PAUL GOMA. CEL MAI IMPORTANT SCRIITOR DE AZI

Multă vreme, deşi îi citisem mare parte din cărţile sale, deşi, iarăşi, laolaltă cu colegi de la revistă, i-am acordat Premiul Opera Omnia scriitorului, am căzut şi eu în capcana abil întinsă după… 1990 de a-l considera, în special, cel mai important disident român, până am sesizat că despre scriitorul Paul Goma se vorbeşte extrem de puţin. Sau, dacă se întâmplă, la modul negativ! Am rămas stupefiat să constat, de pildă, că Nicolae Manolescu, în pe meritat contestata sa ,,Istorie critică a literaturii române’’ (2008), denunţă ,,precaritatea talentului’’ lui Paul Goma, citând, astfel, auto-denunţător, din tezele fostei Securităţi ceauşiste. De altfel, în singura pagină pe care i-o dedică (din cele 1500 ale Istoriei… sale), pagină plină de atacuri la persoană, Manolescu aminteşte, inexact, că în 1969 (corect:1968, mai precis: 22 august 1968) Paul Goma publică prima sa carte, ,,un volum de nuvele fără semnificaţie’’!!! Nu cred că nu a citit-o la vremea respectivă, doar fusese impus ca specialist în ,,literatura de azi’’. Cert este că volumul ,,Camera de alături’’ este excepţional şi că, într-o literatură normală (despre care Paul Goma mărturiseşte că nu ştie cum arată), acest volum, chiar de-ar fi fost să fie singurul, i-ar fi asigurat un loc de prim-rang printre prozatori, din România sau de aiurea. În ultimii ani, au apărut mai multe cărți despre opera și activitatea sa, dar nicio monografie, majoritatea mulţumindu-se cu implicarea pro sau contra în ,,cazul Goma’’. Universitarii îl ignoră, cu obstinaţie, şi ei (după ştiinţa mea, doar la Universitatea Braşov s-a ţinut un curs despre cărţile sale, în condiţiile în care junii editaţi de Polirom au intrat în programa universitară!).

Anul acesta, omul de carne și sânge Paul Goma s-a dus într-o lume mai bună, de Bunavestire. Un motiv în plus pentru judecarea Operei lui Paul Goma. De la primele scenarii literare (cum ar fi ,,1.500 m plat’’, de la 1955, scris la Şcoala de Literatură), la basmul ,,Castelul fără oglinzi’’ (scris în domiciliul obligatoriu de la Lăteşti, în 1959), ori  primul volum tipărit, deja amintit, ,,Camera de alături’’, până la ,,Infarct’’ şi ultimul roman, „Bătrânul și fata”.

Paul Goma este cel mai important scriitor român în viaţă (o spune şi Cristian Bădiliţă) şi unul dintre cei mai de seamă din întreaga istorie literară. La 19 ani, Mihai Gafiţa îi  reproşa că scrie ca Faulkner ori ca Joyce, deşi nu-i citise, mai apoi ca Dostoievski. Da, scria la nivelul lor, fără să ştie, dar aşa cum simţea că trebuie să scrie. Abia după ce a descoperit ,,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici’’ de Soljeniţîn a înţeles că se află pe drumul cel bun, că aşa trebuie scris (şi este de scos un întreg sistem estetic din aşa-ul lui Goma!). Prin scris, autorul caută să exprime adevărul şi numai adevărul, cât mai obiectiv. Chiar şi atunci când stilul pare a fi parodic. Un exemplu – ,,De-a pământul’’, schiţa ce deschide ,,Camera de alături’’, are în centrul atenţiei un copil de cinci ani şi două luni, Tilică, precoce şi vizionar, ce refuză a deveni ,,omul cel nou’’. Copilul trăieşte în mediul muncitoresc, într-un ,,cartier ai cărui locuitori lucrează în uzină, ai cărui tineri învaţă pentru a putea lucra în uzină, ai cărui copii se joacă de-a uzina’’. Tilică nu se joacă. Întrebat ce vrea să se facă atunci când va fi mare, el răspunde tainic: ,,pământ’’.

În ,,Camera de alături’’, volumul din 1968, îl descoperi pe scriitorul deja format, imediat bun de tradus (în locul unui Zaharia Stancu, de pildă). Cu stilu-i inconfundabil, un limbaj propriu (iar Paul Goma este creatorul a peste 30.000 de cuvinte; o mică parte dintre acestea se regăsesc în volumul său ,,Alfabecedar’’), cu temele sale preferate: libertate, adevăr, dreptate, iubire, experienţa concentraţionară, cu personaje vii, credibile, memorabile. Deloc surprinzător, ,,Camera de alături’’ poate fi citită prin grila neoretoricii promovate de aşa-zisul Grup μ de la Liège. Într-o zi, cineva o să vorbească aplicat despre forme precum afereza, sincopa, adjoncţia, elipsa, zeugma, asindetonul, metasemem, metafore implicite, metonimie,  antonomaza  etc. la Paul Goma.

