CULTURAL. AUTENTIC. EMOȚIONAL

La Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș, evenimentul cultural se străduiește să țină sus steagul victoriei, care este, de fapt, steagul valorii. Am simțit nevoia acestei precizări, pentru că văd cum, din păcate, continuăm să ne măsurăm eficiența în funcție de cantitate și nu de profunzime, nu de calitate. Ne place – și  folosesc o sintagmă de care românii nu se rușinează, ba dimpotrivă – să trăim la grămadă. Grămada ne dă satisfacție. Grămada – fie că e vorba despre suflete, despre ideile, atitudinile, acțiunile acelor suflete – ne legitimează. Ce dacă nu ai nimic de spus – adânc și adevărat – și nu ai avut niciodată! Ce dacă nu ai vocație și nu vei avea vreodată! Apartenența la Grămadă are efect garantat, te scutură de praful anonimatului cronic. Grămada acționează, în cultura noastră, aidoma unui drog al măreției, de care ne va scăpa probabil – uite că nu sunt sigură! – inteligența artificială.

Revenind la evenimentul cu public, remarc – sunt subiectivă, dar sper să fiu iertată, așa cum altora li se iartă viciul Grămezii – că anul 2024 a început, spuneam, la Biblioteca Județeană Argeș, cu două manifestări de ținută: expoziția de pictură și grafică ”Atemporal” și conferința prilejuită de ziua de naștere a lui Mihai Eminescu și dedicată Culturii Naționale, urmată de lansarea unui jurnal parizian de ambasador. Jurnalul, deloc secret, îi aparține directorului Bibliotecii Naționale a României, prof. univ. dr. ADRIAN CIOROIANU, invitatul așteptat, e bine s-o recunoaștem, cu un interes pe potriva staturii sale impunătoare.

Artistele atemporale, MARGARETA POPESCU și ANA GABRIELA BULUGEA,  au fost împreună, pe simeze, pentru prima oară. Margareta Popescu este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, se bucură de recunoaștere națională și internațională și a predat zeci de ani educație plastică la Pitești. Ana Gabriela Bulugea, licențiată în Drept și Economie, i-a fost elevă Margaretei Popescu cam de când a deschis ochii în lume. Stau în același bloc, pe aceeași scară, la etaje diferite. Prin ce se remarcă expoziția, care a stat pe simeze toată luna și al cărei vernisaj a fost onorat de lume bună și curioasă? Se remarcă prin cromatica dizolvantă, explozivă, prin disoluția formei, în cazul Margaretei Popescu, prin încă dependența de ele, în cazul Anei Bulugea, însă o dependență gingașă, de felul celei care îi leagă pe îndrăgostiți. Școala serioasă își spune cuvântul. În aceeași măsură, dacă nu ceva mai pregnant totuși, dorința artistelor de a experimenta, de a fi astfel ele însele, de a-și depăși limitele, este clară de la început. Expoziția, privită ca întreg, are coerență, are subtilitate, are treceri de tip portal, îl are pe Dumnezeu acolo, în punctul luminos din care curge, ca din fântâna de leac, lirismul.

Ziua de naștere a lui Mihai Eminescu, devenită Zi a Culturii Naționale, a venit și ea cu note de autenticitate: prestația discursivă și carismatică a istoricului Adrian Cioroianu, născut povestitor (păcat că nu există profesia ca atare), care a susținut ideea deschiderii, a îmbrățișării schimbării. Mai ales de către tineri. Desigur, cu atenție la specificul nostru. Omagierea trecutului este fereastra prin care intră viitorul. Să lăsăm, așadar, ferestrele deschise, dar și ochii, și mintea treze, ca nu cumva șobolanii și liliecii întunericului, un întuneric despre care nimeni nu știe niciodată prea multe, să ni se încurce printre picioare și prin păr.

Mi-a plăcut apoi să văd sala plină, peste 150 de ascultători, care pe scaune, care așezați pe perne, cu picioarele încrucișate. Au vrut să-l vadă pe Adrian Cioroianu, să-i adreseze întrebări, să obțină de la el un autograf, să facă cel puțin o poză împreună.

Și mi-a plăcut chiar și tensiunea elegantă dintre garda istoricilor vechi, pedanți, care nu renunță la credințele lor, care sunt în stare să facă atac de cord pentru ele și lejeritatea occidentală, americănească a fostului ministru de Externe și ambasador UNESCO, Adrian Cioroianu. Mi-a plăcut că s-a plecat din sală rumegându-se teme. Mi-a plăcut și că reacțiile au apărut imediat, că s-a scris pro și contra pe Facebook. Sigur, cu patimă neagră în multe comentarii, dar, oameni buni, evenimentul și-a atins ținta: a ridicat ideile în picioare, în capul fiecăruia a sfârâit un gând, s-a dezechilibrat o emoție, nu s-a acționat la grămadă. Grămada a ocolit Biblioteca Județeană Argeș. Grămada s-a dus să-și depună mormolocii de vanitate în altă parte. Or acesta este un semn de an bun, de început cu viziune, de realitate care stă pe picioarele ei. Așa să ne ajute Dumnezeu!

DENISA  POPESCU