Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman- ALEXANDRU BABEȘ


Editura Humanitas,2023

În prezentul volum, autorul prezintă mecanismele neurale responsabile pentru această trăire complexă, istoria descoperirii lor și eforturile continue ale medicilor de a găsi substanțe care să aline suferințele fizice sau să facă posibile intervențiile chirurgicale. El împletește informația științifică riguroasă cu trimiteri la filozofie, literatură sau artă și cu relatarea unor episoade semnificative dezvăluind evoluția mentalităților și căile progresului cunoașterii.

„Durerea este un subiect pe care, de regulă, preferăm să-l evităm, dar care ne preocupă, ne frământă. Într- un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, mai devreme sau mai târziu, vom avea de-a face cu durerea. Este o întâlnire de la care nu ne putem sustrage. Durerea e universală, și asta explică faptul că de mai bine de două mii de ani oamenii își pun insistent întrebarea: Ce este, de fapt, durerea? Nu avem încă un răspuns definitiv, dar începe să se contureze, așa cum vom vedea, o nouă înțelegere a acestui concept. Cartea de față își propune să prezinte cum s-a ajuns la această viziune modernă, care au fost personajele care au influențat acest parcurs și cum ne-am luptat cu durerea cu mult înainte chiar de a încerca s-o înțelegem.“ — ALEXANDRU BABEȘ

Articol adăugat în 2 februarie 2024

Mai poţi citi şi…