UTILITATEA BINELUI

Problema utilității studiilor umaniste și-o pun astăzi nu doar “profesioniștii”, ci și mulți dintre părinții care au copii aflați la vârsta admiterii într-o facultate. Ce se poate face cu Literele, Filosofia, Istoria, Limbile Clasice? Dacă Psihologia, Sociologia, Jurnalismul, Științele Politice mai pot oferi șanse de angajare absolvenților – ba chiar erau, până de curând, la modă – primele nu o fac decât pentru foarte puțini și nici nu aduc satisfacții finaciare prea mari. De aici până la suspiciunea că întreaga cultură e inutilă, deci pierdere de vreme, nu sunt prea mulți pași, iar simțul comun i-a străbătut de mult.

Nuccio Ordine, profesor de literatură italiană la Universitatea din Calabria, admite, în Utilitatea inutilului (trad. de Vlad Russo, Ed. Spandugino, București, 2020), că mentalitatea contemporană, utilitarist-mercantilă, se opune direct culturii spirituale, tolerând-o cel mult și cu un anumit dispreț. Pledoaria sa în favoarea umanioarelor, dar și a cunoașterii științifice dezinteresate se întemeiază pe un alt înțeles al cuvântului util: “În acest context, scrie el, consider util (ș.a.) tot ce ne ajută să devenim mai buni”. Dar ce înseamnă binele avut în vedere în acest caz, ne putem întreba, urmându-l pe gânditorul italian. A fi mai bun se reduce la eficiența dobândită fie și prin competențe profesionale specializate? Sau la bogăția acumulată chiar pe căi legale? Sau are în vedere moralitatea? Deși niciunul dintre aceste sensuri nu este exclus, Nuccio Ordine ne descoperă, punând în joc numeroase referințe din autori clasici sau moderni, sensul spiritual al binelui. Dobândirea aceastuia pare, din perspectiva mentalității curente, inutilă și totuși cultivării lui îi datorăm civilizația occidentală. Binele ar echivala cu acea căutare dezinteresată a cunoașterii, despre care vorbesc marile creații ale umanității și care este exact opusul logicii puterii și comerțului. Astfel, împărtășirea cunoașterii îi îmbogățește deopotrivă pe cel care dă și pe cel care primește, căci nimic nu se pierde dăruind, ci dimpotrivă, darul se multiplică. Forța binelui spiritual constă tocmai în dăruirea dezinteresată, absența dorințelor posesive, cultivarea misterului celuilalt, valorizarea fragilității, apărarea cauzelor aparent pierdute. Sunt trăsături ideale, ce ne trimit cu gândul la Eros-ul platonician. Oare îi mai poate el însufleți pe tinerii de azi? Pare că ne-am întors de unde am plecat. Ar fi destul de naiv să răspundem da, în condițiile în care totul conspiră împotriva idealului. Și totuși, lectura Manifestului (așa se subintitulează cartea) lui Ordine, completat cu un eseu sclipitor de Abraham Flexner, ambele scrise cu pasiune, dar și cu luciditate, îi poate, cel puțin, susține pe cei care sunt deja pe cale și care au înțeles că, în lumea spiritului, căutarea adevărului, cu îndoielile și incertitudinile inerente, este mai importantă decât posesia. Și apoi,  în durata lungă, nu doar a istoriei, ci și a vieții unui om, nu se știe ce revirimente pot avea loc. Cum ar spune Noica: “Nu se știe cine dă și cine primește”.

Utilitatea inutilului este una dintre acele cărți care se citesc ușor și se uită greu. Motivul, cred eu, constă în faptul că-ți arată necesitatea alegerii binelui spiritual în orice punct al parcursului existențial te-ai afla. Alegere cu atât mai grea, cu cât susținerea dinspre lumea exterioară este tot mai șubredă.

LEONID DRAGOMIR