VIRGIL DIACONU – POEZII DE DRAGOSTE

ÎNTÂMPINARE

Tu erai sprijinită de propria-ţi frumuseţe

ca de o pajură.

Eu veneam plin de pământuri,

de ierburi şi spini,

cu o gălăgie de păsări pe umeri.

Cu un nor de vrăbii,

care intrau în vorbă cu toată lumea.

Eu veneam plin de polen şi în căutare de faguri.

Eu te priveam din cele patru anotimpuri

aşa cum cineva îşi privise crucea.

O, fără vise cădeau fructele pomului!

LOCUIESC ÎNTR-UN CRIN (I)

Înspre tine duc mai multe cărări:

degetele lungi şi de culoarea lămâii,

sânii abia treziţi din somn. Şi cearşafurile

pe care le-ai învolburat toată noaptea.

Eu locuiesc într-un crin şi tu eşti crinul acela.

Celulele mele te iau în braţe cu o mie de braţe.

Foamea mea este de carne tânără,

îmbrăţişările mele sunt carnivore!

De când te-am luat în braţe am dat în mintea crinilor.

Doamne, mi-a căzut la pat o rază!

Nici nu mai ştiu dacă voi coborî din această îmbrăţişare.

Din crinul care mă ţine în braţe cu o mie de braţe.

Eu locuiesc într-un crin şi tu eşti crinul acela.