DANIELA GIFU ”ANOTIMPURI TANTRICE” – Editura ”Detectiv literar”, 2020 –

 

Contemplare

Pe iarba verde, alintată de fluturi,

contemplu aşteptarea.

Uit o vreme de fiinţa-mi migratoare,

acum prea îndepărtată

de închipuirea docilă a libertăţii.

O umezeală parfumată

îmi cuprinde trupul aşezat turceşte,

predestinat

poveştii noastre nescrise.

În jur,

se prăbuşesc

promisiunile însângerate

de aşteptare.

Veni-va timpul

când ne vom citi odată?

 

 

Frământări

În cartea viselor,

pridvorul însetat de aduceri aminte.

Cu drepturi de condeier,

brodez metafore

până când

dorinţele îşi pierd culoarea.

În seva vremii fanteziste,

trăiesc numele tău,

desenat de şoapte,

strecurat de la o destinaţie străină.

În raţiunea universului de ape,

spre o visare ignorantă,

dau târcoale pragurile putrezite.

Se rescrie jurnalul parcurs

de prea multele chipuri,

într-o respirare pofticioasă

îţi înmoi buzele nupţiale.

 

 

Răscoliri

Ne cuprinde cuvântul dragostei,

într-o alunecare sorbită

spre finalul fără de prihană.

După un colţ amprentat de strigăte,

o metaforă încărunţită

respiră odată cu soarele

amurguri vindecătoare.

Din ce în ce mai pregnant,

mirosul zărilor smălţuite

înlăcrimează iarba rugătoare.

O boare rămasă fără suflet

îngenunchează pasul

ce se mai aude dincolo de buze.

Ne poartă pe-o câmpie

ce-a fost cândva mănoasă.

Aş vrea să cred îndeajuns

în trupul meu

ce nu mai e demult inocent.

 

 

Spre Lumină

Îngerii în ceruri au ridicat un altar

să unească sufletele

ce ne numără strădaniile.

Multă risipă la început de veac

se răsfrânge-n zarve, zdrenţe terfelite.

Cât cuprins de raze,

se întrezare o încununare netălmăcită.

E vremea recoltării…

roadelor existenţei noastre.

Căutăm… în inimi şi suflete.

Nimic vizibil, nimic tangibil.

Şi, totuşi, există Lumină…

 

Reflectare

Credinţa mea e o filă

în Cuprinsul Poemului Tău,

Poemul unui alt rost lumesc

eu şi Tu,

devenit-am Cuvântul.

Mi-am privit destinul.

Pe sensul liniilor din palme

se scrisese poemul capricornului

ancorat în timpul răsăritului

vegheat de păzitorii Cerului.

Gonesc pe strada

unde oamenii şi-au pierdut feţele.

Speranţa  se codeşte

în urma paşilor mei.

Privesc după gândul de ieri,

care-mi schiţase desenul

apropierii de Tine,

imaginaţia minţii mele,

recuperatoarea uitării fericirii.

 

 

Pendulare

Sunt îmbrăcată-n ură

ca un tablou dosit,

lipsit de preţ.

Sub semnu’ îndoielii,

continui să exist, făcând riduri.

Îmi urzic pielea frunţii.

Simt cum se prelinge

respirarea mătăsoasă.

Îmi tulbură somnul

pe la încheieturi,

imobilizându-mi înnoptarea.

Pe pat, se aşterne lumina de cuarţ.

Singurătatea,

vorbind într-o limbă necunoscută,

pândeşte stafidită.

Zorii îşi fac loc

pe o coamă de deal,

îmbrăcată-n iubire,

în formă de cruce.

 

Rugă

O, Domnul meu!

Sunt un suflet de întâmplări

care întârzie să se căiască.

Un mâine straniu se arată la orizont.

Culcată, tânjesc pe lăvicer

după tainele biruitoare.

Din bolta lor,

în timpul îngreunat de încordare,

simt ruşinată

cum înmuguresc picioarele udate de roua

mântuitoare.

Învaţă-mă să folosesc altfel timpul,

să mă apropii de potirul ocrotitor.

Azvârl cu uşurinţă vorbe mari,

gândind că voi scăpa

de făcliile păcatelor.

 

 

Patul vechi din paie

Pe patul vechi din paie,

între secundele parazite din pendulă,

se codește legământul

făcut în taină uitatei tinereţi.

În preajma mea, tu-mi numeri anii.

Te opreşti brusc în universul trăirilor,

parcă ai vrea

să recuperăm nesupusa dorinţă.

Fantezia a adormit

de prea multă vreme

pe baloţii de paie

care ne cuprindeau trăirile descătuşate,

mai presus de gura lumii.

 

Chipuri fără cuprindere

În pragul timpului alintat de Soare,

vin şi pleacă atâtea chipuri

precum dansul metaforelor

în ciclurile poetice sortite să revină.

Dac-aş putea să-mi slujesc chipul,

aş cuprinde albastrul scrisului

prin apăsarea tremurândă a peniţei

din tocul purtat de generaţii.

Cu murmur de speranţă,

între lacrimă şi zâmbet,

păcatul gândului mă dezrobeşte,

gonind întruna nesupuse verbe.

În decorul dimineţii,

descopăr la mine o altă haină,

într-un august ce parcurge agale

răsărituri despuiate.

 

Anotimpul cuvintelor

Respirarea vorbelor noastre

se apropie apăsat

în legănarea mâinilor

de anotimpul nenăscut.

Valsând printre despletitele-i clipe,

mă cuprinde curgerea ecoului

care ne strigă numele.

Din zarea gândurilor neînţelese,

tu şi eu

descifrăm îndrăzneţ

nerăbdarea pătrunderii-n uitare.

Mă strecor o clipă,

preţuind

aplauzele frunzelor nupţiale.

 

 

Încă un timp

Încă un timp,

romanţioasă încercare…

într-o cuprindere fometoasă

mă orbise zâmbetul tău.

Dinspre răsărit spre înserare,

în dezlănţuirea ta,

stă rădăcina nerăbdării verzi.

Ca o metaforă se scurge dorirea.

Timpul se unduiește discret

pe chipul prospeţimii râvnitoare.

Devenit-am ecoul luminii înserării

ca o ploaie de aştri.

Tu, şoaptă-n aşteptare,

mi te furişezi în necuprindere

ca un răspuns la neputinţele

apropierii rugii finale.

 

Promisiuni în văzduh

Priviri sticloase,

înrămate în surâderi.

În văzduh,

doar promisiunile hălăduie.

Alunec spre finalul debarcării,

când se scriu enigmele

printre şoapte…

sosite într-un timp oglindit

în sărutări melodioase.

Vom rămâne

câtă vreme promisiunile

întârzie-n verbul trăirii.

 

Cununată cu Soarele

O vreme mi-am strecurat

privirea surâzândă

peste porţile oraşului natal.

Tu, Soare nomad,

în vara vieţii,

veghezi versul îndrăgostit

de glasul lacului legănat

sub privirea nuferilor de argint.

Într-un colţ de tihnă,

îmi sprijin inima în umbra razelor,

din ce în ce mai enigmatice.

Percep treptat, din şoaptele lor,

apropierea de altarul izbăvitor.