OAMENII VOR SĂ ÎNVEȚE SĂ TRĂIASCĂ ÎN PANDEMIE

Interviu cu CAMELIA DANIELA DRAGOMIRESCU, psiholog- psihoterapeut, vicepreședinta Institutului de Promovare a Psihologiei Experimentale 

Care sunt, în opinia ta, temele mari, psihologice ale perioadei? Ce probleme noi, cu care nu te-ai mai confruntat până acum, ți-a ridicat pandemia?

Singurătatea și separarea sunt provocările existențiale ale acestui timp. Nimeni nu pare să fi scăpat fără să fi parcurs etapele psihologice ale pierderii :

În prima fază, se pare că s-a produs o  pierdere a orientării, care este dată de efortul de depășire a pierderii în general – gânduri intruzive legate de incertitudine, nesiguranță, concomitent cu rememorarea trecutului. Toți am trecut de la nesiguranță la teroare, de la iritare la furie și, în final, la tristețe profundă.

A urmat apoi faza de restaurare a orientării, care include evitarea  de discuții despre evenimente, prin focusarea pe viitor și pe rezolvarea unor probleme secundare de tranziție.

Faza de reorganizare, în sfârșit, care implică relaxarea legăturii de atașament cu persoanele față de care ne-am distanțat și întoarcerea către viitor.

Perioada de recluziune forțată – mă refer la starea de urgență – și acum la starea de  alertă și la ce va fi să mai fie creează, în mod real, premisele unei schimbări în    bine, în sensul unei întoarceri către sine?

Către sine ne vom întoarce doar dacă am avut această deprindere anterior. Altfel, ceea ce vom face va fi să căutăm un înțeles despre ce ni se întâmplă în afara noastră – să aderăm la teorii ale conspirației, să căutăm vinovați pentru neputința noastră etc.

Sau este, de fapt, o perioadă de acomodare cu o frică pe care nu o cunoșteam, dar pe care cineva vrea să ne-o impună, vrea să ne-o subiectivăm?

Ceea ce se întâmplă acum și se va întâmpla și în viitorul apropiat va fi să scoatem la suprafață vulnerabilități pe care le aveam și care puteau fi ținute sub control. Când apar situații stresante precum cea de acum, fiecare dintre noi aduce la suprafață temeri și comportamente disfuncționale.

Câtă putere consideri că mai au, astăzi, CUVINTELE, în spațiul public?

Nu numai astăzi, întotdeauna CUVÂNTUL a fost determinant.

Să ne reamintim :

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1).

„Şi Cuvântul a devenit trup şi a locuit printre noi, iar noi am privit slava Lui, o slavă ca a Singurului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1:14).

Care sunt cuvintele pe care tu le socotești puternice? Puternice, adică periculoase. Puternice, adică vindecătoare. Ca să păstrăm echilibrul cel frumos și dătător de speranță.

Eu știu povestea asta, născută dintr-o întâmplare al cărei erou ar fi fost însuși vestitul fabulist grec, ESOP:

Se știe că, la început, Esop a fost sclav. Într-o zi, Xantos, stăpânul său, i-a poruncit să-i cumpere din piață ceea ce este mai bun. Esop a adus numai limbi, le-a gătit în toate felurile și a explicat:

– Ce poate fi mai bun decât limba? Este legătura cu viața, e cheia științelor, organul adevărului și rațiunii. Cu ajutorul limbii construim, învățăm, conducem, lăudăm.

Atunci, stăpânul Xantos, care voia să-l pună în încurcătură, i-a cerut să-i cumpere ceea ce este mai rău. A doua zi, Esop a servit la masă tot limbi, spunând:

– Limba este mama gâlcevilor, doica proceselor, izvorul războaielor, organul greșelilor și al calomniei. Cu ajutorul ei, bârfim, blestemăm, pângărim, distrugem… De atunci, expresia “limbile lui Esop” desemnează posibilitatea de a înfățișa același lucru sub două aspecte contrare: de alb și negru, de bine și rău, de laudă și critică.

Crezi că, în viitorul apropiat, va crește numărul celor care vor apela la    psihoterapie?

Da. E un număr din ce în ce mai mare de oameni, care vor să învețe să trăiască în pandemie. Mai ales pentru că viața se schimbă și, după cum se știe, nouă nu ne plac schimbările. Toți vom avea nevoie să învățăm să trăim în lumea cea nouă.

Ce mai face nepoțica ta, Leni?

Tocmai ce a făcut doi ani. Este încă în perioada în care e doar curioasă să cunoască lumea.

Ce lecții ai mai învățat de la ea?

Ea mă învață care e drumul înapoi către mine, mă ajută să fiu CINEVA, pentru că îmi dă atâta atenție, cum nu mă așteptam să primesc vreodată.

DENISA POPESCU