TĂRÂMUL ENERGIILOR COLORATE


Pentru cei familiarizați cu spectrul frecvențelor înalte și cu legea rezonanței, tărâmul acesta, peste care împărățește cu generozitate pictorul din Câmpulung Muscel, LIVIU FLORIAN CIOACĂ, există. Există în sens propriu. Reflexia lui în dimensiunea noastră, estompată de inadecvările de percepție ale ochiului fizic, pe de o parte, de cele care țin de al șaselea simț, pe de altă parte, nu-i diminuează relevanța subtilă pentru tot ce înseamnă viață, relație, afecte și, în cazul de față – artă.

Expoziția ”Tărâmul energiilor colorate”, vernisată la Galeria ”Metopa”, sâmbătă, 3 iunie, descoperă un artist rafinat, preocupat în egală măsură de formă și de expresia ei cromatică. Liviu Cioacă pleacă de la premisa că ne manifestăm simultan pe mai multe paliere și că un peisaj, de pildă, nu e un construct fidel al unei realități materiale. Un peisaj – crede Liviu Cioacă – este un câmp spiritual pe care cresc, așa cum cresc pe câmpiile cele de toate zilele, interpretări sensibile, aparținând viziunilor, idealurilor, fantasmelor noastre. Interpretările acestea nu fac altceva decât să îmbrățișeze ceea ce întâlnesc în cale. De aceea, un peisaj – iar Liviu Cioacă este un peisagist foarte bun – este o taină dezvelită, o perspectivă luminată, de multe ori exorcizată.

Absolvent de Automobile Rutiere și de Teologie Ortodoxă Pastorală – iată că artistul are multe fațete – Liviu Cioacă aduce în expoziția care va sta pe simeze până pe 23 iunie – locuri, arhitecturi, narative specifice Câmpulungului natal, litoralului Mării Negre, case, curți și gospodării românești, care ne conving imediat, ne absorb cu totul, pentru că ne sunt consubstanțiale. Propune, de asemenea, o ambianță medievală tihnită, castele, turnuri de cetate, evocări plastice ale unor epoci care au fost mereu surse de inspirație pentru artiști. De remarcat lumina tulbure, ușor înstrăinată de context sau de sugestia acestuia. Nu e neapărat apăsătoare. Eu cred că e mai degrabă profetică. Pictorul trăiește în secolul marilor epidemii, al marilor dezinformări și al războaielor tehnologice, prin urmare nu are cum să-și păstreze propria lumină mereu clară și strălucitoare.

Liviu Cioacă are un cult pentru culoarea-sentiment și pentru jocul cromatic, unul așezat, marcat de o pensulație blândă. Este exclusă orice formulă agresivă, violentă, așa cum corect a subliniat invitatul său special, coleg de uniune de creație, Mihai Șerbănescu.

La vernisaj, au participat confrați din Craiova, Târgoviște, Câmpulung și Pitești. Și, pentru că orice artist are nevoie să fie încurajat, dacă nu mângâiat, atins de alte fragile, vulnerabile identități asemenea lui, tânăra violonistă Sofia Butaru, elevă la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti”, a plusat la capitolul atmosferă, aducând sunetul în preajma culorii, astfel încât culoarea să devină sunet, iar sunetul să înceapă să lumineze.

Liviu Cioacă este un artist merituos, un pictor care își are deja locul lui în comunitatea profesioniștilor de la noi și care știe să-și prețuiască mentorii. Fiindcă vernisajul a avut loc de Ziua Moșilor de Vară, gândul lui de recunoștință s-a îndreptat către Dinu Velcescu și Gheorghe Pantelie, prieteni și profesori de suflet, cărora le este, cu siguranță, mai bine acolo unde sunt acum,  adică pe Tărâmul Energiilor Colorate.

LIVIU MARTIN

Articol adăugat în 22 iunie 2023

Mai poţi citi şi…