Văduvă de război – Tara Moss
Editura Leda Bazaar, 2024 Sydney, 1946. Neînfricata corespondentă de război Billie Walker este fericită să se afle în sfârșit acasă, căci, pentru ea, zilele amețitoare de după încheierea conflagrației mondiale sunt înnegurate de pierderea tatălui, precum și de dispariția în Europa a soțului ei, Jack. Ca pentru a înrăutăți lucrurile, acum, că războiul s-a terminat, ziarele au decis să renunțe la reportajele ei pentru a le acorda prioritate la angajare soldaților care se întorc de pe front. Billie însă este o supraviețuitoare și este hotărâtă să preia controlul asupra propriului viitor. Așa că decide să redeschidă afacerea răposatului ei tată, o agenție de investigații private, și, încet-încet, femeile din Sydney vin să îi bată la ușă. La început, contractele lui Billie se rezumă la urmărirea soților infideli. Apoi însă, fiul unor imigranți europeni dispare, iar tânăra se trezește în mijlocul unei afaceri periculoase, care o va purta din înalta societate până în mijlocul lumii interlope din Sydney. Billie ajunge să aibă de-a face cu detectivul Hank Cooper. Oare reprezentantul poliției o va lua în serios sau îi va pune bețe în roate? Pe măsură ce pericolul crește, iar Billie își dă seama că în joc e mult mai mult decât viața unui imigrant, devine clar că războiul este departe de a se fi încheiat. |