Grigorescu, pe care, dacă le descoperi, desigur, dincolo de orice aparenţe, vrei să le mai priveşti încă şi încă, mereu şi mereu, pentru că de acolo evadează bucuria, viaţa din care se naşte viaţă, un fel de matrioska, dar nu una aşezată pe un raft plin de praf, ci aceea din înaltul verde şi liber al culorii – da, uite, cred că aceasta e cheia tuturor interpretărilor – infinitul liber – profunzimea, maxima luciditate, forţa cuvântului de care am fost mereu copleşită şi conştientă şi pe care am respectat-o sau oricum ai vrea  să o numeşti…

Pentru o clipă ideală, magică, ar trebui să fie posibil să fac un pact cu Dumnezeu, cu înţelepciunea lui fără margini, să-şi arunce năvodurile în arăturile cele mai ascunse ale ochilor, să-i deschidă şi apoi să semnăm împreună cu roşu în partea stângă, jos…

Poate nu e destul de logic ce spun, cred că nici nu-mi doresc ca poezia mea să ofere răspunsuri, ci, dimpotrivă, să creeze şi mai mult mister, dar neapărat să-l întoarcă în el însuşi, ca să-l poată oferi din nou, la nesfârşit; aş vorbi despre frumuseţea ei în orice loc, în orice moment, cred că sunt constant conectată cu ea, pentru că există peste tot în jurul nostru, e important să-ţi dai voie s-o vezi şi s-o duci mai departe, catedra de la care să descoperi şi să le arăţi celor care vor să vadă rosturile lumii poate fi oriunde, cred că am găsit şi eu câteva…

Unenicii mei, zici? Hmm…rădăcină, inimă, pasăre, ochiul în care mă închid, lumea dinlăuntrul meu care freamătă şi dă pe dinafară, zidurile, genunchii, simfoniile, Dumnezeul meu, copilul, dragostea din mintea florilor…şi aş putea să nu mă opresc niciodată…

Denisa POPESCU: Cum vezi mișcarea – pe orizontală, pe verticală – a poeziei românești? Eu mă feresc de cuvântul „evoluție”, dar poate că tu nu ai rețineri în a-l folosi.

Daniela TOMA: Se scrie mult, acesta e adevărul, dar rar te întâlneşti cu poezia adevărată în acest amalgam de impulsuri interioare şi exterioare. Și mai rare sunt cazurile când răzbeşte, prinde contur şi iese la suprafaţă.

Poezia înseamnă consum interior, tumult, durere şi nelinişte. Dacă nu simţi toate acestea nici ca poet, dar mai ales cititor fiind, nu e vorba de poezie; dacă lipseşte pumnul acela în plex, dacă nu ţi se învârte capul când citeşti versuri uimitoare sau nu simţi fiori pe şira spinării, nu e poezie. Dacă cineva îşi închipuie că poate înşirui cuvinte pe hârtie şi apoi să le intituleze poezie, e un mare neadevăr, ca să ai ce să oferi, trebuie mai întâi să acumulezi, iar ceea ce dai, să fie viu, să ardă cu intensitate, să fie de calitate. Ştiu sigur, au confirmat şi alţi poeţi, dar mi  s-a întâmplat de mai multe ori şi mie să recunosc rolul social al poeziei, implicarea ei în acţiuni în măsură să schimbe viaţa unor oameni, bunăoară, am elevi care au început să citească serios, să studieze poezia şi apoi să scrie pentru că au luat ca exemplu cărţile acelea care i-au impresionat, despre care li s-a vorbit la oră sau exemplul personal, imaginea, caracterul profesorului de limba română, modul în care el i-a îndreptat spre ceea ce era valoros înăuntrul lor şi nu ştiau; am prieteni cu diverse pregătiri, specializaţi în alte domenii decât literatura, care au scris după ce au început să participe la întâlnirile Art Creativ şi ale Cenaclului de urgenţă, prin urmare, nu mai e de ajuns să reciţi o poezie la anumite evenimente, da, are şi acest lucru rostul lui, dar nu mi se mai pare cel mai important, trebuie să creezi viaţă, emoţie – cu toate acestea, istoria ei se scrie din mers, cu frenezie, nu mai poate fi oprită şi cred că nici nu se doreşte, am convingerea că, tot din mers, sita se cerne şi ceea ce e bun rămâne la suprafaţă, devine distinct şi de neuitat, acesta e motivul bucuriei mele atunci când descopăr poeţi/scriitori ale căror scrieri mi se lipesc de suflet şi rămân acolo, astfel încât e inevitabil să nu-mi doresc să fac ceva ca ei să fie cunoscuţi de cititori, iubitori de literatură bună.

