”FĂCUT-AI LUMEA SPRE VREMI…”

Inspirat de Psalmul 103 al Regelui-prooroc David, pictorul FLORIAN MIHĂILESCU, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România și profesor la Liceul ”Nicolae Tonitza” din București, Secția ”Arte Monumentale”, inițiază un demers cromatic-spiritual, menit să-l apropie și, în baza legii rezonanței, să ne apropie de miezul Tainei.

Expoziția – vernisată în ziua de 28 aprilie, de vizitat la Galeria ”Metopa” până în pragul Sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena – reunește lucrări dintr-un proiect amplu, intitulat ”Zidurile Cerului”.

Interpretând canonul bizantin, artistul reușește să treacă dincolo de ceea ce este general acceptat. Vorbim, în fond, despre ferestre care transformă zidul în lumină și, mai departe, în cunoaștere mistică. De pe simeze, ne privesc ”mijocitorii” – sfinți, îngeri, arhangheli, voievozi din vremuri legendare, rugători și postitori, surprinși de Florian Mihăilescu, de-a lungul peregrinărilor sale duhovnicești, în dialogul lor smerit cu Tatăl Ceresc.

”Făcut-ai luna spre vremi,/ Soarele și-a cunoscut apusul său” – spune psalmistul. Artistul și-a permis să intervină, înlocuind ”luna” cu ”lumea”. Apare astfel, voit, o nuanță interesantă. Dacă, inițial, adică în psalm, cronologia cosmică este guvernată exclusiv de luminarii, în expoziție, cosmosul și Creatorul lui decid să se raporteze și la creație, ea devine suport și subiect, în același timp, de contemplare și de reflecție, unitate de ritm, de măsură atât a celor văzute, cât și a celor nevăzute. Florian Mihăilescu făptuiește el însuși, conștient sau nu, un dublu miracol: îl înalță pe om la rangul de slujitor devotat al Domnului, intuindu-i premisele și potențialul, ”chipul și asemănarea”; coboară ochiul și pleoapa Domnului asupra slujitorului său, căruia i s-a revelat misterul Creației.

Privind acum lucrările dintr-o perspectivă strict mireană, ba chiar departe de orice conținut, context sau practică religioasă creștină, este imposibil ca, în fața lucrărilor, să nu te cuprindă un dor nesfârșit de tine însuți, cel curat și imaterial. Să nu cazi pradă nostalgiei față de cine ai fi putut să fii înainte de propria cădere în lumesc. Pentru că, ne convine sau nu să acceptăm, suntem, în bună măsură, stăpânii devenirii noastre, nu ne poate sili nimeni cu adevărat să acționăm într-o direcție sau în alta. Avem conștiință, iar conștiința este răspunsul la întrebările pe care I le adresăm lui Dumnezeu. În realitate, noi nu întrebăm nimic ori nu întrebăm ce trebuie, ce servește binelui nostru suprem. Expoziția artistului Florian Mihăilescu poate fi privită și în această cheie – a recuperării dimensiunii transcendentului din noi. Puterile cerești abia așteaptă să ne ajute.

Prof. LIVIU MARTIN