ZBIGNIEW SEWERYN – ÎNTRE BASM ȘI METAREALITATE


Pictorul și ilustratorul de cărți pentru copii, polonezul Zbigniew Seweryn, este – în cel mai curat mod cu putință – un creator de lumi. Imaginația sa dansează grațios în împărăția basmelor, așa cum o știm și cum va rămâne. Pentru că, în ciuda tuturor prefacerilor atât pe orizontala, cât și pe verticala lumii noastre, basmul va dăinui. El este, de fapt, inima acestei planete, adevărata ei istorie.

Așadar, artistul polonez, născut la Cracovia, în 1956, și format la Facultatea de Forme Industriale a Academiei de Arte Frumoase din același oraș, este și pictor,  și povestitor. Creează în siajul realismului magic, avându-i ca model pe Hieronymus Bosch și pe Pieter Bruegel. Lucrările – ulei, acrilic pe pânză, tempera și cerneală – pleacă de la figura umană, în jurul căreia, ba chiar din care se întrupează făpturi reale și imaginare. Jocul cromatic este absolut seducător, deși, în opinia mea, e doar aparent un joc. Zbigniew Seweryn face pasul către metarealitate, către potențialul infinit al universului, care presupune existența simultană – în minte și în materie – a nebănuite linii temporale. Cu alte cuvinte, ce vedem pe pânzele lui este posibil să fie deja, să aibă deja viață, una de sine stătătoare, să acționeze și să producă efecte, consecințe de care noi nu avem habar.

Nimic nu mai seamănă cu ceea ce știam despre spațiile cunoscute și explorate. Nimeni nu mai seamănă cu sine însuși sau cu sine însăși până la capăt. Probabil că acesta este și mesajul pe care Zbigniew Seweryn vrea să ni-l transmită: imaginea e un cal troian, narațiunea este, astăzi, un cal troian, important rămâne să simți dacă și în ce măsură rezonezi cu ele. Spune-mi ce poveste alegi, cu ce imagine te identifici, ca să-ți spun cine ești.

DENISA POPESCU

 

Articol adăugat în 18 noiembrie 2021

Mai poţi citi şi…