Fata dinainte – J.P. Delaney


Editura Litera, 2017

Vă rog să faceți o listă cu toate bunurile pe care le considerați esențiale pentru viața dumneavoastră. Cererea pare ciudată, chiar indiscretă, iar pentru cele două femei care răspund, consecințele sunt devastatoare.

EMMA

Traumatizată de o spargere la vechea locuință, Emma își dorește un loc nou în care să trăiască. Dar nici unul dintre apartamentele pe care le vizionează nu este sigur sau la un preț accesibil. Până la One Folgate Street. Casa e o capodoperă arhitecturală: design minimalist din piatră de culoare deschisă, sticlă și tavane înalte. Dar există anumite reguli. Arhitectul enigmatic care a proiectat casa păstrează un control total asupra ei: fără cărți, fără perne aruncate, fără fotografii sau obiecte personale de orice fel. Spațiul e destinat să-l transforme pe cel care-l ocupă – și asta se și întâmplă.

JANE

După o tragedie personală, Jane simte nevoia unui nou început. Atunci când găsește One Folgate Street, ea este atrasă instantaneu de casă – și de creatorul ei rezervat, dar seducător. Curând după ce se mută, Jane află despre moartea prematură a chiriașei anterioare, o femeie care îi seamănă, ca vârstă și ca înfățișare. În timp ce încearcă să separe adevărul de minciună, Jane urmează fără să știe aceleași tipare, face aceleași alegeri, întâlnește aceleași persoane și trece prin aceeași teroare ca fata dinainte.

Articol adăugat în 5 iulie 2017

Mai poţi citi şi…