Rămâne în memoria cititorului poezia care-l surprinde, îl emoţionează, în care se regăseşte şi nu aceea formală, care vizează tehnica, deşi nu ar trebui să fie ignorată nici aceasta, dacă vorbim de o evoluţie a poeziei, de asemenea, acest fapt e confirmat şi de alţi poeţi preocupaţi, ca şi mine, de fenomen. Există poeţi mari ai acestor vremuri şi există poeţi „tehnicieni”, restul nu contează. Sau nu încă…

Denisa POPESCU: Va deveni literatura apanajul unor elite? Într-o manieră și mai strânsă decât este acum? Nu vreau să fiu nedreaptă, dar, dacă privim în jur, constatăm că locul e plin de analfabeți funcționali. Ca vara, plaja la Mamaia.

Daniela TOMA: Ai dreptate, toată lumea scrie sau crede că face acest lucru, însă există o criză de pregătire, o ignoranţă vizibilă, orgolii fără margini, cum ar fi spus, fără doar şi poate, şi astăzi Arghezi: „de la intenţie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilităţii”, mai mult decât atât, reţelele de socializare au dat dreptul de a se exprima unor oameni care, în mod normal, s-ar exprima doar la colţ de stradă sau la bar, la un pahar de vin… Iertaţi-mă, dar eu sunt de acord cu ceea ce afirma cândva o prezență remarcabilă în literatura italiană, scriitoarea/poeta Alda Merini: „îmi plac oamenii care aleg cu grijă cuvintele pe care să nu le spună”, aş folosi chiar câteva versuri ale unui poem reprezentativ al domniei sale, ca să subliniez tema vizată, eu „am nevoie de sentimente…/de florile numite gânduri/de trandafirii numiți prezență/de vise care sălășluiesc în copaci/de cântece care fac statuile să danseze/de stele care șoptesc la urechile îndrăgostiților/am nevoie de poezie,/această magie care arde greutatea cuvintelor/și readuce la viață emoțiile, dându-le culori noi”, de forţa imaginaţiei şi de asocieri inedite ca să mă impresioneze, altceva nu contează şi nu iau în seamă, sunt absolut convinsă că plaja de la Mamaia va fi tot mai aglomerată, unii vor fi din ce în ce mai goi şi mai vulgari, numai pentru că acesta ar fi, după părerea lor, trendul, însă n-am nicio reţinere în a afirma că cineva priceput va consemna mersul lucrurilor bune, îşi va face bine treaba, suntem norocoşi că misterul universului se lasă încă modelat.                                              Potenţialul poeziei, am mai afirmat şi cu ocazia altor interviuri, e nelimitat (deşi riscant), dar aici văd doar partea plină a paharului, puterea cuvântului capabil să redea doar frumuseţea în poezie şi s-o implice pe aceasta în vieţile noastre, excluzând tertipurile de natură mizerabilistă prin care se doreşte să se provoace şocuri şi să se acopere lipsa de cultură, mereu vor exista provocări pentru cei inteligenţi şi implicit poezie proaspătă şi seducătoare, ei vor descoperi, n-am îndoieli, noi forme de exprimare, viziunea nu se plafonează, nu se împotmoleşte, ba dimpotrivă, se recreează de facto, resursele artistice sunt vii, tot mai puternice, nebănuite chiar… Aşadar, eu cred că marii poeţi vor fi întotdeauna creatorii unor lumi la care alţii nici măcar nu au îndrăznit să viseze… „dar ce-i a şti?/de-ajuns atât: numai să simţi!”, cum ar spune Arghezi.

Denisa POPESCU: Ce pregătește poeta Daniela Toma? Ce pregătește editoarea Daniela Toma? Ce pregătește omul de cultură Daniela Toma?

