VICTOR BĂDESCU: ”SCRIEM POEZII ÎNCĂ DIN PÂNTECELE MAMEI”
Fluturi roșii
Gura ta
Este o nouă viață
O fereastră
Spre înseninare
O poartă
Cu o singură trecere
Un sens din nonsens
Buzele tale
Ca fragi
Fragile fructe
Din marea trăirilor duioase
Mi-e teamă de viața lor
Mă sperie gustul lor
Mă doare al lor dor
Ca un zbor
Din labirint spre acasă
Căutarea sensului
Moartea
Ca o punte între iubire și neant
O pedeapsă necesară și suficientă
Viața
Un leagăn prins de norii înlăcrimați
Un drum din sine în Sine
Respirația
O amintire a tăriei cerurilor
O reminiscență a suflului de sub aripile noastre de îngeri
Pulsul
Amintirea undelor apelor începuturilor
Ropotul inorogilor
Sângele
Un purtător tăcut al apei vieții
Un martor aprins al iubirii nemărturisite
Ochii
Ferestre încă deschise spre rai
Izvoarele luminii neapropiate
Trupul
Un fruct al cunoașterii binelui și răului
Un zid fără de ultima cărămidă
Inima
O casă a sufletului
O troiță a tainei numelui nostru neștiut
Noi
O parte din Tine
Așa să fie
Treceri, clipe și vin
Cu fiecare clipă
Timpul devine mai prețios
Prin învechire
Ca un vin nobil
Cu fiecare trecere
Emoțiile sunt mai apăsate
Pe piept
Precum ți-ai sprijini mereu capul
Plin de gânduri neașezate
Fiecare clipă e grăbită
De secundele noi
Ce-și ascut dinții
De privirile noastre împietrite
Ar trebui să-l ignorăm
Și să ne trăim
Viața
Și nu timpul
Începuturi sfârșite
Scriem poezii încă din pântecele mamei
Imprimând pe pereții uterini
Poezii interioare
Încă suntem nenăscuți
Neauziți
Virtual suntem muritori împreună
Mama
Curând vom fi
Muritori singuratici
Astfel suntem ușor de impresionat
Cu filozofii
Teozofii
Teologii
Curente
Teze și antiteze
Fără de tine
Sunt înafară de mine și de tine
Înăuntru sau înafară
Sună o fanfară
A unei armate neștiute
O luptă
Fără de front
Nevăzută
Vizibilă doar prin dispariția
Oamenilor-flori
Și a oamenilor-paseri
Cireșe și vin
Când vrei să te arăți
Ești precum floarea de cireș
Pentru japonezi
Un festival al zâmbetului
Deszăpezit
Ascuns în joaca luminii
Și a fluturilor timpurii
Cu aripi delicate de petale
Atunci frumusețea
Negrăitoare
Însoțește tainic trăirile
Ca o umbră statornică a florilor
Ce se scutură
În soarele dulce al dimineții
Despărțirii
Curând
Grăbit de devreme
Floarea-n fruct se adună
Sub soare și lună
Prin vremuri
Se lasă înserarea-n tăceri
Și doar atât mai avem
Cireșe și praf de stele
Cireșe și vin
Leagăn pierdut
Îmbrățișează-mă
Precum scoarța un copac
Ține-mă în brațe
Așa cum ramurile odihnesc
Păsările cerului
Strânge-mă la pieptu-ți
Ca noaptea ce susține luna îmbujorată
Zâmbește-mi precum cerul înstelat
Când pietrele crapă
Trezește-mă cu atingerea lină a răsăritului
Sărută-mă
Ca atunci când stau desculț
Sub ploaia caldă de iulie
Îmbrățișează-mă
Ca marea înzorită
Raftul cu sufluri
Aș dori să simt
Că îmbrățișările mele
Au un ecou
Că palmele mele
Lasă semne
Ca dalta sculptorului
Că inima eliberează porumbeii
Spre noi zări
Că marea nu mai respiră
Când mă scufund în ea
Aș vrea ca norii
Să nu mai fie ades pe cerul inimii
Aș dori
Aș iubi
Aș muri
Aș trăi
Valul din inimi
M-ai aruncat
Aici
Printre fluturi
Și licurici
În această viață scurtă
În care nu pot merge
Pe scurtături
Aici
Nu-i nici un drum deschis
Spre o zare
Simt
Cum se scutură zilele
De noi
Ca un cireș japonez
Sub privirile însetate
Ale admiratorilor
Purtători de inimi
Și fierbinți
Ca fierul
Ce pune pecetea
Trăirii
Ca un tatuaj
Pe corpul astral
M-ai aruncat în valul
Ce acoperă
Orice val
Alunecând
Pe o placă de patefon
Ca un surfer al bluesului
Cu sare pe răni
Și speranța
De a mă înălța
Cândva
Spre undeva
Ca
Un
Albatros
Zodia lui π
Colţuri de gând se deschid
Spre lumea asta rotundă
În zodia lui π
Ne-nvârtim emoţional
Aflându-ne tangenţi din întâmplare
Și doar într-un zimţ de gând
Pot să te opresc
Din imuabila rotaţie
Din curgerea asta globulară
Acolo în ungher
Ești ascunsă într-un zâmbet
Și pot senin să te sărut
Fără de spaima că te vei rostogoli
Spre altă lume
Trăire sau iubire
Că ai să te tăinuiești într-un cotlon
Sau poate într-un unghi ascuţit de trăirile noastre
Nicidecum obtuz
Și nici drept
Ci doar corect cu inima mea
Ce bate grafic în unghiuri
Din care privim sferiform
Prin cheia π universală
Deschiderile unghiulare
Spre viaţă
Fluturi albaștri
Spre vale
Pe cărarea florii albastre
Ținute la rever
Încă te mai cer
Soarelui și cerurilor ‘nalte
Inima vieții
Bate în pieptul
Îngerului păzitor
Pulsând sângele nobilei iubiri
Sânge albastru
De Voroneț
Încă te mai caut
Și te cer
Din cer
Dintr-o piatră
Ce nu a secat taina
Fluturi albaștri
Se zăresc pe buzele tale
Ce rostesc pâinea
Zilelor
Ce vor fi
