TATIANA CIUREA ȘI NEBĂNUITELE VIRTUȚI ALE ACUARELEI

Tatiana Ciurea, membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România, iese din nou în spațiul public, anticipând nevoia acută de frumos, de armonie vizuală, de limpezime a fiecăruia dintre noi. Timpul din urmă n-a fost generos. Ne-a copleșit, ne-a aruncat în colivii pe care le-am ferecat neliniștiți și din care acum nu mai știm cum să ieșim. Providența lucrează, însă, prin oamenii cu har.

Așa se face că Tatiana Ciurea este prezentă, în aceste zile, pe simezele Galeriei ”Metopa”, cu expoziția de pictură, intitulată ”Sacrul”. Este vorba despre o perspectivă subiectivă asupra relației profunde dintre natură și ființa umană, relație care s-a tot destrămat, astfel încât astăzi, în epoca tehnologiei de vârf și a abundenței de oferte, soluții și variante de confort la pachet, de viață online, să nu mai însemne mare lucru. Uităm că suntem, ca și natura, creația lui Dumnezeu, că împărțim același suflet, că durerea materiei creează breșe în matricea noastră eterică.

Tatiana Ciurea caută să surprindă această legătură invizibilă, dar indestructibilă, valorând nu cât viața, ci cât nemurirea noastră. Și o face apelând la elementele definitorii consacrate – floarea, copacul, stânca, biserica, slujitorul Domnului, crucea. Forma este secundară, însă, ea înlesnește înțelegerea. Principiul ordonator aici este lumina, o lumină vie, mobilă, emoțională, care mângâie înainte să contureze. Și este, desigur, meritul acuarelei, despre care se știe că are calitatea de a sugera ascunsul, nevăzutul, abia intuitul. Condiția este să stăpânești tehnica, adică să alegi hârtia potrivită, să dozezi corect cantitatea de apă, să aplici spontan culoarea, ca și cum ai dansa, să fii conștient că prima tușă trebuie să aibă transparența unei petale, altminteri totul e inutil, e mai bine să nu insiști, să nu revii,  ci să o iei, liniștit, de la început.

Expoziția are un invitat-surpriză. Se numește Cosmin Matei Moraru-Ciurea, are patru ani și este nepotul artistei. Cosmin vrea să picteze ca bunica, doar că orizontul lui este orizontul copilăriei: melci, un curcubeu, dinozauri. Remarcabile, în cazul băiețelului de patru ani, sunt fantezia cromatică și lejeritatea mișcării, a jocului cu formele și cu povestea pe care și-a imaginat-o. Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul acestei săptămâni.

Prof. LIVIU MARTIN