La Piteşti, lectură publică din “singurătatea vine pe facebook”, de Dan Mircea Cipariu


Marţi, 22 octombrie 2013, ora 13:00, Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” din Piteşti (str.Victoriei nr.18) prezintă lectura publică a poetului Dan Mircea Cipariu  şi lansarea volumului de poezii “singurătatea vine pe facebook”, Editura Tracus Arte, 2012. Moderatorul evenimentului este scriitoarea şi jurnalista de televiziune Denisa Popescu.

Dan Mircea Cipariu s-a născut la 7 septembrie 1972 în Bucureşti. Este absolvent al Şcolii Superioare de Jurnalistică din Bucureşti şi licenţiat al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării. Debutează în presa literară în 1988 (SLAST), debutul editorial se petrece în 1999, cu volumul „Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara” (Editura Libra). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi în Comitetul Director al USR. În 2013,, a fost reales pentru un al treilea mandat preşedinte al Filialei USR Bucureşti-Poezie. În 2007, volumul său de poeme „Tsunami”, Editura Brumar, 2006, a primit Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. În 2008, a iniţiat şi coordonat proiectul SCRIITORI PE CALEA REGALĂ, iar în 2009, 2010, 2011,2012 şi 2013 proiectul MARATONUL DE POEZIE, BLUES ŞI JAZZ. În 2011, 2012 şi 2013, de Ziua Culturii Naţionale, a iniţiat şi coordonat Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de Poezie a anului 2010, 2011 şi 2012. Dan Mircea Cipariu este un apreciat comentator de artă contemporană, cu cronici apărute în revista “Arta” (revista Uniunii Artiştilor Plastici din România), “Cultura”, “Luceafărul”, “Altitudini” şi AgenţiadeCarte.ro.

Este publisherul www.agentiadearte.ro  , spaţiu virtual unde sunt prezentate la zi evenimentele de carte şi artă. Este preşedintele Asociaţiei Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România (APLER) şi preşedintele OPERA SCRISĂ. RO – societate de gestiune a drepturilor de autor.

“Sunt bucuros să lansez pentru prima dată o carte de-a mea în Piteşti, un oraş pe care îl simt cu suflet de romanţă şi care are câţiva mari poeţi. Cartea pe care o voi lansa şi din care voi citi vorbeşte despre un trist paradox al lumii în care trăim: comunicarea de masă fără comunicare!”, a declarat Dan Mircea Cipariu, preşedintele Filialei Bucureşti-Poezie a Uniunii Sriitorilor din România.

Articol adăugat în 19 octombrie 2013

Mai poţi citi şi…