STRĂINUL DIN DUNGA LUMII


Cunoscut și apreciat ca poet, argeșeanul VALENTIN PREDESCU a publicat, de curând, la Editura ”Tracus Arte”, volumul de povestiri, intitulat ”Un străin în dunga lumii”. Povestirile sunt patru: ”Moartea puiului de șarpe”, ”Străinul”, ”Păcatul” și ”Perpetuum mobile”. De precizat că primele două au fost scrise în anul 1969, respectiv 1991 și că au atras atenția criticii de specialitate, de vreme ce au fost găzduite de revista ”Luceafărul”.

Trebuie să recunosc faptul că m-am lăsat pradă, de la bun început, tentației de a-l compara pe Valentin Predescu – poetul cu Valentin Predescu – prozatorul. Voiam să aflu dacă flacăra înaltă din cărțile sale de versuri luminează la fel și aici. Și tot citind, tot întorcând filele, mi-am uitat intenția așa cum, luat pe sus de val, abandonezi tot ce-ți îngreunează salvarea, supraviețuirea.

Valentin Predescu este un foarte bun povestitor. Îți fură mințile de la primele paragrafe, pentru că reușește să creeze atmosferă și tensiune. Nu de felul celor la modă astăzi, adică suspans strident, șoc dezgustător, groază obscenă. Reușește cumva să te treacă dincolo de pragul a ceva ce părea că nu există, tu nu știai că există, deși pragul cu teritoriile lui pierdute au fost mereu la o palmă distanță de viața și de rutinele tale mentale.

Povestirile lui Valentin Predescu sunt lumi fantaste. Literatura lui este una fantastică. Realitatea se modifică sub ochii tăi, care sorb cu lăcomie ce se scrie, astfel încât ființa obișnuită și faptul banal din avanpremiera jocului cu imaginarul devin personaje extrem de expresive, respectiv conflict și deznodământ greu de urmărit, de anticipat.

Supranaturalul sau inadecvarea la contextul controlat de rațiune se insinuează de la primele pagini. Ruptura în ordinea semnificației – marcă a literaturii fantastice – se manifestă prin identități neașteptate: un pui de șarpe cu puteri telepatice, pădurea ca For Suprem al Lumii de Lemn, puii de cuc uciși cu sadism, femelele de arici care sperie căruța-dric, trasă de două vaci.

Apare și o ruptură în ordinea temporalității, alt reper al literaturii fantastice, potrivit lui Adrian Marino. Valentin Predescu suspendă timpul, de la un moment anume al povestirii ai senzația că, fără să se precipite, el se supune docil eroului. Or mintea noastră – se știe – dorințele, visele, furtunile interioare nu țin cont de secundă, minut, oră și calendar. Înăuntrul nostru, timpul devine primejdios de înșelător.

Interesantă este și personalitatea eroului. Deși altul în fiecare povestire, îl regăsești același, la vârste și în etape de viață diferite. Îi identifici, de asemenea,   trauma: lipsa de iubire – un gol devastator – transformată încă din copilărie în mod de viață. Persoanjul principal învață să trăiască într-o singurătate bolnavă, incapabil de gesturi minime de bunăvoință, respingând – și, pe cale de consecință, fiind respins – nu doar oamenii, ci și natura cu viețuitoarele ei.

O tristețe de sfârșit de lume, foarte asemănătoare cu starea de spirit de astăzi, se ridică din textele lui Valentin Predescu. Ca aburul din pământ. E greu s-o respiri, la fel de greu e și să renunți s-o mai faci. Probabil că în jurul acestei angoase ne vom mișca bezmetic de-acum înainte, în viață și în literatură. Eu mă bucur, însă, că l-am cunoscut pe Valentin Predescu și ca prozator. Mă bucur, de fapt, că există printre noi, la Pitești, un Valentin Predescu.

Prof. LIVIU MARTIN

Articol adăugat în 18 august 2022

Mai poţi citi şi…