URMUZUL NOSTRU CEL DE TOATE ZILELE


Publicat anul acesta, la Editura ”Eikon”, sub egida Bibliotecii Revistei ”Curtea de la Argeș”, volumul profesorului ROMULUS SĂLĂGEAN – ”Ultimele fabule închipuite ale lui URMUZ în imaginarul autorului” – îl readuce în actualitate pe conjudețeanul nostru, avangardistul Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, căruia Tudor Arghezi i-a spus, simplu și fără drept de apel, Urmuz.

Tudor Arghezi a fost, de altfel, cel care l-a impus opiniei publice pe Urmuz, în 1922, publicându-i primele texte literare în revista ”Cuvântul românesc”. Se împlinesc, așadar, 100 de ani de la inventarea urmuzismului, temei suficient pentru a ne apropia de cele 100 de fabule reunite în acest volum.

Prof. Sălăgean are un talent viu. Și mai are și un suprasimț al cuvântului. Reușește ca, pe baza modelului creat de Urmuz, să rescrie/ reconsidere/ regândească anii noștri lipsiți de glorie și de entuziasm, insistând – cu umor inteligent, plin de nerv – asupra cuvintelor-cheie din fabule. Absurdul nu mai este absurd, atunci când sensul țâșnește și se lățește în conștiințe ca o pată pe covor. Acele câteva cuvinte și semnificația lor personalizează istoria, momentul de referință, le fixează în ținte solide, în care – sunt convins – vor rămâne fixate,  spre deliciul celor care le vor citi peste altă sută de ani: ”Cică niște maidanezi/ Au adoptat trei danezi./ Și au lătrat sus și tare/ Ca să le dea ajutoare./ Dana sta-n expectativă/ C-ar angaja și o divă,/ Știind că maimuța Lola/ Le-a dat la toți variola./ Câțulică! Câțulică!/ Strigă el cu mâna-n chică/ Nu mai da așa cu barda/ Că mintenaș îți pun zgarda! Câțu scoase din lădoi/ Trei căței de lebădoi/ Și a exclamat: Pifane,/ Dacă n-ai bani, nu ți-e foame! Morala: Satrapi și slugi”.

Despre fabulele prof. Sălăgean au scris apreciativ poetul Paul Aretzu – ”… destructurează formatele de gândire, tratează limba cu umor și ironie, persiflează canoanele”, romancierul Mihail Diaconescu – ”… vocația lirică este  puternică, spiritul neliniștit și are o încredere nețărmurită în puterea magică a cuvântului”, prof. Lucian Costache – ” … Romulus Sălăgean înrămează cele 100 de fabule între un Prolog și un Epilog, simțind poate nevoia de ordine, de structură, prin care să comunice discret o altă intenție, aceea de cadru pentru un tablou în care fiecare fabulă e privită ca un detaliu într-o compoziție unitară prin stil și conținut”.

La această oră, românii bat din buze necăjiți. Nu văd lumini, luminițe, ochiuri în ceață, nimic-nimic, în orice direcție ar privi. Tot ceea ce înseamnă reper, valoare, principiu, tradiție, bună rostuire se află în mare pericol. Disperarea este a doua epidemie care lovește România. Poate că pentru asemenea situații de urgență au venit pe lume absurzii precum Urmuz și Romulus Sălăgean, poate că tocmai absurdul este soluția – radicală – a ieșirii din criză. Vom trăi și vom vedea: ”Cică niște piticanii/ Duceau lipsă de șampanii./ Și l-au rugat pe Jupân/ Să îi ia pe toți la sân./ Jupânul sta în furou/ Și clocea ultimul ou,/ Știind bine că nebunii/ Iubesc Aria Minciunii./ Rasputin! O, Rasputin!/ Strigă el în plin scrutin – / Mai lasă-te de magie,/ Că te bag în colivie!/ Putin scoase un nebun/ Ce dansa sus pe un tun/ Și a zis: Ratat actor,/ Ai rămas fără sufleor?/ Morala: Trampa și Bideul”.

Prof. LIVIU MARTIN

Articol adăugat în 17 noiembrie 2022

Mai poţi citi şi…