Toate acestea se regăsesc din plin în nuvela ,,O, ce veste minunată…’’, datată ,,decembrie 1967’’. Textul este o bijuterie. Deşi trimite cu gândul la ,,O zi din viaţa lui Ivan Denisovici’’ a lui Soljeniţîn, interesează aici talentul extraordinar al lui Paul Goma (cei interesaţi pot citi în paralel cele două nuvele). Nu mai punem la socoteală curajul de a aborda o temă şocantă pentru acele vremuri: viaţa din penitenciare. Curajul de a spune, prin gura personajului Gulimănescu, adevăruri crude, incredibile. Comandantul (numit când colonel, când maior, când mareşal, când locotenent) e compătimit că este şi el închis, doar că primeşte ţoale şi parale şi aşteaptă să se pensioneze. ,,Subminez io economia socialistă a patriei? Dădui io cu puşca-n Kennedy?’’, îndrăzneşte ,,liberatul’’, când comandatul puşcăriei încearcă, prin tatonări diverse, să-l racoleze ca informator. ,,Pardon, tovarăşu… locotinent… Io nu-s omu dumneavoastră! Io-s şut cinstit! (…) Aveţi destui ciripitori, muzicanţi, sfetnici…’’. Comandantul, sătul să se păzească unul pe altul, îi urlă, totuşi: drepţi! Are chiar o părere proastă despre informatori. Vrea doar să-şi pună obrazul ca liberatul să-şi găsească un loc de muncă…

Numai că lui Gulimănescu nu-i stă mintea să se angajeze imediat. Are de dus veşti la soţiile colegilor rămaşi, de împărţit speranţă. Fiindcă, gândeşte el (el, autorul, cu tată deportat când avea şase ani, el, refugiatul cu familia în România şi ajunsă în lagărul de la Sighişoara, el, cu părinţii arestaţi în 1949, el, arestat în 1952 şi 1957, el, deportatul în Bărăgan, el, viitorul arestat şi expulzat), ,,omul e născut liber, domne, aia-i, şi aşa trebuie să trăiască şi, dacă se întâmplă uneori să nu mai fie, aia-i împotriva firii şi a omului, care totdeauna, auzi, bă, totdeauna va sta cu gândul la libertate, chiar ăi de-s condamnaţi la moarte, ascultă-mă pe mine, până-n ultima secundă speră, aşa, aşa, fratele meu, speră…’’. 

Nuvela are nerv şi un final-surpriză, nu insist, cartea a fost reeditată, din fericire. Prin publicarea acesteia, Paul Goma crede că romanul la care lucra, Ostinato, poate şi el să apară. Dar momentul deschiderii din august 1968, cu invadarea Cehoslovaciei, trecuse…

Concluzionând, este timpul ca un tânăr critic literar să se aplece temeinic asupra scriitorului Paul Goma. Un scriitor ce poate fi descifrat prin multiple aşa-zise chei de lectură. Una dintre ele, neexploatată deloc: conceperea simfonică a romanelor sale. La Lăteşti, a luat lecţii de pian cu Emilia Bratu, a învăţat arta contrapunctului, a compoziţiei, a susţinut şi un concert, se gândea să intre la Conservator…

                                                        Jean Dumitraşcu

JEAN DUMITRAȘCU, istoric și critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor din România, fondator și director al Filarmonicii din Pitești, l-a cunoscut pe Paul Goma în anul 2006. După ce i-a decernat Premiul Opera Omnia, în calitate de redactor-șef al revistei de cultură ARGEȘ, Jean Dumitrașcu i-a publicat lui Paul Goma trei lucrări: ”Patimile după Pitești”, ”Obstinato” și ”Gherla-Lătești”, toate trei lansate în anul 2007, în cadrul Simpozionului Internațional ”Experimentul Pitești. Reeducarea prin tortură”. A fost prima lansare de carte, de care Paul Goma s-a bucurat în România. Și tot Jean Dumitrașcu este cel care a insistat cu argumente de necombătut pentru ca Paul Goma să-și primească înapoi cetățenia română. Din păcate, Paul Goma a închis ochii fără s-o fi primit.