Practica cercetării în științele educației. Probleme critice, diagnoză, acțiune- coord. MARIN MANOLESCU


Editura Universitară, 2020

Prezenta carte își propune să valorifice cercetările realizate de autorii acestui volum în demersul de elaborare a tezelor de doctorat şi de obținere a titlului de „doctor în științe ale educației”. Tematica este centrată îndeosebi pe investigarea problemelor vulnerabile sau chiar critice izvorâte din practica educațională, precum:

– asigurarea şi evaluarea calității în educație la nivel preuniversitar;

– identificarea coerențelor, a incoerențelor din curriculumul școlar la nivel preșcolar, primar, gimnazial şi liceal și a soluțiilor ameliorative;

– optimizarea procesului didactic, prin promovarea unor strategii instructiv-educative de asigurare a succesului școlar;

– modernizarea evaluării atât la nivel instituțional, cât și la nivel de proces (în învățământul preșcolar, primar, gimnazial şi liceal);

– conceperea şi realizarea unor documente curriculare (programe, manuale și auxiliare) moderne, interesante, atractive şi în concordanță cu așteptările elevilor și ale celorlalți beneficiari: profesori, părinți etc.

Articol adăugat în 26 februarie 2021

Mai poţi citi şi…