TABLETA DE POEZIE. Poverile lui Mustafa Köz

Poezia contemporană turcă are aripile largi. Îndrăznesc să afirm – mai largi decât ale poeziei noastre. Mai largi și cu vârfurile atingând răni deschise de mult și predate din generație în generație. Poezia contemporană turcă este sora mai mică a  transcendentului, fără să fie indiferentă la problematica, la tematica, la zbuciumul trăitorului de azi. Vocația aceasta a transcendentului înseamnă, în cazul lui Mustafa Köz, păstrarea echilibrului între aici și acum, pe de o parte, între dincolo și pentru totdeauna, pe de altă parte.

Lirismul curgător și dens ca mierea este cel care susține talgerele fragilei balanțe. Lirismul și nevoia permanentă, structurală de a mărturisi. A fost, a văzut, a înțeles, a trăit, cu siguranță că a și greșit – toate acestea se cer spuse, consemnate, păstrate. Darul scrierii – consideră Mustafa Köz – nu l-a primit degeaba. Poate că nici nu este vorba despre un dar, ci despre o responsabilitate. Este felul lui de a conta în lume și pentru lume, de a sprijini și de a se lăsa sprijinit. Cuvintele, la fel ca rănile, sunt pentru toți. Dar, dacă o rană nu poate vindeca o alta, un cuvânt poate elibera stoluri de cuvinte captive în pieptul și în viața altcuiva. Și mai crede Mustafa Köz că limbajul poetic poate salva lumea, în măsura în care să scrii poezie înseamnă să creezi o profunzime și să crezi în dragoste, singura acțiune revoluționară autentică a omului și a omenirii. Declarația aceasta este parte din interviul acordat, în urmă cu trei ani, poetei Niculina Oprea, cea care l-a și tradus în limba română.

Mustafa Köz s-a născut în 1959, în provincia Nigde. Este licențiat în Limba Turcă și a urmat și studii de Economie, Drept și Jurnalism. A scris – la fel de atent, de echilibrat – despre viața politică și a refuzat toate premiile literare obținute. Este tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, macedoneană, georgiană, kurdă, chineză și catalană. Iată și câteva titluri din opera sa: ”Nu stingeți luminile copiilor” (1992), ”Luni înainte de marți” (1995), ”Eternitatea pietrei” (1998), ”Rană deschisă” (2004), ”Clopotul somnului” (2005), ”Moara de stele” (2014), ”Percepția de nod” (2015), ”Vânt năprasnic” (2015).

DENISA POPESCU

Și acum dovada că poezia lui spune adevărul:

Neantul este o povară

o frază

un vers doar dacă îl ferim

de apă și foc

un pod se zărește în depărtare

în camera aglomerată de mărunțișuri

o așteptare ne frământă memoria –

nu suntem noi cei ce merg și cei ce se opresc

pe această plajă lungă și denivelată

neantul este livada din spatele casei

o frază

un vers dacă îl ferim

de apă și foc

depărtarea pare înfășurată în frânghii

foșnetul nopții este lipsit de sens

tăcem ascultând freamătul ierburilor

ce divulgă secretele verii

a luat sfârșit vânătoarea, vânătorul însuși

a fost împușcat: alt nisip și alt sânge

se află pe plajă.

Traducere: Niculina Oprea