Daniela TOMA: Cu alte cuvinte sau cu aceleaşi, orizonturile mele, planurile personale suferă adesea schimbări, se modifică din mers, pentru că mereu altceva îmi stârneşte, îmi  provoacă interesul şi mirarea, mi se pare mai important decât ceea ce făceam cu 5 minute în urmă – e cert, însă, că voi tipări în continuare cărţile pe care le iubesc, autorii în care cred, nu m-am înşelat până acum asupra niciunuia dintre ei, cărţile Art Creativ sunt, fără nicio îndoială, căutate, lumea se interesează de noi, prin urmare, am de lucru, munca mea nu a vizat niciodată, însă, elogiul sau prestigiul personal, ci, dimpotrivă, îmi doresc să relev, atât cât pot, cât e de important să fii om, să fii bun cu semenii tăi; sigur, mă gândesc să tipăresc şi cărţile mele – îşi aşteaptă rândul un poem teatral, teatru absurd, de fapt, care s-a aflat în finala concursului de creaţie teatrală şi literară organizat, în parteneriat, de Teatrul Dramaturgilor Români, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Biblioteca Metropolitană şi Primăria Capitalei, n-a fost câştigător, ce-i drept, dar i s-a confirmat, ce bucurie, valoarea şi asta înseamnă chiar mai mult decât un premiu, nu am nevoie de mai mult. Am lucrat timp îndelungat la această piesă de teatru, m-am documentat la fel de mult şi am citit tot ceea ce îmi scăpase în anii anteriori, cred că e una foarte bună şi o voi pune cu siguranţă în scenă când va fi momentul, am discutat cu prieteni actori această posibilitate, apoi am pregătit un volum de cronici literare care va ieşi tot anul acesta, primesc multe cărţi despre care sunt rugată să scriu, aş vrea să am atât de mult timp să le pot aduce pe cele valoroase în actualitate, un alt volum sub formă de manuscris e pregătit şi el pentru tipar, unul ce conţine interviuri cu poeţi, cu scriitori importanţi din literatura actuală, am un proiect de traduceri din poezia străină, de asemenea, excelentul traducător, Pere Besso, îmi traduce în catalană cel de-al doilea volum de poezii, primul a fost O altă Ană, am iniţiat o rubrică în revista Monitorul de poezie, Start Art, am proiecte noi şi altele pe care le reiau cu plăcere, mereu sub altă formă … Uite, e gata să iasă antologia 7Esenţial, un cadou pe care ni-l facem la 7 ani de existenţă, aici îşi găsesc numele poeţi recunoscuţi, ei ni s-au alăturat cu bucurie în acest proiect, imediat ce au primit invitaţia, apoi am început Colecţia Esenţial Art Creativ, cu două volume foarte frumoase, Crucea de piatră, autor – Ion Toma Ionescu şi Curcubeie de ciocolată, autor – Victor Martin, urmează Ionuţ Calotă cu un volum surprinzător şi alţi poeţi despre care veţi afla mai târziu. Și trebuie să vă mai spun despre pasiunea mea pentru pictură, am pictat mult în această perioadă de încremenire, de consemn pandemic la domiciliu, am câteva lucrări de care sunt mulţumită, am şi vândut unele dintre ele, îmi doresc să organizez mai spre toamnă o expoziţie. Dacă se deschide lumea, desigur, şi dacă ni se va permite să ne reîntâlnim cu toţii cu aceeaşi bucurie, să luăm din ea atât cât putem duce, ştiu că toţi prietenii aşteaptă. În rest, spun tot ceea ce simt mai frumos prin intermediul poeziilor mele, asta voi face mereu, e un fel de trecere prezentă, dacă vrei…

de fapt…

din când în când, dezmierd cu o sută de lei noaptea de sânzâiene,

ea improvizează serate cu scrisori îndrăgostite de trupul meu

ca de o cameră mică de hotel,

de fapt, sunt tot mai aproape de a mă numi ultimul refugiul

al lui 1 închis de gura unei amorţeli,

nu spun nimic despre evadările somnului de sub sprâncene

de teamă să nu izoleze cineva oscarul anei

din zidul de lut într-o carte despre război