TABLETE DE VIAȚĂ


 

Liliana Rus este o poetă pe cât de discretă, pe atât de exigentă cu propria creație, publicându-și volumele la intervale mari de timp (sau, oricum, rezonabile), elaborând cu acribie, cu lucru temeinic pe cuvânt, pe text. Dar o surpriză o reprezintă recentul volum – De limpezit inima (Brumar, 2020), o carte de tablete care dau seamă de viața poetei, de viața de zi cu zi. Originalitatea volumului constă în faptul că el se situează la confluența a trei genuri – deloc distincte în economia fiecărui text: literatură, jurnal, publicistică. Apoi, dacă sensibilitatea din poezie a Lilianei Rus este filtrată printr-o autocenzură estetică, aducătoare de foloase lirice, aici ea nu mai e ascunsă, nu mai este învăluită și estompată de metafore și alte figuri de stil. Cotidianul din spațiul și timpul proprii autoarei este unul exemplar: neliniștile existențiale, bucuriile mai mici sau mai revelatoare date de lecturi sau de pictură, de micile surprize ale zilei, de observarea intens trăită a naturii în diferite anotimpuri și în anumite momente ale zilei… Viața Lilianei Rus nu este deloc pervertită de stresul și degradarea spațiului public și în general a vieții societății noastre de azi.

Poeta este un exemplu că se poate trăi după precepte sănătoase din vechime și în condițiile vieții postmoderne de astăzi, intens  accelerată. Vorbeam de sensibilitatea autoarei, dar trebuie să remarcăm și personalitatea ei: „Pe toate culoarele am umblat singură. Nimeni nu a venit la ușă, precum cei cu promoții de tot felul, să mă anunțe că a apărut o carte. Numai că dorința de a fi în contact cu ea deschide drumurile foarte ușor. Așa mi-am găsit cărțile. Așa s-au conturat orientările mele de lectură. Niciun critic, nicio editură, nici cea mai luminoasă reclamă nu mi-ar fi putut băga pe gât o carte sau un autor, chiar și cu nume sonor, dacă bucuria descoperirii nu ar fi pornit de la mine. Pentru că nu sunt alcătuită în acest tip de asimilare. Îmi las libertatea de a alege.”

Dumitru Augustin Doman

redactor-șef – Revista ARGEȘ

 

Articol adăugat în 1 octombrie 2020

Mai poţi citi şi…